vineri, 8 martie 2013

Operaţie în premieră: craniul unui om a fost “reparat” cu ajutorul unui implant realizat prin printare 3-D

08.03.2013 |
1 Comentarii
În cadrul unei intervenţii chirugicale de pionierat, 75% din craniul pacientului a fost înlocuit cu o replică realizată cu o imprimantă 3-D, dintr-un material special, biocompatibil. Creatorii implantului speră ca această tehnologie să deschidă calea spre fabricarea de implanturi care să poată înlocui orice os lezat sau distrus din corpul uman.

Implantul a fost realizat de compania americană Oxford Performance Materials, care a primit recent aprobarea din partea Agenţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA de a utiliza această metodă pentru crearea implanturilor destinate operaţiilor pe craniu.
Specialiştii companiei au scanat craniul pacientului şi au folosit imaginile pentru a crea modelul tridimensional al părţii ce trebuia înlocuită. Apoi, pe baza modelului computerizat, o imprimantă 3-D a printat piesa respectivă, strat cu strat, dintr-un material numit poli-eter-ceton-cetonă (PEKK). Prin această tehnologie de fabricare, se pot realiza detalii foarte fine ale suprafeţei sau ale marginilor, care ajută la creşterea ţesuturilor şi fixarea corectă a implantului.
Metoda ar putea fi aplicată pentru a fabrica implanturi care să înlocuiască porţiunile de craniu distruse de boli sau de traumatisme. Producerea unei piese gata de implantare chirugicală, pentru un pacient, durează cca. două săptămâni, iar compania Oxford Performance Materials a estimat că, în SUA, în fiecare lună, ar putea beneficia de această metodă de tratament 300-500 de persoane - pacienţi cu oasele craniului afectate de cancer, victime ale unor accidente de maşină, soldaţi răniţi pe front etc.
Compania urmăreşte acum să obţină aprobări şi pentru printarea altor modele de “înlocuitori” ai oaselor, un proces care ar putea revoluţiona chirurgia ortopedică.
Surse: Mail Online, Discovery News / Foto: Oxford Performance Materials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu