duminică, 24 februarie 2013

Specialiştii în gastroenterologie au ajuns la o concluzie referitoare la flatulenţele în avion: nu vă abţineţi!

15.02.2013 |
1 Comentarii
Un grup de specialişti oferă un răspuns la o dilemă cu care oamenii se confruntă încă de la primul zbor, realizat de fraţii Wright în 1903: este ok să flatulăm în aer?

Experţii au ajuns la o concluzie fermă, recomandând pasagerilor liniilor aeriene să nu se abţină. Cu toate acestea, specialiştii avertizează că membrii echipajului ar putea distrage atenţia pilotului prin această activitate.
Studiul efectuat de cercetători confirmă că diferenţa de presiune atmosferică înregistrată în timpul unui zbor aerian duce la creşterea numărului de flatulenţe, deoarece intestinul uman produce mai mult gaz.
Atunci când gastroenterologul danez Jacob Rosenberg a întâmpinat această problemă rău-mirositoare atunci când a zburat din Copenhaga în Tokyo, acesta a fost inspirat să studieze în profunzime acest subiect.
Cercetătorul a efectuat o analiză în profunzime a literaturii ştiinţifice pe tema flatulenţelor, studiind dacă gazele femeilor miros mai urât decât cele ale bărbaţilor (da), ce provoacă mirosul neplăcut (sulful) şi cât de des eliberează gaze într-o zi o persoană obişnuită (de 10 ori).
Concluzia studiului publicat în New Zealand Medical Journal este că pasagerii liniilor aeriene ar trebui să ignore ruşinea şi să elibereze gaz atunci când simt nevoia.
„Abţinerea duce la probleme serioase pentru individ, cum ar fi disconfortul şi chiar durere, balonare, dispepsie, pirozis, printre alte simptome abdominale”, se arată în cercetare.
„Mai mult, problemele ce rezultă în urma concentrării necesare pentru abţinere poate duce ulterior la simptome de stres”, avertizează specialiştii.
Autorii cercetării – cinci gastroenterologi din Danemarca şi Marea Britanie – afirmă că în ciuda faptului că este posibil ca pasagerii să fie certaţi de echipajul din cabină în urma deciziei lor, beneficiile aduse sănătăţii sunt mult mai importante decât impactul social negativ.
  În schimb, cercetătorii afirmă că echipajul din carlingă se confruntă cu o situaţie delicată.
„Pe de o parte, dacă pilotul se abţine, toate efectele negative menţionate alterior, inclusiv concentrarea necesară abţinerii, pot afecta abilităţile sale de a controla aeronava”, spun cercetătorii.
„Pe de altă parte, dacă pilotul nu se abţine, copilotul său ar putea fi afectat de miros, ceea ce reduce la rândul său siguranţa zborului”, subliniază experţii.
Cercetătorii au studiat mai multe soluţii pentru problema flatulenţelor induse de zbor, însă majoritatea au fost respinse, fiind considerate nepractice.
Specialiştii afirmă că tapiţeria textilă a scaunelor din zona clasei „economy” absoarbe până la 50% din mirosurile cauzate de flatulenţă, pentru că sunt permeabile la gaz, spre deosebire de scaunele tapiţate cu piele din clasa business.
Gastroenterologii sugerează că liniile aeriene pot îmbunătăţi proprietăţile de absorbţie a tapiţeriilor scaunelor, adaugând că acestea pot oferi călătorilor pături speciale pentru a minimiza flatulenţa în zbor.
„Propunem introducerea de cărbune activ în perna scaunului, căci acest material poate neutraliza mirosul. De asemenea, cărbunele activ poate fi folosit în pături şi în pantaloni pentru a amplifica efectul”, au concluzionat cercetătorii.
Sursa: AFP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu