După ce treci de groapa cu spioni ai SUA, pline cu picturi murale, nu poţi să nu remarci că aceste picturi sunt la mare modă în metropola iraniana – unde găseşti un calcan de bloc mai proeminent, hop o caricatură cu Marele Satan, imaginea celor doi ayatolahi, dar şi martiri din războiul iraniano-irakian.
Cum ziceam şi în primul episod, dacă vrei să jigneşti un iranian, spune-i că este arab. Ei nu sunt arabi, sunt un popor distinct de arabi. Şi dacă arabii au intrat în istorie odată cu Profetul Mohamed (mă rog, au mai fost şi nişte tentative sporadice cum ar fi oraşul Petra din actuala Iordanie), iranienii sunt mândrii urmaşi ai lui Cyrus, Xerxes şi a marilor şahi care au creat un imperiu imens de la porţile Indiei până în Grecia. În perioada romană, imperiul part al Persiei a rezistat cu mult succes Imperiului Român, punând stavilă dorinţei romane de reconstituire a Imperiului lui Alexandru Macedon la est de Eufrat. Religia lor tradiţională este Zoroastrianismul, una din primele religii monoteiste din lume, care constă în adularea unui zeu suprem numit Ahura Mazda. Deşi astăzi marea majoritate a iranielor sunt musulmani, încă mai poţi găsi mici comunităţi zoroastriene, iar mulţi, chiar şi musulmani, îi blamează pe arabi pentru că le-a adus credinţa lui Allah. Poate ca să fie diferiţi, ei au îmbrăţişat shiismul şi nu sunismul ca marea majoritate a arabilor. Unul din marile paradoxuri ale Iranului de astăzi este că deşi am văzut semne zoroastriene la gâtul a multor bărbaţi (în general, figura lui Ahura Mazda), ei continuă să fie musulmani devotaţi.
O a doua diferenţă majoră este că sunt şiiţi şi nu suniti. Cum şi creştinii se împart în catolici, ortodocşi, protestanţi, etc, şi musulmanii se împart în două ramuri principale şi câteva secundare. Imensa majoritate a musulmanilor sunt suniţi, dar imensa majoritate a iranienilor e şiită (doar Bahrainul arab şi Azerbaijanul turcic sunt majoritar şiite). Diferenţa provine din luptele pentru succesiune de după moartea Profetului. O parte din credincioşi au considerat că liderul suprem, califul, nu poate proveni decât din familia Profetului şi l-au sprijinit pe Ali, ginerele şi nepotul lui Mohamed (şiiţi vine de la "si'at Ali" - partidul lui Ali), iar cealaltă parte susţinea că orice drept-credincios musulman poate să devină calif, sprijinind partidul anti-Ali reprezentat de Abu-Bakr, Omar şi Osman, următorii califi după moartea lui Mohamed. La un moment dat, Ali a reuşit să devină calif, fiind cel de-al 4-lea calif din istorie. A fost ucis de un trib din zona Irak-ului şi este îngropat în marea moschee din Najaf, actualmente în Irak (afghanii susţin totuşi că după moarte, corpul său a fost transportat în Afghanistan, aşa că mai există un al doilea mausoleu al lui Ali, la Mazar-e-Sharif, la nord de Kabul).
După Ali, a urmat la conducere fiul său, Hassan, recunoscut de şiiţi ca fiind cel de-al doilea imam şiit, dar care a fost otrăvit la un an de la asasinarea lui Ali. Al treilea imam este şi poate şi cel mai important - Imam Hussayn, de asemenea fiu al lui Ali şi nepot al Profetului. Poza lui o poţi vedea aproape peste tot prin Iran. Evident, este vorba de cum şi-a închipuit vreun artist recent că a arătat imamul Hussayn, pentru că nu există portrete ale acestuia din perioada respectivă... şi iată încă un paradox - deşi Coranul interzice în mod clar reprezentarea umană care ar duce la proslavirea de idoli, Iranul este plin de portrete - ale ayatolahilor sau a imamului-martir. Hussayn nu a mai devenit calif, puterea fiind preluată de tabăra anti-Ali, dar Hussayn este cel care a declarat oficial schismă între suniti şi şiiţi, părăsind Mecca împreună cu familia şi susţinătorii săi. În anul 680, a condus o armată formată din 72 oameni (o mare parte din partizani nu au dorit să ia parte la luptă) contra unei armate de 10.000 (sau 30.000 după alte surse) şi evident ca el şi toţi ai lui au murit în luptă. Din acel moment, şiiţii se consideră în doliu permanent, iar comemorarea bătăliei (Ashura) se sărbătoreşte prin auto-biciuiri ale credincioşilor care prin acest mod se auto-pedepsesc pentru că strămoşii lor nu au sărit în sprijinul lui Hussayn în bătălia de la Kerbala.
Conform tradiţiei şiite, spre deosebire de restul musulmanilor, alaturi de profeţi şi arhangheli, în plus, recunosc 12 imami, toţi urmaşi ai lui Mohamed şi Hussayn. Toţi au murit ca martiri. Ultimul imam, al 12-lea este "Imamul ascuns". El nu a murit, ci doar s-a ascuns şi va reveni la Judecata de Apoi împreună cu Iisus Hristos pentru a judeca cine a fost credincios şi cine nu. Cum 11 imami au fost ucişi (martirizaţi), proslăvirea martirajului este exacerbată la maximum în cultura persană. Peste tot, sunt picturi cu Ali şi Hussayn, iar şansa de a deveni martir este o onoare pentru marea majoritate a iranienilor. Memoria martirilor fie ca este vorba de cei de la Kerbala sau cei din războiul de acum 3 decenii este prezervată printr-un cult al martirilor ieşit din comun. Poate de aceea, iranienii şi-au vandut extrem de scump pielea indiferent de duşman.
Să trec peste aceste divagaţii, dar care le consider necesare pentru a inţelege câte ceva din cultura iraniană şi să-mi continuu drumul prin Teheran. Cum spuneam, aveam să cumpăr bilete de avion. Am dat peste biroul lui Iran Air şi am putut cumpăra biletele fără probleme. Am dat astronomica sumă de 20 dolari pentru un zbor cu durata de o oră între Esfahan şi Shiraz... Şi nu glumesc când spun "astronomică". Acum câţiva ani, orice cursă internă din Iran nu costa mai mult de 2 dolari... Ce ţi-e şi cu inflaţia asta!
Şi cu asta, am cam terminat ce mai aveam de rezolvat pentru organizarea excursiei. Aşa că este timpul să mă relaxez în vreo cafenea cool din Teheran. Vă daţi seama că nu prea găseşti cluburi şi discoteci (în schimb există petreceri underground, unele din ele, de-a dreptul wild - fete cu fustele cât batistele şi muzică tehno la greu). În schimb, există cafenele şi ceainării la greu. Şi aici, nu pot să nu constat o mare diferenţă faţă de lumea arabă... Dacă în ţările arabe, chiar şi în cele mai "evoluate" (precum Iordania, Tunisia sau Siria), nu prea vezi femei prin astfel de stabilimente, în Iran, toate ceainăriile sunt pline cu femei - fie că ies ca "chicks band out", sau în cupluri, prezenţa femeilor pe străzi şi în restaurante este net peste orice altă ţara musulmană... Ăsta să fie islamismul strict pe care îl vedem din afară?
Teheranul este un oraş imens. Unii spun că ar avea circa 15 milioane de locuitori, iar suprafaţa ocupată este imensă. Ca şi în Bucureşti, bogaţii locuiesc în zona nordică, care se află fix sub munte, sau căţărându-se pe versanţii munţilor Tochal (care au circa 4000 metri!), iar zona sudică, proletară se continuă în câmpie. Climatul între cartierele din nord şi cele din sud este diametral opuse. Teheranul are parte de zile când în nord ninge şi localnicii se duc la schi, iar în sud sunt 40 grade şi nu ştiu pe unde să se ascundă de etuvă. În ce alt oraş din lume poţi să schiezi şi să te coci de căldură în acelaşi moment? Evident, toţi îşi doresc să locuiască în nord şi să se bucure de răcoare, dar nordul nu e pentru fiecare!
Dacă Teheranul nu are pub-uri, în schimb, ca în Orient, este plin de cofetării... cu cât prăjiturile sunt mai dulci, cu atât mai bine... Iar unele prăjituri arată fabulos, făcând cu ochiul din vitrinele cofetăriilor. Şi cum să ratez ocazia să nu mănânc nişte prăjituri delicioase şi să beau o bere adevărată cu gust de rodii!!! Şi, culmea se potrivesc la gust!
Comerţul din Teheran este destul de organizat. Pe fiecare stradă găseşti un anumit tip de mărfuri, probabil reminiscenţă a bazarelor care de asemenea sunt organizate pe categorii de produse. Există un adevărat bulevard al pantofilor, cu zeci de magazine, vitrină în vitrină vânzând umblători. Pe lângă hotelul nostru, era o stradă plină cu peşte, iar în locul unde am mâncat prăjituri, am avut de făcut o alegere dificilă - de jur împrejur, era plin de cofetării.
Pe seară, am revenit la hotel. Şi cum era Duminica Paştelui, am ciocnit ouă roşii şi ne-am urat "Hristos a Inviat"... venisem de acasă cu ouă înroşite şi cu cozonac românesc... Plus aveam parte de un sentiment foarte persan... sărbătoream Paştele la mine în cameră, într-un univers paralel de lumea "oficială" de pe stradă! Aşa s-a încheiat prima zi în Iran. Am început-o uşor, dar de a doua zi aveam de vizitat monumentele Teheranului.
Cezar a.k.a Imperator este un pasionat de calatorii, istorie si de descoperirea altor civilizatii. Povestile, dar si sfaturile lui de calatorie le puteti gasi pe www.imperatortravel.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu