Iran, pe drumul mătăsii - Ep. 10: Persepolis, prin pulberea istoriei

• 
  

Există câteva oraşe care au crescut, au devenit metropole strălucitoare, au fost distruse sau părăsite, uitate şi din nou înviate. Sunt poate locurile care mă fascinează cel mai mult pentru că multe sunt păstrate „aşa cum au fost” şi cu un mic exerciţiu de imaginaţie, poţi să devi un călător în timp în „acea” perioadă demult apusă. Am fost la Pompei, la Angkor Wat, la Petra, Palmyra sau Macchu Picchu unde ce mă fascinează nu sunt neapărat arhitectura, cadrul natural sau vechimea, ci mai ales descoperirea că civilizaţiile de acum câteva secole sau milenii aveau un nivel de organizare pe care noi nici măcar nu-l banuim... Sensurile unice de la Pompei, sistemul de aprovizionare cu apă de la Petra, „PUG”-ul de la Macchu Picchu ne arată că multe din formele moderne de organizare a oraşelor nu sunt o creaţie a lumii moderne.

Am intrat în contact cu istoria antică în clasa a V-a. Dintr-un motiv care îmi scapă, lecţii întregi erau dedicate luptelor dintre greci şi perşi. Perşii erau ăia răi care veneau să-i cucerească pe greci, dar grecii mai isteţi precum Ulise şi viteji precum Ahile îi bateau... cei 300 de spartani de la Termopile sau vestitorul de la Maraton au intrat în legendă, în cinematografie sau în sport. Mai apoi, grecii au venit la rândul lor peste perşi conduşi de legendarul Alexandru Macedon. Mă rog, unii mai cârcotaşi or să spună că macedoneeni nu sunt greci, dar ce mai contează, oricum erau sub influenţa culturală a Greciei. Ei bine, Alexandru Macedon a găsit un Imperiu Persan în decădere, aşa că după o campanie de câţiva ani, i-a învins pe perşi şi l-a ucis pe Darius al III-lea, ultimul rege al regilor din dinastia Ahemanida, intrând în oraşul care fusese capitală lumii pentru cel puţin 200 de ani, tezaurizând comorile Babilonului, a Asiei Mici, a Egiptului Antic, a Mediei, până, hăt, spre India. Deşi uimit de metropolă, Alexandru a decis să ia toate bogăţiile şi să radă de pe faţa pământului acest oraş-minune. Motivul oficial - răzbunare pentru distrugerea Atenei şi a Partenonului datorată perşilor cu mai bine de 100 de ani înainte. Motivul adevărat - nu vom afla niciodată, deşi alte izvoare sugerează că băieţii lui Alexandru s-au îmbătat criţă, iar focul a fost accidental.

Alexandru şi-a luat bogăţiile, femeile şi trupele şi s-a retras la Babilon unde s-a căsătorit cu Roxana, fiica afghană a fostului rege din Balkh, la doi paşi de actualul Mazar-e-Sharif. Afghanele erau de o frumuseţe răpitoare de mii de ani...

Persepolisul se află la vreo 70 km de Shiraz, dar transportul în comun este destul de sporadic, aşa că am decis să închiriem o maşină pentru a vizita ruinele. În plus, mi se părea că este locul din Iran unde un ghid este vital, aşa că am cerut agenţiei din Shiraz şi un ghid. Am primit, însă o ghiduşă, o profesoară în Shiraz, bună vorbitoare de engleză, dar şi cunoscătoare a Persepolisului şi poveştilor sale. Pe drum, aveam să aflu că nu este persană, ci azeră, iar limba să maternă nu este farsi, ci azeră, o limbă turcică, foarte apropiată de turcă şi era extrem de mândră de originea ei azeră. Deşi Azerbaidjanul este un stat independent, un număr extrem de mare locuiesc în Iranul de Nord-Vest în jurul oraşului Tabriz. Deşi vorbesc turca, spre deosebire de turci, sunt şiiţi, aşa că mulţi dintre ei se simt mai legaţi de Iran decât de Turcia. Ghida noastră era născută în Tabriz, dar şi-a urmat soţul în Shiraz.

Nu a evitat în nici un moment subiectele mai controversate. Unul din ele a fost filmul 300 (care şi mie mi s-a părut destul de patetic). De fapt ea m-a întrebat ce cred despre el... "E o mizerie de film", i-am răspuns, aşa că am intrat fulgerător pe sub pielea ei...

Într-un final, ieşim de pe autostrada Shiraz - Esfahan şi ne apropiem de Persepolis. Este plasată într-un cadru natural deosebit, la picioarele unui deal pleşuv. Intrarea este majestuoasă, acea faimoasă intrare care îi făcea praf pe toţi trimişii provinciilor supuse venite în capitală... Scara e monumentală, dar treptele nu sunt deloc înalte - persanii în togile lor lungi nu trebuiau să depună prea mult efort (ideea a fost preluată şi în Palatul Parlamentului de «tovarăşa»). Oraşul propriu-zis este pe o platformă supraînălţată, intrarea făcându-se prin monumentala "Poartă a tuturor naţiunilor", impodobită cu statui de lei înaripaţi cu feţe de om - sfincşi tipic persani. De altfel, toate clădirile sunt împodobite cu numeroase statui - figuri ale marilor regi ai regilor, ale soldaţilor, mai ales a celor din "garda nemuritorilor", ale personajelor fantastice din religia lui Ahura Mazda. Tocmai ce am pomenit de "nemuritori" - erau aleşi dintre cei mai buni soldaţi indiferent de naţionalitate şi formau legendara gardă personală a şahului, arătând cât se poate de identici... În bătălii erau înlocuiţi automat de rezerve care arătau identic, un soi de clone ale Antichităţii, dând senzaţia că sunt nemuritori şi deci de neînvins.

Ne învârtim pe platoul înalt înainte de a intra în Palatul Apadana, reşedinţa şahului şahilor. Imperiul persan al ahemenizilor se dorea un imperiu universal, un imperiu care nu dorea să cotropească şi să asimileze, ci un imperiu care să graviteze în jurul unui rege al regilor, aşa cum şi religia zoroastriana gravita în jurul unui zeu unic, Ahura Mazda. În fiecare an, popoarele supuse veneau să aducă daruri şi să-şi aduleze stăpânul suprem - basoreliefurile păstrate în condiţii bune îi înfăţişează pe etiopieni, pe egipteni, pe capadocieni, pe indieni, dar şi pe traci, din familia cărora au apărut şi strămoşii noştrii, dacii... Mă uit cu atenţie - nu prea arată ca imaginile din Roma Antică... au însă căciuliţa de tarabostes pe cap, dar moda din jurul anilor 300 i.Hr era diferită de cea din vremea lui Decebal, fiul lui Scorilo.
Un alt palat uimitor este palatul celor 100 de coloane, aparent folosit pentru elita militară a Imperiului... Poarta de lângă palat este neterminată datorită faptului că era în construcţie în momentul în care a ajuns Alexandru la Persepolis. Întrebarea este cum se poate că un oraş din piatră să cadă pradă flacarilor... Explicaţia cea mai logică este că aceste palate aveau nişte imense acoperişuri de lemn, iar structura lor de rezistenţă se baza pe fier... Când lemnul a luat foc, fierul s-a topit şi imensele ziduri s-au prabuşit. Dar Slavă lui Ahura Mazda, nu toate, aşa că astăzi putem să vizităm aceste magnifice structuri.

Dacă pe oraşul din vale, trăiau oamenii, sus pe deal locuiesc zeii. Mă rog, de fapt semi-zeii, mai precis marii regi Artaxerxes II şi Artaxerxes III, beneficind de morminte imense sculptate în peretele dealului. Aduc cu mormintele de la Petra, dar parcă nu sunt aşa de spectaculoase (ce blasfemie!). Nu contează, merită să urci cu vârf şi îndesat pentru că de aici ai întregul Persepolis la picioare şi poţi să-ţi faci o impresie asupra măreţiei marii metropole.

Trecem prin zona turistică de unde putem cumpăra o Cola rece sau un ceai cald şi plecăm mai departe. Oprirea următoare la Naqsh-i Rustam, necropola regilor regilor. Aici, într-adevăr, sculpturile săpate în piatră pot pune Petra în umbră... Şi aici, sunt toţi marii regi - diverşii Darius, Xerxes şi Artaxerxes... Să nu credeţi că veţi găsi vreun sarcofag al vreunui rege... Nu au avut niciodată. În religia zoroastriană, trupurile neînsufleţite erau lăsate să fie devorate de vulturi pentru a nu polua pământul cu cenuşă sau cu trupul înmormântat. La picioarele acestor morminte, din când în când, intercalate, sunt sculpturi redându-i pe regii parţi - ce îşi legitimau prezenţa aici pretinzându-se a fi adevăraţii urmaşi ai ahemenizilor!
După ocupaţia elenă şi regatul elenic care a urmat ahemenizilor, perşii au recreat un nou mare imperiu - imperiul part care s-a duelat decenii de-a lungul cu Imperiul Roman. Una din cele mai celebre sculpturi în piatră este a unui rege part căruia i se închină un împărat roman făcut prizonier - o umilinţă fără margini pentru până atunci invincibilul Imperiu Roman... Dar nu trebuie să uităm că din această înfruntare a giganţilor romano-partă a dus la situaţia de astăzi de dominaţie a Islamului... Trupele lui Mohamed, Abu Bakr şi Ali au pulverizat Imperiul Part şi au măcinat Imperiul Bizantin, profitând de slăbiciunea lor generată de războaiele multi-seculare. Şi astfel Ahura Mazda şi Sfântu Petru au fost înlocuiţi de Mohamed, Ali şi Fatima... Deşi mai vezi persani cu simbolul lui Ahura Mazda la gât, făcând temenele în moschei!

Ultimul stop al turului este străvechiul Pasargadae... Străvechi pentru că a fost de fapt prima capitală a Imperiului, înainte de construirea Persepolisului. Rămăşiţele oraşului sunt mult mai puţine, în schimb, singurul monument rămas cât de cât în picioare este monumentalul sarcofag din piaţă al lui Cyrus, fondatorul dinastiei Ahemenizilor. Ceva mai încolo, am găsit ruinele unor vechi temple ale focului - când zona a fost cucerită de arabii musulmani, ca să salveze urmele acestor temple, localnicii au susţinut că aparţin regelui Solomon. Şi cum Vechiul Testament şi eroii săi sunt recunoscuţi de Islam, năvălitorii au descălecat, s-au închinat şi au trecut mai departe, neatingând aşa-zisul palat al lui Solomon... Asta s-a întâmplat însă cam acum 1300 de ani, timp în care templele au devenit ruine.

Am ajuns în Shiraz frânt. Fusese o zi plină şi intensă. Dar era prima data când afară fuseseră peste 30 de grade, chiar şi în condiţii de ceaţă. Asta în aprilie! Mă întreb cum o fi aici în august. Prefer să nu simt!

Cezar a.k.a Imperator este un pasionat de calatorii, istorie si de descoperirea altor civilizatii. Povestile sale din cele 78 de tari vizitate, dar si sfaturi de calatorie le puteti gasi pe www.imperatortravel.ro