Stasi: sub ochii şi urechile uneia din cele mai temute poliţii secrete ale lumii
Culoarul unei secţii de interogatorii dintr-o clădire care a aparţinut Stasi
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (5)
„Nepoţii” KGB-ului în Germania
Cum numele de KGB sau CIA nu sunt altceva decât nişte abrevieri ale
denumirilor complete ale celebrelor servicii de informaţii, şi în cazul
lui Stasi situaţia este asemănătoare, căci Stasi este nimic altceva
decât numele prescurtat al Ministerium fur Staatsicherheit, adică mai pe
româneşte - Ministerul pentru Securitatea Statului sau poliţia secretă a
fostei Republici Populare Germane. Ministerium fur Staatsicherheit a
fost de altfel cel mai important serviciu de informaţii, control şi
represiune din Republica Populară Germană în perioada Războiului Rece.
Stasi, cum a fost şi este denumită cel mai adesea, crease o reţea de
informatori foarte eficientă şi solidă în rândul populaţiei est-germane.
Agenţia reuşise să-şi implanteze proprii agenţi şi poliţişti militari
în toate sectoarele sociale ale ţării, controlând practic toată
societatea, de la cei mai puternici membri de partid şi guvern, la
personalul din şcoli şi chiar grădiniţe.
Fosta clădire a Stasi din Berlin Sursa foto: Shutterstock
Asemenea „fratelui său mai mare” – KGB-ul, operaţiunile şi activităţile
serviciului omolog est-german erau concentrate asupra asigurării
securităţii politice din interiorul ţării, alături de spionaj la toate
nivelurile posibile. Fondată oficial pe data de 8 februarie 1950, Stasi a
fost condusă în premieră de către Wilhelm Zaisser, acesta fiind urmat
de Ernst Wollweber şi Erich Mielke. Serviciul secret est-german s-a
remarcat mai mult decât orice alt serviciu omolog al statelor socialiste
cu rol de salteliţi ai URSS-ului de atunci, drept cel mai folositor şi
de nădejde serviciu secret străin care lucra pentru interesele KGB-ului.
Cu toate că la nivel oficial Stasi servea interesele propriei ţări, încă
din anul 1957 până în 1990, KGB-ul avea agenţi de comandă amplasaţi la
posturi în toate cele opt mari direcţii de cercetare şi acţiune ale
serviciului est-german. Colaborarea dintre cele două servicii de
informaţii era atât de strânsă şi apreciată de ambele părţi, încât pe
tot timpul când a existat RDG-ul (şi unele surse spun că şi după
reunificarea Germaniei) şefii din KGB invitau înalţi directori din Stasi
la bazele secrete din Leningrad şi Moscova pentru perfecţionări şi
schimburi de experienţă.
Erich Mielke în persoană ajusese să-i numească pe ofiţerii din
subordinea sa drept „cekişti ai Uniunii Sovietice”. De fapt, încă din
anul 1978 Erich Mielke le oferea puteri nelimitate ofiţerilor KGB din
Republica Populară Germană, aceştia având aici aceleaşi drepturi şi
puteri pe care le aveau la ei acasă, în URSS.
Agent secret Sursa foto: Shutterstock
Acasă la ea, şi Stasi era atotputernică. În timpul domniei sale
oficiale, de circa 39 de ani, cel puţin o treime din populaţia Germaniei
de Est a avut serios de suferit din cauza urmăririlor, arestărilor,
detenţiei şi torturilor la care a fost supusă. Autorităţile comuniste
germane, impuse cu forţa de către sovietici la sfârşitul celui de-al
doilea Război Mondial aveau puterea asigurată de către cadrele sovietice
din ţară care pentru un control cât mai bun al populaţiei au creat şi
antrenat un serviciu de informaţii şi oprimări cu o structură şi scop
foarte asemănătoare KGB-ului.
Prima şi cea mai importantă sarcină a Stasi era aceea de a menţine şi
întări regimul comunist al Republicii Populare Germane prin orice fel de
operaţiuni, metode şi măsuri. Evident, primii agenţi ai Stasi au
trebuit să aibă un „trecut şi origini curate”, cu toate că versatilii
agenţi sovietici nu s-au dat în lături în a promova şi angaja în Stasi
foşti membri ai Gestapo-ului nazist.
Cum un agent bun se formează foarte greu, în ani îndelungaţi de muncă,
cadrele KGB-ului au recunoscut şi apreciat întotdeuna valoarea
profesională a foştilor agenţi secreţi dispuşi să colaboreze după
căderea celui de-al Treilea Reich. Încă de la începuturile sale, Stasi a
fost o agenţie care acţiona deasupra legii. La fel ca în orice stat
comunist, serviciile secrete ale acestuia nu ţineau seama de legile
ţării atunci când factorul legislativ era împotriva acţiunilor
serviciilor.
Agenţii şi colaboratorii Stasi nu dădeau raportul decât Comitetului
Central al Partidului Comunist German şi bineînţeles superiorilor din
KGB.
Un serviciu secret poate să dispară în totalitate?
La fel ca în cazul serviciilor Securităţii din România post decembristă,
Stasi a creat şi consolidat o reţea foarte bine pusă la punct de
informatori civili care împânzeau toate straturile societăţii.
Informatorii respectivi erau cetăţeni care cooperau complet cu agenţii
Stasi, primind în schimb de cele mai multe ori, diverse sume de bani,
produse alimentare şi nu numai, precum şi intervenţii influente la locul
de muncă.
Zeloşi, informatorii civili se foloseau de poziţia de la locul de muncă,
influenţa în societate şi chiar relaţiile familiale pentru a spiona şi
raporta ulterior activităţile şi viaţa de zi de zi a celorlalţi oameni,
dar mai ales acelor care trezeau suspiciunile agenţilor Stasi.
Informaţiile valoroase, sau cele care se confirmau pe loc, erau urmate
aproape instantaneu de supravegherea suspecţilor direct de către agenţii
specializaţi, urmată de cele mai multe ori cu arestarea şi interogarea
nefericitelor victime.
Stasi era organizată în „stil german”, cu mare atenţie pentru orice
detaliu. Agenţia avea prorpiul sistem de închisori şi sedii destinate
interogării, dintre care cel mai cunoscut era faimosul Baden II.
Reputaţia agenţiei a fost întărită şi de folosirea excesivă a
brutalităţii, torturii şi şantajului drept metode obişnuite de extragere
a informaţiilor dorite şi a cooperării coercitive.
Un spion se foloseşte deseori de multe paşapoarte false. Sursa foto: Shutterstock
Cum reţeaua de informatori acţiona ca o plasă de fier care nu lăsa să-i
scape nimic prin ochiuri în cazul cetăţenilor obişnuiţi, reţeaua de
agenţi a acestui serviciu secret avea timp să se perfecţioneze din plin
în domeniile adiacente unei structuri de informaţii de nivel naţional.
Agenţii de informaţii se infiltrau deseori şi în fabrici, uzine,
structuri de învăţământ şi mai ales în organizaţii sociale sau politice.
Ofiţerii coordonau şi lucrau la întocmirea unor baze de date gigantice
care vizau îndosarierea fiecărui cetăţean, fie el suspect sau nu.
Dosarele erau periodic încărcate cu noi şi noi fotografii,
rapoarte de supraveghere şi chiar probe de natură fiziologică precum
mostre de păr, unghii sau haine. Agenţii Stasi mergeau până într-atât
încât strângeau şi..mostre de miros (fragemnte de păr, obiete personale,
bucăţi din îmbrăcăminte intimă, etc.) pe care le siglau în pungi vidate
în rpealabil, pentru a folosi aceste mostre destinate câinilor de
urmărire în cazul în care suspecţii vizaţi (de cele mai multe ori
dizidenţi politici) ar fi încercat să fugă sau să se ascundă.
Agenţia era de fpat divizată în mai multe sectoare operative fiecare
dintre acestea fiind axată pe obiectul ei de activitate. Stasi avea
chiar propria sa armată, o forţă militarizată intitulată Regimentul de
Gardă Felix Dzerzhinsky în onoarea celul mai temut şef din timpurile de
început ale NKVD-ului sovietic, şef peste toată poliţia secretă a
bolşevicilor. Regimentul era compus din peste 8.000 de cadre militare
antrenate şi ca agenţi de informaţii şi pregătite la un nivel deosebit
de ridicat. Gărzile Stasi apărau personalul de vârf din aparatul
guvernamental şi elita membrilor de partid, clădirile guvernamentale,
monumentele sovietice şi bazele militare.
Regimentul de Gardă Felix Dzerzhinsky se ocupa şi de pregătirea şi
organizarea operaţiunilor de tip comando, alături de instruirea
unităţilor de informaţii şi cercetări trimise în operaţiuni clandestine
pe teritoriul oricărui stat inamic.
Divizia pentru Recunoaştere, era numele general al sectorului destinat
spionajului şi contra-spionajului celorlalte servicii de informaţii, în
mod deosebit cele ale statelor care făceau pe atunci parte din NATO.
Divizia îşi coordona acţiunile alături de omologii săi din KGB prin
Administraţia Generală de Coordonare, forul superior de conducere al
Stasi. Cum Republica Populară Germană era un stat comunist în care
cenzura făcea parte din politica de zi a acestuia, Departamentul pentru
Siguranţa Comunicaţiilor din cadrul Stasi, nu doar că asculta, filma,
înregistra şi analiza tot ce vorbeau la telefon sau prin fax cetăţenii
ţării, dar asigura permanent şi canalele d ecomunicare directă dintre
autorităţile est-germane şi cele sovietice.
Acest departament culegea informaţii şi din mass-media publică şi se
ocupa de măsurile de contra-spionaj în cadrul asigurării securităţii
comunicării împotriva serviciilor de informaţii occidentale.
Supravegherea diplomaţilor străini, a rezidenţilor străini şi a
turiştilor din alte ţări era asigurată de către Divizia de Luptă contra
Persoanelor Suspicioase. La fel ca în cazul cetăţenilor est-germani
suspsicioşi pentru Stasi, toţi străinii din ţară erau ţinuţi sub
observaţie 24 ore din 24, putând fi oricând arestaţi şi anchetaţi.
O cameră de interogare şi anchetare dintr-o clădire care a aparţinut Stasi Sursa foto: Shutterstock
Stasi ajunsese un serviciu secret aflat în elita agenţiilor similare de
pretutindeni din lume. Atunci când a căzut guvernul comunist, în anul
1989, Stasi avea în structurile sale peste 91.000 de agenţi, precum şi o
reţea de aproximativ 2 milioane de informatori şi colaboratori
neoficiali (innofizielle Mitarbeiter). Între anii 1957-1989, Stasi a
întocmit peste 8 milioane de dosare de urmărire personală pentru tot
atâţia cetăţeni ai propriei ţări.
Serviciul secret şi-a câşitgat notorietatea şi prin numeroasele
operaţiuni de spionaj extern, principalele ţinte ale sale fiind
autorităţile fostei Republici Federale Germane şi conducerile care s-au
succedat în fruntea NATO. Sub conducerea directorului Markus Wolf,
agenţii Stasi au penetrat toate niveluriole guvernărilor vest-germane,
precum şi serviciile de informaţii şi armata acelei ţări.
Oamenii şcoliţi de KGB au reuşit să se infiltreze până şi în cercurile
intime ale cancelarului Willy Brandt. Stasi a întreţinut relaţii strânse
şi cu celebre grupări teroriste ale vremii cum erau Facţiunea Armatei
Roşii din RFG, gruparea Abu Nidal, şi mai ales cu faimosul Ilici Ramirez
Sanchez, cunoascut mai ales sub numele de Carlos Şacalul. Agenţii săi
au instruit şi pregătit chiar şi agenţi ai serviciilor secrete libiene
care au organizat atentate cu bombă în RFG, în unul dintre acestea
căzând victime doi înalţi oficiali americani.
Sfârşitul oficial al Stasi ar fi avut loc pe data de 3 octombrie 1990,
imediat după reunificarea Germaniei. Din acel moment, a început
reorganizarea noului serviciu secret al Germaniei unite. Într-o
încercare de a restabili încrederea în autorităţile statului, noii
oficiali de la Berlin au interzis angajarea în structuriloe
guvernamentale ale noului stat a oricărei persoane care a lucrat pentru
defuncta deja Stasi.
Arhivele agenţiei au fost deschise în totalitate marelui public,
permiţând oricărui cetăţean să-şi verifice dosarul şi să găsească numele
agenţilor şi informatorilor care i-a „turnat”. Cu toate acestea, este
evident pentru orice om, că un serviciu de informaţii de nivle naţional
nu poate dispărea total într-o clipită. Mai ales unul de calibrul şi
importanţa lui Stasi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu