Expediţia lui Burke şi Willis şi aventura dromaderilor în Australia
Dromaderi pe o plajă din Australia
+ zoom
Galerie foto (5)
Ajutorul venit din Asia
Primii dromaderi care au ajuns în deşerturile roşii şi fierbinţi ale
Australiei proveneau din Insulele Canare şi au sosit aici în anul 1840.
Introducerea cămilei dromader în aceste locuri a fost probabil una
dintre cele mai
inspirate alegeri ale coloniştilor britanici ajunşi în Australia şi
obligaţi să exploreze şi să se stabilească aici. În primul rând cămilele
dromaderi rezistă fără apă mai mult decât orice alte mamifere. Din cele
circa 350 de specii de plante care trăiesc în deşerturile australiene,
dromaderii mănâncă un număr de 325 specii! Cămilele nu trebuiesc
potcovite şi se pot deplasa perfect pe suprafeţe nisipoase.
Cămilele au o putere de muncă şi mai
ales rezistenţă fizică mult superioare cailor care au nevoie de pauze
mari atunci când lucrează la temperaturi ridicate. Un dromader poate fi
folosit ca animal de povară încă de la vârsta de 3
ani şi poate munci fără probleme până la 40 de ani. În plus, greutăţile
cărate de dromaderi sunt impresionante, căci un mascul poate transporta
pe spate greutăţi de până la 600 de kilograme, iar o femelă poate
transporta greutăţi cuprinse între 300-400 kilograme.
Un mascul de dromader
Pe baza acestor calităţi şi trăsături ale dromaderilor, exploratorii australieni au mai importat în anul 1860 un număr de 24 de dromaderi pentru expediţia lui Robert O’Hara Burke şi Willian John Wills.
Cei doi au pornit între anii 1860-1861 o expediţie constând din 19
oameni care intenţionau să străbată întreaga Australie din sud spre
nord, mai precis de la Melbourne spre Golful Carpentaria. Expediţia avea
de străbătut o distanţă de aproape 3.250
de kilometri prin deşerturi şi zone stâncoase într-o perioadă când mare
parte din teritoriul acestui continent nu fusese explorat decât de
aborigeni şi prin urmare era complet necunoscut coloniştilor europeni.
În cele din urmă ruta a fost străbătută, dar cu costuri aspre.
Din cauza lipsei de experienţă şi a ghinioanelor în serie, cei doi
conducători şi-au pierdut vieţile alături de alţi şapte membri ai
expediţiei. Dacă nu ar fi beneficiat de ajutorul dromaderilor, niciunul
dintre ei nu ar mai fi ajuns în viaţă la destinaţie.
Motiv pentru care în următorii 50 de ani au mai fost importaţi în
Australia între 10.000-12.000 de dromaderi. Majoritatea acestora
proveneau din India, mai precis din rasa Bikaner selecţionată de sute
de ani în Rajastan ca animal de povară folosit îndeosebi în războaie.
Australienii au mai importat şi dromaderi din rasa Bishari, folosită
îndeosebi la curse de viteză şi transport în nordul Africii şi în
Arabia.
Dromaderi sălbatici în Australia
A mai fost importat şi un lot de 20 de cămile bactriene, cu două
cocoaşe, din China şi Mongolia, dar acestea nu s-au adaptat la fel de
bine precum dromaderii la condiţiile de climă şi relief din deşerturile
australiene. Pe baza experienţelor anterioare , exploratorul Ernest
Giles s-a folosit de dromaderi pentru a străbate o distanţă de 354
kilometri în opt zile în care nu şi-a adăpat cămilele. Mai târziu,
acelaşi explorator a străbătut 523 kilometri, de la Bunbury Downs la
Queen Vicotria Springs, în Australia de vest în 17 zile, după ce în a
douăsprezecea zi a adăpat fiecare cămilă cu câte o singură găleată de
apă.
În anul 1866 Sir Thomas Elder din Beltana Station din sudul Australiei
punea bazele unui centru de creştere şi selecţie a dromaderilor conform
condiţiilor de mediu şi cerinţelor oamenilor.
Astfel, din acele vremuri au apărut primele generaţii de cămile australiene.
De la animalul de povară ideal la specie invazivă periculoasă
Şi aşa, dromaderii, conducătorii de caravene şi crescătorii de cămile au
fost cei care au scris pagini importante în istoria, geografia,
transporturile şi economia australiană din acele vremuri. Conducătorii
de caravane erau angajaţi de departe, tocmai din Afganistan, India şi
Imperiul Otoman. Deschizători de drumuri în sălbăticia australiană
aceşti oameni şi-au lăsat amprenta şi în zilele noastre. Trenurile care
traversează în prezent imensităţile Australiei sunt numite „Ghan” în
limbajul comun, cu referire la numele în limba pashto pe care îl aveau
cămilarii în Afganistanul natal.
Rezistenţa dromaderilor şi experienţa şi priceperea „ghan-ilor” s-au
dovedit a fi cruciale în Australia acelor timpuri. Nu doar că primii
exploratori ai acestui stat se bazau exclusiv pe ei în timp ce traversau
inospitalierele regiuni deşertice de aici, dar toate proiectele care au
colonizat şi industrializat sălbăticia australiană au datorat mult
„corăbiilor deşerturilor”. Proiecte precum Linia de Telegraf Overlans
care făcea legătura dintre Adelaide şi Darwin, Calea Ferată
Transcontinentală sau Autostrada Canning Stock s-au încheiat cu bine şi
la termen datorită cămilelor.
Dromaderi la adăpat.
Dar după anul 1920, zilele cămilelor ca animale de povară şi transport
erau numărate. Drumurile, căile ferate, aeroporturile erau deja
construite , iar aceste animale nu mai puteau să facă faţă concurenţei
exercitate de automobile, trenuri şi avioane. Cum unele dintre cămile
scăpaseră din captiviate sau fuseseră abandonate în deşerturi, oamenii
au hotărât să scape pur şi simplu de ele eliberându-le în masă.
Dromaderii s-au adaptat extraordinar de bine în Australia, iar în lipsa
unor prădători naturali sau boli, numărul lor pur şi simplu a explodat.
Trăiesc şi prosperă în deşerturile central, aproape jumătate din
efectivul lor fiind situat în partea central-vestică a statului, restul
fiind împărţite în Teritoriile de Nord, Sudul Australiei şi Queensland.
Nimeni nu ştie exact câte mai trăiesc. Unii experţi estimau că sunt
circa 600.000 dromaderi (la nivelul anului 2012), alţii susţin că
dromaderii au depăşit demult milionul. Şi unii şi alţii sunt de părere
că sunt deja prea mulţi dromaderi, şi mai mult decât atât, ân următorii
zece ani, experţii se aşteaptă ca numărul lor să se dubleze.
Se pare că au început deja să se poarte ca o specie invazivă.
Comportamentul lor a fost modificat şi de intendificarea secetelor din
ultimii ani, fapt pentru care dromaderii veniţi în număr mar edistrug
pur şi simplu sursele de apă ale aborigenilor, precum şi locurile
amenajate special pentru adăpatul oilor, una dintre cele mai mari surse
de bani pentru Australia.
Cămilele chinuite de sete ajung deseori să dea buzna pur şi simplu în
casele oamenilor în căutare de apă, şi mulţi locuitori ajung astfel să
le împuşte.
În zonele în care cămilele fac concurenţă oilor şi vitelor, fermierii
cheltuiesc circa 80% din cheltuielile de menţinere per ansamblu pentru a
repara pagubele produse de acestea. Unele ferme adăpostesc fără voia
lor chiar şi 2.000 de cămile, iar unii proprietari au renunţat la
creşterea animalelor din cauza dromaderilor. Mari, puternici şi
impozanţi aceştia nu mai au nicio teamă faţă de om sau animalele
domestice atunci când aceştia stau între ei şi sursele de apă şi hrană.
Semne de atenţionare pentru şoferi, cu privire la existenţa dromaderilor, wombaţilor şi cangurilor.
Aceste animale străine ecosistemelor de aici au ajuns o ameninţare şi
pentru zonele sărace, slab dezvoltate ale Australiei. Nu doar că au
intrat în competiţie cu cangurii, struţii emu şi alte vieţuitore native
pentru sursele de apă şi hrană din natură, dar dromaderii au ajuns să
distrugă şi locurile sacre ale aborigenilor, sursele de hrană ale
acestor oameni şi distrug astfel şi parcurile naţionale. Asemenea unor
uriaşe capre de 400-600 kilograme, dromaderii distrug orice formă de
vegetaţie.
Din aceste motive, autorităţile locale şi federale au luat decizia
împuşcării nelimitate a cămilelor. Forul Australian Feral Management
Project a declarat că doar în anul 2008 a reuşit să ucidă peste 160.000
dromaderi şi intenţionează să lase în viaţă un număr de doar 300.000 de
dromaderi, care nu ar mai pune în pericol fragilul ecosistem local.
Cum pe pieţele australiene carnea de cămilă nu are o mare căutare,
autorităţile au reuşit să vândă carnea în Arabia Saudită şi speră ca
numărul uriaş de carcase de dromaderi provenit din vânătorile viitoare,
să fie vândut în China.
În ciuda aparenţelor se pare că australienii au reuşit ca dintre toate
animalele străine introduse pe acest continent, să managerizeze cel mai
bine problema cămilelor. Lupta cu vulpile, pisicile, şobolanii şi
iepurii pare că a fost pierdută pe continentul de la antipozi. Până în
prezent...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu