În timpul crizei abia trecute – acum suntem într-un fel de convalescenţă după ea, ca după o boală – multe familii au înlocuit întrebarea „Unde mergem în concediu anul ăsta?” cu ”Mergem în concediu anul ăsta?” iar printre aceştia vor fi fost destui siliţi să răspundă NU – cu un sentiment de frustrare, de parcă li s-ar fi luat întreaga demnitate umană prin faptul că n-au putut pleca de acasă pentru o săptămână-două. Clar, e o problemă de mentalitate, iar dacă ne schimbăm mentalitatea, o să scăpăm şi de frustrare. Ce dacă n-am plecat? În fond, „vacanţă” nu e sinonim cu „călătorie”.
Deci, nu se poate petrece concediul şi acasă? "Păi ce, ăla-i concediu?" zic unii. Oameni buni, e concediu, dar depinde ce aşteptaţi voi de la concediu şi cum îl definiţi. E vorba despre o perioadă în care nu sunteţi obligaţi să mergeţi la serviciu şi aveţi timp să faceţi multe dintre lucrurile care vă plac, în loc de cele pe care trebuie să le faceţi. Timp de o lună, sunteţi plătit fără a trebui să mergeţi la serviciu, vă daţi seama? Asta e esenţa concediului, iar cei care înţeleg astfel lucrurile sunt mult mai puţin predispuşi frustrărilor.
Uite aşa a luat avânt - cel puţin în Occident, iar noi vă semnalăm tendinţa - un nou concept: staycation îi zice, în Statele unite, şi stoliday sau holistay în Marea Britanie. Vine de la stay (stay at home, adică a sta acasă) şi, după caz, vacation sau holiday (vacanţă) şi înseamnă exact lucrul de care vă temeţi: o vacanţă petrecută acasă, în localitatea de domiciliu, dar nu muncind (lasă, că nu trebuie să zugrăviţi anul ăsta, că oricum n-aveţi bani; e criză, aţi uitat?) ci făcând chiar activităţi plăcute, de vacanţă: vizitaţi obiective turistice din localitate sau din apropierea ei, jucaţi în tihnă o canastă, un Monopoly sau ce mai jucaţi voi, vă vedeţi de hobby-urile voastre dragi, pentru care, altminteri, n-aveţi niciodată destul timp; dacă aveţi unde, faceţi un grătar cu prietenii şi staţi de vorbă până târziu, că doar a doua zi nu mergeţi la serviciu... ei, hai, că se găsesc destule lucruri plăcute de făcut într-o zi şi chiar de-a lungul mai multor zile.
Totul e să vă băgaţi în cap că E VACANŢĂ şi să încercaţi să nu cădeţi în capcanele întinse de obişnuinţa noastră cu un anumit mod de viaţă. De exemplu, nu faceţi greşeala să vă duceţi la serviciu, ca să mai rezolvaţi o chestie care vă stă pe creier, dar care, în fond, s-ar putea rezolva foarte bine şi după concediu. (Bine, se mai poate întâmpla şi ca şeful să vă cheme de acasă - dacă tot n-aţi plecat - fiindcă i s-a năzărit şi lui că trebuie rezolvată urgent o chestie care n-a presat pe nimeni până atunci. Dacă ştiţi că aveţi un şef cu astfel de porniri, nu-i spuneţi că aveţi de gând să petreceţi concediul acasă - ziceţi-i că plecaţi undeva depaaarte de tot...)
Să punem lucrurile în contextul lor istoric
Iniţial, ideea vacanţei la domiciliu a apărut ca expresie a preocupărilor unor ecologişti dornici să ajute mediul măcar prin faptul că nu mai călătoreau pe distanţe lungi, cu comsecinţele ambientale aferente (transportul aerian e un factor major de poluare atmosferică, în caz că nu ştiaţi, iar transportul rutier - tot aşa). Apoi, peste criza ecologică - de care se preocupau prea puţini, din păcate - a venit criza economică, de care, vrând-nevrând, s-au preocupat/au fost loviţi mult mai mulţi. Iar pe fondul acestei din urmă crize, staycation a devenit, dintr-o idee trăsnită a câtorva ciudaţi cu idei verzi, o idee interesantă din punct de vedere economic, ba chiar în vogă.
Conceptul a ajus la modă în SUA în timpul crizei financiare din anii 2007-2010, când cei care şi-au putut păstra casele şi nu le-au pierdut în dezastre ipotecare au ajuns la concluzia că nicăieri nu-i mai bine ca acasă, mai ales în concediu. În 2009, când criza a traversat Oceanul Atlantic şi a ajuns în Marea Britanie, lira sterlină s-a depreciat atât de mult, iar dobânzile la creditele de economii au scăzut aşa de tare, încât vacanţele în străinătate au devenit accesibile unui număr mult mai mic de britanici decât fuseseră până atunci. Soluţia ? Holistay.
Ce bine - şi ieftin - e acasă!
Obiectiv vorbind, avantajele sunt evidente: economisiţi costurile transportului, ale asigurărilor medicale, ale cazării şi o parte din costul mâncării; nu mai daţi banii pe suveniruri kitsch-oase cu care, la întoarcere, v-aţi decora casa, în paguba ei; nu mai faceţi bagaje - împachetează, despachetează -, nu mai târâţi valize grele prin aeroport şi nu mai staţi la coadă la check-in - descalţă-te, încalţă-te - stresaţi de faptul că s-ar putea să pierdeţi avionul...
Pentru o comparaţie pe latura financiară, în SUA, conform estimărilor realizate de Asociaţia Americană a Automobiliştilor, un concediu costă cca. 244 USD pe zi, pentru două persoane - doar cazare şi masă. Când se adaugă transportul cu avionul, o vacanţă de 10 zile, pentru un cuplu cu doi copii, poate ajunge să coste în jur de 10.000 de dolari.
De altfel, dacă vreţi să cheltuiţi nişte bani ca să vă faceţi concediul, se poate face asta foarte bine şi stând acasă: dai un ban ca să beneficiezi de confort dar, oricum, dai mai puţin decât dacă ai pleca.
Conceptul de staycation, deşi, în aparenţă, nu stimulează consumul şi, prin urmare, nu ajută creşterii economice, de fapt, s-a dovedit a avea efect asupra economiilor locale şi asupra unor anumite tipuri de comerţ şi servicii.
De pildă, mulţi "staycationişti" occidentali încearcă să se simtă în concediu evitând să-şi consume timpul cu corvezi casnice precum aprovizionarea, gătitul şi spălatul vaselor. Dacă una dintre plăcerile vieţii la hotel sau pensiune e aceea că nu mai trebuie să te preocupi tu de grija mesei, atunci de ce să nu ai aceleaşi înlesniri şi acasă, pe perioada concediului? Şi atunci, oamenii îşi comandă, zilnic, mâncare gătită, eventual pe baza unor abonamente săptămânale, ca să iasă mai ieftin, sau mănâncă la restaurantele locale. (Dai un ban, dar nu speli vase.) Aşa au apărut şi companii care profită de tendinţă, aprovizionând cu mâncare lumea aflată în concediu la domiciliu sau oferind servicii de curăţenie - întocmai ca la hotel.
Vacanţa şi economia capitalistă
Există şi o altă perspectivă asupra staycation: unii înţeleg conceptul pur şi simplu ca petrecerea concediului în ţară, nu în străinătate, iar acestă abordare are şi ea, uneori, rezultate economice neaşteptate. Astfel, în Marea Britanie, mulţi locuitori au decis, în 2009 - când a scăzut rău de tot lira sterlină, cum ziceam - să renunţe la a mai merge în Spania, Grecia or Franţa, dar nu au renunţat şi la plecarea de acasă. În dorinţa de a schimba locul şi aerul, mulţi s-au îndreptat spre o soluţie ieftină şi la îndemână: aşa numitele static caravans: acestea sunt un fel de barăci ori căsuţe prefabricate, mici, fără etaj, în genul căsuţelor de camping; nu sunt bune pentru locuit iarna, dar sunt perfect acceptabile pentru vară, sunt ieftine şi pot fi amplasate într-unul dintre numeroasele campinguri speciale cu care e dotată ţara.
Ideea e simplă: cumperi căsuţa - care costă 18.000-19.000 lire sterline, pentru un model obişnuit - şi o amplasezi într-un camping. Te duci şi îţi faci vacanţa în ea când ai chef, iar în restul timpului, permiţi proprietarilor campingului - ca plată pentru faptul că îţi găzduiesc casa de vacanţă pe terenul lor - să o închirieze altor doritori de vacanţe ieftine.
Firma Haven Holidays, unul dintre cei mai mari deţinători de astefel de campinguri din Marea Britanie, şi-a văzut afacerile prosperând în chip neaşteptat, în ciuda crizei sau, mai degrabă, din cauza ei. În anul 2009 - acela cu scăderea lirei - vânzările de barăci de vacanţă au crescut, din martie până în august, cu 38%, creştere pusă pe seama răspândirii conceptului de staycation, ca urmare a recesiunii.
Iar paradoxurile nu se opresc aici. Pare evident că o vacanţă acasă nu ajută industria turismului şi totuşi - încurcate şi bizare sunt căile economiei! - în anul 2008, agenţiile de turism din multe oraşe americane au început să promoveze chiar ele conceptul de staycation. De ce? Pentru că era un an cumplit de greu pentru toată America şi era nevoie de solidaritatea tuturor proprietarilor de afaceri în faţa ameninţării. Afacerile locale din oraşe pierdeau mulţi bani din lipsa turiştilor, iar dacă localnicii ar fi plecat şi ei în vacanţă, cine ştie unde, economia locală s-ar fi dus naibii. Şi atunci, agenţiile au început să promoveze, în lipsă de ceva mai bun, vacanţele la domiciliu, încurajând localnicii să rămână acasă şi să-şi cheltuiască banii în oraşul de baştină, ca să nu dea toată lumea faliment.
Ce-i de făcut (acasă, în concediu)?
Unii profită de concediul acasă pentru a se relaxa fără o planificare riguroasă a timpului, tândălind în chipul cel mai relaxant, fără a se stresa că trebuie să facă cutare sau cutare lucru.
Alţii - aceia înclinaţi din fire spre organizare, ordine şi disciplină - planifică chiar şi o asemenea vacanţă ca pe un concediu în deplasare, stabilind nişte termene şi un set de reguli şi activităţi: începe la data X, se termină la data Y, în ziua Z mergem la cutare muzeu sau parc etc. (Apropo de vizitarea obiectivelor turistice: diverse sondaje au arătat că, în marile oraşe, localnicii cunosc mult mai puţin obiectivele locale - muzee şi altele - decît turiştii. Mergând pe principiul "Păi sunt aici, în oraş, pot să le văd oricând", de fapt nu ajung să le vadă niciodată. Iată, o vacanţă acasă este un prilej numai bun de a le vedea).
E perfect, atâta vreme cât regulile şi planificarea nu devin mai importante decât relaxarea.
Şi, tot aşa, frustrarea şi ciuda de "a nu fi plecat nicăieri anul ăsta" n-ar trebui să devină mai importante decât bucuria de a fi în concediu. Bucuraţi-vă de staycation cât puteţi, că acuşi trece criza şi începem iar să călătorim şi iar o să facem şi desfacem bagaje, iar o să fugim după tren şi avion, iar o să facem datorii pe la bănci ca să ne ducem cine ştie unde şi, la întoarcere, să ne văităm că mâncarea a fost nasoală, drumul oribil de obositor şi hotelul zgomotos. Of, ce bine era acasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu