vineri, 18 martie 2011

Contorul „deştept” care îţi spune cât consumi (VIDEO)

Contorul „deştept” care îţi spune cât consumi (VIDEO)
“Să-ţi urmăreşti costurile scăzând, poate crea dependenţă”. Iată cum îşi încep prezentarea cei de la EnergyHub, o companie ce tocmai a relansat pe piaţă, în SUA, un contor simplu de utilizat şi care te poate ajuta să-ţi monitorizezi în permanenţă costurile energetice.
Minunăţia a fost premiată de Time Magazine drept "Cea mai bună invenţie a anului 2009" , însă de atunci firma creatoare a hotarât schimbarea design-ului într-unul mai modern, mai ergonomic şi mult mai uşor de înţeles şi utlilizat.
Contorul isteţ Home Base este destinată, în primul rând, controlului temperaturii din casa celui ce deţine o astfel de invenţie şi, în al doilea rând, monitorizării costurilor aferente consumului de energie; şi totul în timp real. De asemenea, furnizorii de energie vor putea să intre în contact direct cu clienţii lor pentru a le comunica eventualele modificări de preţuri.
Creată pentru a lua în considerare cele mai diverse consumuri de energie, începând cu cele generate de încărcarea telefonului mobil şi terminând cu cele datorate folosirii aparatului de aer condiţionat pe timp de zi şi/sau de noapte, Home Base încearcă să umple un gol existent pe piaţa tehnologiilor menite să faciliteze accesul la informaţii până nu demult inaccesibile.
Deşi intrarea în posesia acestei tablete poate suna grozav, mai ales pentru cei îngrijoraţi de scumpirea accelerată a energiei, preţul acesteia se dovedeşte a fi, totuşi, un impediment: 200 USD.
Dacă noul dispozitiv va face faţă exigenţei în continuă creştere a publicului amator de noi invenţii, rămâne de văzut.
Sursa: Fast Company si descopera

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu