duminică, 24 februarie 2013

Cum îi facem pe copii să mănânce legume? Specialiştii recomandă o metodă eficientă

15.02.2013 |
1 Comentarii
”Cruciada” dusă de părinţi pentru a-i convinge pe copiii să mănânce legume şi fructe trebuie să înceapă încă dinainte de naşterea copilului: bebeluşii se obişnuiesc cu gustul acestor alimente încă din viaţa intrauterină şi le consumă apoi cu mai multă uşurinţă.

Femeile gravide care au o alimentaţie variată riscă mai puţin să aibă copii mofturoşi, iat bebeluşii acceptă mai uşor alimente pe care mamele lor le-au consumat regulat în timp ce erau gravide şi în perioada alăptării. La aceste concluzii au ajuns cercetătorii de la Monell Centre din Philadelphia, SUA, în urma mai multor studii.
Într-unul dintre acestea, dr. Julie Mennella, autor al studiului, a testat 46 de copii, cu vârste între 6 luni şi 1 an, pentru a vedea cât de mult apreciază aceştia cerealele cu aromă de morcovi.
A constatat că, după înţărcare, acei copii ale căror mame băuseră adesea suc de morcovi consumau aproape de două ori mai multe cereale cu aromă de morcovi (80 g) comparativ cu copiii ale căror mame nu consumau acest suc (44 g). 
„Cercetările arată clar că, dacă mamele consumă multe fruncte în timpul sarcinii şi al alăptării, atunci copiii lor vor fi mult mai dispuşi să mănânce fructe, odată înţărcaţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru legume”, a declarat dr. Mennella.
„Bebeluşii sunt «programaţi» biologic să fie atraşi de alimentele dulci şi sărate, dar s-ar putea să nu fie atraşi de cele amărui, cum sunt unele legume verzi. Trebuie să fei expuşi la gustul fructelor şi al legumelor dacă vrem să înveţe să le placă aceste gusturi. Vestea bună este studiul nostru arată că bebeluşii pot învăţa foarte devreme să aprecieze hrana sănătoasă.
Studiul arată că gusturile copiilor sunt modelate de experienţe foarte timpurii; copiii obţin informaţii senzoriale legate de alimente încă de când se află în uter şi,  apoi, prin intermediul laptelui matern.
”Mesajul [pentru mame] este acesta: mâncaţi alimentele sănătoase care vă plac şi, atunci când copiii voştri vor fi destul de mari pentru a fi înţărcaţi, vor fi deja obişnuiţi cu aceste gusturi.”
  Dar chiar şi copiii hrăniţi cu biberonul pot învăţa să aprecieze legumele dacă le încearcă de timpuriu, chiar din momentul când încep să mănânce alimente solide. Într-un alt studiu, dr. Mennella a dat bebeluşilor fasole verde; în prima zi, aceştia au mâncat, în medie, 50 de g, pentru ca, după opt zile, să ajungă să mănânce câte 80 g.
„Indiferent că un copil este alăptat sau hrănit cu biberonul, poate învăţa [să mănânce legume] încă de la începutul înţărcării. Dacă iau contact în mod repetat cu fructele şi legumele, în curând vor începe să accepte aceste mâncăruri. Nu există niciun motiv ca, la vârsta de doi ani, un copil să nu aibă o alimentaţie la fel de variată ca şi cea  a adulţilor” spune dr. Mennella.
După părerea specialistului, „ascunderea” legumelor în alte mâncăruri, de exemplu includerea lor în aluatul de prăjituri, nu este soluţia potrivită, deoarece copiii trebuie să înveţe să le placă gustul legumelor mâncate separat.
Sursa: Mail Online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu