sâmbătă, 16 aprilie 2011

Soldaţii americani vor putea «vedea» prin pereţi!

Soldaţii americani vor putea «vedea» prin pereţi!
Un dispozitiv portabil de dimensiunea unei cărţi va permite soldaţilor din armata SUA să vadă ce se află în spatele pereţilor.
Prototipul Sprint system, creat de Cambridge Consultants, foloseşte un radar cu unde scurte pentru a examina interiorul obiectelor solide, reproducând o imagine 3D pe ecranul său.
Aşezând dispozitivul pe un perete, acesta va arăta toate obiectele aflate în interiorul său, precum ţevi, cabluri sau chiar bombe. Sprint system este considerat un dispozitiv dorit de inspectorii de pretutindeni, urmând ca în viitor să devină o dotare standard în sistemele de securitate.
Un mare avantaj al acestui aparat, în comparaţie cu restul celor existente pe piaţă, este portabilitatea sa. Scanerele care utilizează raze X şi cele ce folosesc radiaţia în infraroşu, precum cele întâlnite în zilele noastre în aeroporturi, pot scana doar obiecte care sunt aşezate în interiorul lor. Sprint poate fi mutat oriunde şi nu necesită un receptor ataşat în partea opusă a scanerului. Astfel, operatorii Sprint pot vedea obiectele folosind dispozitivul într-o singură parte a acestora. Sprint va putea fi privit ca o "fereastră magică" -- îl amplasezi în dreptul oricărui tip de material, fie perete, podea sau tavan, şi vei putea «privi» înăuntru.
Radarul cu unde scurte funcţionează prin transmiterea de impulsuri de unde electromagnetice, reflexia lor fiind măsurată pentru a produce o imagine. Imaginile rezultate din undele întoarse la transmiţător vor arăta asemănător cu o ecografie.
Chiar dacă imaginile nu sunt perfect clare, personalul de securitate care va folosi acest dispozitiv va putea să diferenţieze între cabluri electrice aflate în interiorul unui perete şi o cutie metalică ce conţine explozibili.
Momentan dispozitivul este doar un prototip, astfel că au rămas câteva detalii ce nu au fost făcute publice, precum preţul, durata de viaţă a bateriilor şi viteza cu care Sprint analizează datele. Deşi nu s-a precizat încă data la care va fi scos pe piaţă, Cambridge Consultants a menţionat că acest lucru s-ar putea întâmpla în 2012, odată cu startul Jocurilor Olimpice de la Londra.
Cambridge Consultants au mai lansat un dispozitiv, Prism, ce foloseşte unde scurte radar şi care permite vizualizarea unei imagini brute a obiectelor în mişcare aflate până la 20 de metri în spatele unui zid. Acesta a fost creat în 2005 şi a fost imediat adoptat de către diverse forţe armate şi ministere de interne.

Sursa: Singularityhub si descopera

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu