Creştinismul nestorian sub loviturile dogmelor şi istoriei
Imaginea stilizată a lui Iisus Hristos
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
Arhiepiscopul cel eretic
Cultul creştin nestorian este intrinsec legat de figura celui care l-a
creat şi răspândit fără precedent pentru acele vremuri de început ale
religiei creştine, per general.
Este vorba de un arhiepiscop care în funcţie de documente se numea
Nestorius, Nestorios sau Nestor. Acesta a ocupat pentru câţiva ani (mai
precis între anii 428-431) scaunul arhepiscopal al Constantinopolului,
unul dintre marile centre de înflorire şi răspândire ale creştinismului
din acele timpuri.
Foarte puţine lucruri se cunosc despre anii de început ai vieţii sale,
cu excepţia faptului că s-ar fi născut în anul 386 în Germanicia, o mică
localitate din provincia romană Syria Euphoratensis, şi a fost un
discipol al lui Diodor din Tars şi Theodor din Mopsuetia. Aceştia
doi erau doi episcopi cilicieni care propăvăduiau în Antiohia şi erau
adversari ai arianisimului, o doctrină teologică declarată erezie şi
emisă de Arie, cel pălmuit de însuşi Sfântul Nicolae.
Ca om al Bisericii, Nestorius s-a remarcat prin elocvenţa oratoriei sale
şi zelul demonstrat de fiecare dată în confruntările teologice avute cu
ereticii arieni. Aceste calităţi l-au propulsat de altfel în funcţia de
ieromonah al mănăstirii Euprepius, poziţie din care a fost remarcat de
către împăratul Theodosie al II-lea, care l-a numit ulterior în scaunul
arhiepiscopal al Constantinopolului. Din acea poziţie înaltă, Nestorius
şi-a continuat cruciada contra ereticilor, nebănuind probabil că urma să
fie el însuşi inclus în rândul acestora datorită unora dintre ideile
sale.
O credincioasă în Biserica Învierii din Ierusalim Sursa foto: Shutterstock
Spre sfârşitul anului 428, Nestorius începe să introducă în predicile
sale doctrina antiohiană care interzicea folosirea titlului de Theotokos
(Născătoare de Dumnezeu, sau Maica Domnului) la adresa Fecioarei Maria,
în favoarea titulaturii de Christotokos (Născătoare de Hristos). Vestea
a ajuns aproape instantaneu la membrii sinodului din Constantinopol, ai
cărei membrii nu-l vedeau oricum cu ochi buni pe acest străin venit
tocmai din Antiohia şi pus de împărat în fruntea lor.
Scandalul religios s-a întins în tot oraşul-cetate, iar patriarhul
Chiril al Alexandriei a făcut o plângere împotriva lui Nestorius tocmai
curţii imperiale. În încercarea sa de a scăpa de acuzaţiile acude se
Chiril din Alexandria, Nestorius a cerut împăratului Theodosie al II-lea
convocarea unui sinod. Spre dezamăgirea lui Nestorius, împăratul a
decis ca acel sinod să aibă loc în anul 431 la Efes în loc de
Constantinopol.
Efes era un oraş în care clerul era fidel ideilor şi politicilor duse de
patriarhul Chiril al Alexandriei, iar aşezarea era renumită în întreaga
lume creştină pentru veneraţia locuitorilor săi pentru Fecioara Maria,
căreia i se adresau cu titlul de Theotokos. Sinodul a fost unul deosebit
de tensionat, iar întâlnirea patriarhilor s-a soldat pe data de 22
iunie 431 cu înlăturarea lui Nestorius de pe scaunul arhiepiscopal şi
mai mult decât atât cu declararea sa drept eretic.
Cruci oferite pelerinilor creştini Sursa foto: Shutterstock
În disputa recent încheiată dintre şcolile teologice din Antiohia şi
Alexandria, un factor hotărâtor a fost reprezentat de către patriarhii
din Roma, Celestin şi Sixtus al III-lea care l-au susţinut pe Chiril.
Fapt demn de reşinut, în sinea sa, împăratul Theodosie îl susţinea pe
Nestorius, doar că influenta sa soră, Augusta Pulcheria l-a convis pe
împărat să emită un edict imperial pe data de 3 august 435, edict care
îl condamna deschis atât pe Nestorius, cât şi toate scrierile sale.
Mâhnit şi abandonat, Nestorius s-a retras iniţial într-o mănăstire din
Antiohia, de unde a fost însă exilat într-o altă mănăstire din Hibis, în
Thebaida Egiptului. Acolo se pare că a şi murit, undeva în preajma
anului 451.
.
Doctrina bisericii eretice a nestorienilor
Părerile lui Nestorius despre Fecioara Maria nu au fost singurele care
i-au provocat excomunicarea şi declararea sa drept eretic. În cadrul
ereziilor deviate din creştinism, nestorianismul se mai evidenţiază şi
prin încercarea sa de a explica şi înţelege în mod raţional încarnarea
Logosului Divin, a doua Persoană din Sfânta Treime, sub forma lui Iisus
Hristos omul.
Conform doctriniei nestoriene natura umană şi cea divină a lui Hristos
au fost cât se poate de distincte una de cealaltă, astfel încât s-ar
putea vorbi de două persoane, Hristos sub formă umană şi Logosul Divin
care sălăşluia în omul Iisus. Pe baza acestor considerente de ordin
teologic, nestorienii respingeau terminologii de genul „Dumnezeu a
suferit pentru păcatele întregii omeniri” sau „Dumnezeu a fost
crucificat”, deoarece erau ferm convinşi că doar omul Iisus Hristos
fusese supus batjocurii, arestării, bătăilor şi în final umilitoarei
morţi pe cruce.
Icoană cu arhiepiscopul Nestorius
Conceptele acestea fuseseră emise de fapt de primii profesori al lui
Nestorius, Diodor din Tars şi Theodor din Mopsuestia, el fiind doar cel
care le-a cristalizat şi le-a dat o formă finală. Theodor din Mopsuestia
ajunsese până într-atât încât se opunea oricui care folosea termenul de
Dumnezeu la adresa lui Iisus Hristos. Se opunea chiar expresiei
„Dumnezeu s-a născut”, deoarece era ferm convins că în momentul
Teofaniei doar omul Iisus Hristos s-ar fi născut din Fecioara Maria.
Ideile lui Theodor erau deci, cât se poate de eretice conform
învăţăturilor creştine, căci duceau la concluzia logică conform căreia
ideile nestoriene negau de fapt salvarea şi mântuirea, căci dacă doar
omul Iisus Hristos suferise pe cruce şi murise pentru păcatele omenirii,
atunci cum poate suferinţa unui simplu om să mântuiască întreaga
omenire?
Pe baza acestor erezii, patriarhul Chiril al Alexandriei nu s-a lăsat
până când în cadrul unui sinod desfăşurat în anul 430, în Alexandria l-a
anatemizat pe Nestorius printr-o serie de douăsprezece anateme care
condamnau printre altele pe oricine adera la conceptele nestorienilor.
Nestorienii în lume şi în istorie
Biserica Nestoriană, cunoscută uneori în sursele istorice şi sub
titulatura de Biserică Orientalală, a surpravieţuit ruperii sale de
bisericile apostolice. Învăţăturile sale au găsit un vehicul de
răspândire extraordinar de eficient, reprezentat de Drumul Mătăsii, prin
intermediul căreria nestorianismul a ajuns în cele mai îndepărtate
colţuri ale Asiei Centrale, Indiei şi Chinei.
Discipolii lui Nestorius nu au fost foarte afectaţi de soarta liderului
lor spiritual şi nu au aderat la învăţăturile Bisericii care le
condamnase liderul pentru erezie. Mulţi dintre ei au ales să emigreze
din Mesopotamia, unde trăiau în majoritate, spre Persia unde în acele
vremuri exista o remarcabilă toleranţă religioasă. În timpul dinastiei
Sasanizilor din Persia, nestorienii şi-au unit forţele cu ale altor
grupări creştine eretice (în speţă gnostice) care fuseseră la rândul lor
expulzate din ceea ce mai rămăsese din Imperiul Roman.
Ruinele unei aşezări nestoriene Sursa foto: Shutterstock
Însă pentru nestorieni se anunţau vremuri dificile. Deranjaţi de
creşterea numărului lor, zoroastrienii din Persia au început să-i
persecute tot mai dur, mai ales în timpul domniei regelui Shapur al
II-lea ( care a domnit între anii 339-379). În mod paradoxal,
persecuţiile zoroastrienilor au întărit coeziunea societăţilor
nestoriene care în anul 424 şi-au declarat independenţa totală de restul
cultelor creştine. Curând începeau să facă tot mai mulţi
prozeliţi, iar cultul începea să includă credincioşi din Persia, Egipt,
Arabia, Mesopotamia, Bactria şi chiar India. În zelul lor, misionarii
nestorieni au încercat (fără efect, evident) să-i creştineze şi pe
huni...
Conform unei inscripţii nestoriene de pe o piatră funerară, un misionar
nestorian de origien persană a încerccat să introducă cultul nestorian
în anul 635 tocmai în China dinastiei Tang. Stela de piatră este situată
în X’ian, fostă capitală a Chinei din acea perioadă. În periplul său
deopotrivă prin istorie şi prin imensitatea Asiei, nestorianismul a
găsit unii adepţi în rândul populaţiilor turcice, mongole şi
manciuriene. În secolul 9, nestorianismul a ajuns şi în regatul coreean
Silla, unele părţi ale Siberiei şi chiar Japonia. Evident, în aceste
locuri nu a reuşit să-şi facă mulţi discipoli.
Tot în acel secol, în urma persecuţiilor tot mai aspre, mai multe valuri
de credincioşi nestorieni au plecat din Persia pentru a se stabili în
India. Aceştia s-au statornicit pe Coasta Malabar din sud-vestul
subcontinentului, în aceeaşi regiune unde peste 700 de ani urmau să se
stabilească misionarii catolici veniţi din regatul Portugaliei.
Nestorienii din China aveau şi ei să cunoască regimul crunt al
reprimărilor religioase. Împăratul Wuzong (840-846) a persecutat serios
toate comunităţile creştine şi budiste din China. După colapsul
Dinastiei Tang, s-au înregistrat multe biserici abandonate sau distruse.
Salvatorul creştinilor din China s-a dovedit a fi chiar marele Ginghis
Han. În urma cuceririi Chinei de către mongolii Marelui Han,
creştinismul din vestul Chinei s-a revigorat brusc în secoluol 13. Atât
Ginghis Han cât şi urmaşii săi direcţi erau adepţii căsătoriilor
interrasiale şi interconfesionale chiar. Cu toate că Ginghis Han era
şamanist iar nepotul său Kublai, un budist fervent, ambii conducători
erau deosebit de toleranţi cu creştinii.
Napsul unei biserici ortodoxe Sursa foto: Shutterstock
Însă în restul Asiei, nestorianismul începea să fie înlocuit de
recrudescenţa Islamului, fenomen intensificat între secolele 7-13. Unele
comunităţi nestoriene au rezistat în timp şi după invazia musulmanilor,
astfel încât o aşezare nestoriană de lângă Lacul Issîk Kul (astăzi în
Kirghistan) a fost locul de unde a izbucnit o epidemie de ciumă
bubonică, care avea să răvăşească lumea între anii 1338-1339. După ce
Dinastia Ming a înlocuit în anul 1368 Dinastia Yuan stabilită de
mongoli, toţi împăraţii Ming au dus o politică de izolare a Chinei,
concretizată inclusiv în expulzarea creştinilor din imperiu.
Ultima şi cea mai gravă lovitură primită de nestorieni a venit prin
intermediul sângerosului cuceritor uzbek Timur cel Şchiop sau Tamerlan,
cum mai este cunoscut acesta. Timur se credea coborâtor direct din
Ginghis Han şi dorea refacerea imperiului acestuia. Campaniile sale
deosebit de sângeroase, caracterizate prin masacre şi distrugeri fără
egal, au lovit fatal şi în comunităţile nestoriene. În jurul anului
1400, singurele comunităţi semnificative de nestorieni rămăseseră cele
din India.
Astăzi conceptele nestoriene supravieţuiesc prin Biserica Orientală
Asiriană, menţionată uneori ca Biserica Ortodoxă Asiriană. Această
biserică, care nu trebuie deloc confundată cu Biserica Ortodoxă Siriacă,
este compusă în prezent din aproape 4,5 milioane de credincioşi dintre
care cea mai mare parte trăiesc în Irak.
Cât despre nestorienii de odinioară, aceştia îşi dorm somnul sub sabia cumplitului Timur cel Şchiop.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu