sâmbătă, 23 aprilie 2011

Neuropsina, „secretul” anxietății

Neuropsina, „secretul” anxietății

De Cecilia Stroe / 21 aprilie 2011 14:53 /
creier
creier
  • creier
Un traseu biomolecular esențial în traducerea semnalelor de stres din mediu în comportament anxios a fost identificat de o echipă de cercetători din Marea Britanie.
Potrivit știrii apărute în revista Nature, descoperirea cercetătorilor de la Universitatea Leicester, Marea Britanie, deschide noi posibiltăți în tratamentul tulburărilor de anxietate, care afectează (cel puțin o dată pe parcursul vieții) între 20 și 30% din populația mondială.
„Faptul că anumite persoane sunt mai vulnerabile la efectele dăunătoare ale stresului decât altele este unul cunoscut. Chiar dacă cei mai mulți dintre noi se confruntă cu evenimente traumatice, doar unii dezvoltă dereglări psihiatrice asociate stresului, precum depresia sau tulburarea de stres post-traumatic. Motivele acestui fapt nu erau însă clare”, a comentat Robert Pawlak, unul dintre coordonatorii studiului.
În cadrul experimentelor, cercetătorii au descoperit că amigdala, centrul emoțiilor din creier, reacționează la stres crescând producția unei proteine, neuropsina: efectul este unul de bumerang, declanșându-se o serie de evenimente în măsură să determine o creștere a activității în respectiva  regiune cerebrală; printre acestea și activarea unei gene capabile să provoace o reacție de stres celular.
„Ne-am întrebat care sunt bazele moleculare ale anxietății ca reacție la un stimul nociv și cum sunt traduse în comportament semnalele din mediu corelate stresului. În studiul nostru ne-am folosit de o combinație de abordări genetice, moleculare, electrofiziologice și comportamentale, iar rezultatul a fost descoperirea unui traseu biologic până acum necunoscut, care mediază reacția anxioasă la stres”, a mai adăugat Pawlak.

Sursa: Le Scienze si stinta si tehnica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu