marți, 12 martie 2013

A fost dezvăluit secretul ce ne permite să avem o minte mai ascuţită

12.03.2013 |
0 Comentarii
 Activitatea fizică efectuată de-a lungul întregii vieţi duce la o îmbunătăţirii a funcţionării creierului la vârsta mijlocie, arată un nou studiu. Cercetarea arată că persoanele care au desfăşurat din copilărie activitate fizică intensă, precum alergatul, înotul, mersul la sală sau participarea la activităţi sportive, au avut rezultate mai bune la vârsta de 50 de ani în cadrul testelor mentale.

  Studiul a fost efectuat pe 9.000 de persoane care au fost urmărite de la vârsta de 11 ani.
Participanţii la studiu au fost intervievaţi regulat, la diferite vârste, pentru a li se monitoriza nivelul de activitate fizică. De asemenea, voluntarii au fost supuşi unor teste de memorie, atenţie şi de învăţare.
Cei care au făcut sport de două-trei ori pe lună de la vârsta de 11 ani au obţinut scoruri mai mari în aceste teste decât persoanele care nu atingeau acest nivel de activitate fizică.
Dr. Alex Dregan de la King's College London , coordonatorul acestui studiu, a declarat că „activitatea fizică reprezintă un element cheie prin care putem preveni declinul cognitiv, afecţiunile cardiovasculare, diabetul şi cancerul; din acest motiv, intervenţiile publice de promovare a activităţii fizice pe durata întregii vieţi au potenţialul de a reduce impactul personal şi social al acestor afecţiuni în anii târzii ai maturităţii”.
  „Este un lucru binecunoscut că un corp sănătos înseamnă totodată şi o minte sănătoasă. Cu toate acestea, nu toată lumea este dispusă să dedice 150 de minute pe săptămână activităţii fizice, aşa cum este recomandat. Pentru aceste persoane orice tip de activitate fizică, la orice nivel, ar putea duce la îmbunătăţiri cognitive pe termen lung, iar acest lucru trebuie studiat în amănunt”, concluzionează doctorul Dregan.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul ştiinţific Psychological Medicine.
Sursa: The Guardian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu