sâmbătă, 16 aprilie 2011

Avioanele vor realiza harta tridimensională a Pământului

Avioanele vor realiza harta tridimensională a Pământului

De Alexandru Safta / 15 aprilie 2011 14:58 /
Dronă Predator
Dronă Predator
  • Dronă Predator
O nouă versiune a programului pe care radarele îl folosesc pentru a opera le va permite avioanelor să cartografieze în 3D relieful și clădirile planetei. Tehnologia va facilita identificarea obiectelor de la sol parțial ascunse.
Noul software augmentează capacitățile radarului cu apertură sintetică (SAR), o tehnologie folosită încă din anii ’50.  SAR-ul aerian clasic funcționeză prin transmiterea unor semnale radar fiecărui punct de pe sol din mai multe poziții ale traseului de zbor al unui avion. Semnalele reflectate înapoi dintr-un anumit obiect de pe pământ  se combină apoi pentru a crea o imagine 2D a acestuia. Ea pare captată dintr-o singură perspectivă, dar prezintă detalii mult superioare situației în care fotografia s-ar realiza dintr-un punct unic.
În noua abordare, parte a proiectului denumit “Exploatarea Diversitățiii Geometrice”, aeronava dotată cu SAR urmează un traseu mai degrabă curbat, chiar circular, decât în linie dreaptă. Acest tip de survol permite captarea unei serii de imagini ale aceluiași obiect de sol dintr-un număr de perspective puțin diferite, de natură să ofere informații detaliate în adâncime asupra obiectului. Programul de prelucrare produce apoi o imagine 3D analizând semnalele reflectate.
Tehnica este similară modului în care fotografia stereoscopică și filmele 3D folosesc două imagini ale aceleiași scene, luate din diferite unghiuri, pentru a crea impresia de profunzime. Ea va putea fi folosită, spre exemplu, pentru a localiza un avion prăbușit într-o pădure și mascat de coronamentul acesteia. Și radarele bidimensionale pot penetra frunzișul, dar adesea obțin imagini neclare, deoarece semnalele reflectate de pomii și de obiectele de la sol se combină într-o imagine unică. Radarul tridimensional va putea “elimina” vegetația pentru a realiza o imagine mult mai clară asupra obiectelor de pe sol.
Tot această tehnologie va permite scanarea interioarelor clădirilor - câtă vreme acestea nu au un acoperiș metalic, care ar reflecta semnalul radarului - și ar putea măsura grosimea straturilor de gheață și consistența deversărilor de petrol. Inițial, radarul 3D va fi montat pe dronele Predator, care vor derula teste, probabil, până în 2013.
Sursa; stinta si tehnica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu