Pentru musulmani, unul dintre cele mai importante elemente ale credinţei o reprezintă Salah, rugăciunea prin care credinciosul declară că nu există nici un alt zeu în afara lui Allah, iar Mohamed este profetul lui. În ciuda faptului că Iran este o Republică Islamică şi teoretic întreaga viaţă socială este guvernată de Koran, aici sunt slăviţi mai mulţi zei şi nu mă refer la cei 12 imami shiiti – este vorba de poeţi precum Rumi, Hafez, Omar Khayyam sau Sa’di, poeţi care nu au creat în zilele noastre, ci cu mai bine de 800 de ani în urmă. Aceşti poeţi sunt veneraţi că adevăraţi sfinţi (sau mega-staruri, depinde de vârsta fanilor), chiar şi acum, după atâta vreme, iar în orice casă din Iran, pe lângă Coran nu se poate să nu găseşti cel puţin un volum de poezii – de preferinţa, unul de Hafez. Orice iranian este capabil să recite poezii întregi din opere lor.
Dacă pentru occcidentali, Shirazul este un oraş de unde vinul omonim şi se află aproape de Persepolis, pentru iranieni este locul unde se odihnesc Hafez şi Sa'di, îngropaţi în grădini superbe, beneficiind de mausoleumuri bine întreţinute şi vizitaţi de sute şi mii de fani. Aşa că nu puteam să nu ne ducem şi noi.
Ultima zi din Shiraz a fost o zi a grădinilor. Am trecut din grădină în grădină ca fluturele din floare în floare. Cea mai mare şi spectaculoasă grădină dintre toate este Bagh-e Eram (adică "Grădina Paradisului"). Aici este locul unde tinerii iranieni vin să se hârjonească printre copacii - paravan, iar restul oamenilor să descopere în ce locuri vor ajunge după moarte în caz că vor trăi cu frica lui Allah...
Printre vizitatori, mulţi copii - îmbrăcaţi în haine de absolvenţi ca în filmele americane se pozau cuminţi, la indicaţia învăţătoarelor. Erau aşa de cuminţi şi pătrunşi de eveniment că nici măcar nu au observat că se află nişte turişti străini prin grădină, altfel ar fi dat năvală să spună "Hello", "Welcome" şi să facem împreună poze...Aşa că i-am pozat eu de departe, aşa, pătrunşi de emoţia momentului.
În timpul peregrinărilor prin Shiraz ne întâlnim şi cu un libanez care lucrează în Emirate şi se află în weekend în Iran... pare stresat să nu-l sune cineva şi să între "robotul" iranian care să spună în farsi că "abonatul nu este în zona de acoperire". Celor din Emirate nu le plac iranienii pentru că sunt şiiţi... Oricum, în ciuda fricii să fie prins în Iran, tipul pare destul de plictisit... Îl întreb dacă e musulman sau creştin (în Liban, cam 40% din locuitori sunt creştini de diverse versiuni). "Musulman" îmi spune pe acelaşi ton placid. Continuu: "sunit sau şiit?" - este momentul magic în care îi ating coarda cea mai sensibilă. Se va deschide pe loc şi va deborda de entuziasm până ne vom despărţi şi pentru nimic în lume nu o să-l mai pot opri din povestit. Este şiit, de aceea a venit în Iran!
Din tipul plictisit şi tăcut, cu greu îl mai pot scoate din priză... trece în revistă lupta şiiţilor, îmi povesteşte despre fiecare dintre cei 12 imami (inclusiv cel ascuns), despre credinţa lor şi despre faptul că ei sunt adevăraţii credincioşi, nu ticăloşii de sunniţi. În final, o dă pe aia grea: "Toţi musulmanii din lume, chiar dacă se declară sunniţi, în inima lor sunt de fapt şiiţi, dar le e frică să recunoască!".
L-am lăsat pe libanez în compania unui moşuleţ vorbitor de ceva arabă, şi am plecat mai departe spre primul mausoleu de poet... Primul stop la Hafez, considerat de mulţi cel mai mare poet persan şi de asemenea şi cel mai popular. Hafez a trăit între 1325 şi 1389 (în perioada bătăliei de la Posada era copil şi a murit cam când Mircea cel Bătrân s-a urcat pe tron), dar este de departe cel mai iubit poet din Iran. Este faimos pentru ghazalurile sale despre dragoste, vin (ups, asta nu e foarte islamic, dar în schimb pentru Hafez era destul de inspiraţional), despre o credinţă sinceră şi despre ipocrizia liderilor religioşi (hm, prin asta Hafez este destul de actual!).
Mormântul sau de marmură a fost construit, evident, de Karim Khan, care a fost extrem de onorat că Hafez este un fiu al Shirazului (de altfel, poetul nu a părăsit niciodată oraşul), aşa că i-a construit un mormânt de marmură şi l-a plasat într-o grădină paradisiacă... Am fost de două ori la Hafez - odată în timpul zilei şi a doua oară, seara, când numeroşi oameni îmbrăcaţi cu cele mai bune straie veneau la mormântul poetului. Prin grădină, difuzoare transmiteau în surdină versuri de-ale poetului, dar probabil nu era nevoie pentru că mulţi declamau poezii din memorie. Lângă mormânt, credincioşii lui Hafez deschideau cartea poetului şi citeau cu voce tare versurile. Se spune că dacă te afli la mormântul lui Hafez şi deschizi cartea lui de poezii la întâmplare, poezia la care deschizi îţi prevesteşte viitorul.
Prin grădină, multă lume "nesupusă", mai ales fete. Îţi dai seama de asta după mărimea bretonului care iese rebel de sub basma. Unele chiar se descalţă ca şi cum ar intră în moschee şi îngenunchează lângă mormânt. Pentru intelectuali, mormântul lui Hafez e mai important decât orice moschee. Între timp, Adriana intră în discuţie cu nişte studente iranience: "El este prietenul tău?" au întrebat-o în timp ce eu filmam şi pozăm pe acolo... "Da". "A, ai doar un boyfriend? Noi avem mai mulţi"... Ce tipe cool într-o ţară islamică... Până la urmă, ne lămurim asupra conceptului de "boyfriend". Boyfriend sunt toţi cei care răspund la sms-uri... evident cea mai mare frustrare este că nu pot să se întâlnească cu boyfriends-ii şi să se ducă la fun... Ce regim idiot!
Mai încolo, intrăm în atenţia unui grup de liceence venite în excursie cu clasa. Câteva ne întreabă în engleză despre ţara noastră. Cum e în România, cum trăiesc tinerii acolo, cum se distrează. Cum am venit în Iran şi cât a costat avionul. Ce părere avem despre Iran şi mai ales ce poezii de Hafez ştim... Ce noroc că am cumpărat un volum! Doar câteva fete vorbeau engleză şi din când în când traduceau în farsi, dar evident nu toată conversaţia. Nici nu vă daţi seama ce frustrare era pe faţa celor care nu pricepeau engleză, în timp ce vorbitoarele de engleză radiau de fericire!
Al doilea mormânt vizitat este cel al poetului S'adi. Nici el nu s-a născut ieri, dimpotrivă, a trăit cam cu 100 de ani înaintea lui Hafez, pe la 1200. Poeziile lui S'adi sunt despre flori şi grădini, aşa că nu se putea ca mausoleul lui să nu fie într-o grădină cu foarte multe flori. Versurile lui S'adi fuseseră folosite şi de Obama în mesajul său cu ocazia Anului Nou Iranian - Nowruz - u doar o lună înainte, aşa ca popularitatea lui S'adi crescuse brusc printre iranieni... Cum mai e chestia aia cu "Death to America"?
După ce am făcut zeci de poze prin grădină şi am intrat şi la mormântul de marmură, am intrat în racoroasa cafenea subterană din gradină. Aici am dat peste un grup interesant - un iranian împreună cu doi ruşi... Din discuţie, am aflat că cei doi sunt businessmani dintr-una din numeroasele republici autonome ale Federaţiei Ruse, unde în aprilie erau încă multe grade sub zero, iar unul dintre ei este imam şiit în timpul liber... Numai figuri interesante pe aici - imam şiit de naţionalitate rusă, de meserie businessman, în vizită în Iran...
A doua zi urma să plecăm spre Yazd, un oraş al caravanseraielor, aflat pe ruta principală a Drumului Mătăsii. Până la Yazd vom călători cu autobuzul, un drum lung de 5 ore printre munţii pleşuvi ai Iranului Central. Dar despre Yazd, în episodul următor.
Cezar a.k.a Imperator este un pasionat de calatorii, istorie si de descoperirea altor civilizatii. Povestile sale din cele 78 de tari vizitate, dar si sfaturi de calatorie le puteti gasi pe www.imperatortravel.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu