duminică, 24 februarie 2013

Cercetătorii au identificat un remediu pentru răceală şi cazurile în care acesta reduce la jumătate riscul de îmbolnăvire

14.02.2013 |
0 Comentarii
 La începutul unei răceli, numeroase persoane vor apela la cantităţi mari de vitamina C pentru a ajuta corpul să lupte împotriva virusurilor mai rapid. Chiar dacă pentru foarte mult timp vitamina C a fost considerată o
Acum, un nou studiu a descoperit că vitamina C poate reduce cu 50% riscul de apariţie a răcelii, dar doar în cazul anumitor persoanele: cele care au parte de stres fizic sever pentru o perioadă scurtă.
  Pentru a identifica momentele în care vitamina C este benefică în lupta contra răcelii, Harri Hemilä de la Universitatea din Helsinki şi Elizabeth Chalker au efectuat o serie de teste asupra a trei grupuri de persoane active: alergătorii de maratoane, copiii care participau la o tabără de schi în Elveţia şi soldaţii canadieni ce efectuau exerciţii de iarnă.
Hemilä şi Chalker au descoperit că persoanele obişnuite care consumă zilnic vitamina C nu au parte de un efect benefic, însă cei care sunt supuşi unui stres fizic beneficiază foarte mult de pe urma suplimentelor cu vitamina C.
„Consumul obişnuit de vitamina C nu are niciun efect asupra apariţiei răcelii în cazul publicului. Am ajuns la această concluzie în urma analizării a 29 de studii ce includeau 11.306 de participanţi”, afirmă cercetătorii.
„Cu toate acestea, suplimentele de vitamina C aveau un efect modest, dar consistent, asupra reducerii duratei de manifestare a simptomelor tipice răcelii. Acest rezultat a fost obţinut în urma a 31 de studii ce includeau 9.745 de episoade de răceală. De asemenea, în cinci studii ce cuprindeau 598 de participanţi ce fuseseră expuşi la perioade scurte de stres fizic (precum alergarea unui maraton sau schiatul), vitamina C reducea riscul de a suferi o răceală cu 50%”, adaugă cercetătorii.
Într-un alt studiu recent asupra efectelor vitaminei C, cercetătorii au descoperit că persoanele sunt afectate în mod diferit de dozele zilnice în funcţie de vârstă şi de sex. De exemplu, atunci când cercetătorii au administrat vitamina C unor înotători adolescenţi, vitamina a redus la jumătate durata răcelilor, dar doar pentru băieţi. Fetele din echipa de înot nu au fost afectate în niciun fel de dozele zilnice de vitamine.
Alte studii au dorit să testeze ipoteza conform căreia o doză mare de vitamina C luată la începutul unei răceli reduce durata acesteia. Conform acestor studii, adulţii care luau până la 8 grame de vitamina C pe zi în timpul răcelii relatau o perioadă mai mică de incapacitate din cauza bolii.
  De asemene, adulţii care luau zilnic un gram de vitamina C prezentau o reducere cu 8% a duratei răcelii. Copiii beneficiau cel mai mult de pe urma consumului zilnic de vitamina C, durata răcelii fiind redusă cu 18%.
  Deşi acest nou studiu sugerează că persoanele care sunt supuse unor perioade de stres fizic beneficiază mai mult de pe urma consumului de vitamina C, autorii recomandă ca aceste rezultate să fie aprofundate în cadrul unor noi cercetări. De asemenea, autorii subliniază că efectele diferă în cazul unei doze zilnice mai mici şi o doză mare consumată la începutul răcelii.
Aşa cum răceala afectează oameni diferiţi în moduri diferite, acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul unei doze terapeutice de vitamina C. De aceea, autorii recomandă pacienţilor ce suferă de răceli să efectueze teste pe propria persoană pentru a afla dacă vitamina C are efecte benefice asupra lor.
Sursa: RedOrbit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu