duminică, 3 aprilie 2011

Artega SE, maşina electrică ce poate atinge 100 km/h în 4,3 secunde! (VIDEO)

Artega SE, maşina electrică ce poate atinge 100 km/h în 4,3 
secunde! (VIDEO)
O nouă maşină sport electrică lansată de o companie germană este capabilă să ajungă de la 0 la 100 km/h în doar 4,3 secunde. Viteza maximă ce poate fi atinsă cu acest bolid este de 250 km/h.
Modelul SE (Sports Electric) al producătorului german de maşini Artega este dotat cu un motor de 375 cai putere şi poate parcurge 300 km cu o singură încărcare a acumulatorilor. Durata de încărcare este de 90 de minute.

Această maşină reprezintă o provocare pentru Tesla Roadster, care a fost până în prezent singura maşină electrică de putere înaltă. Între cele două maşini există şi o diferenţă mare de preţ. Dacă pentru o Tesla trebuie să scoţi din buzunar 67.000 lire sterline, pentru o maşină produsă de Artega va trebui plăteşti nu mai puţin de 131.000 de lire sterline.

Artega SE foloseşte 16 baterii Li-Ion, fiecare conţinând la rândul ei 12 celule, ce pot fi încărcate fie la staţii speciale, fie utilizând o priză convenţională. Există două motoare electrice pe puntea din spate, care funcţionează independent pentru a conduce fiecare dintre roţile maşinii.

Conform Artega, modelul SE a fost proiectat de acelaşi om care a conceput şi Aston Martin DB9. Maşina a fost prezentată la Târgul de la Geneva şi va fi pusă în vânzare în următoarele luni. Se estimează că se vor produce doar 500 de exemplare.



Sursa: Sify si descopera

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu