Un astronaut canadian dezvăluie cum îşi taie unghiile membrii echipajului de pe SSI (VIDEO)
+ zoom
Astronautul canadian Chris Hadfield oferă detalii despre viaţa la bordul SSI
Galerie foto (1)
În
spaţiu, chiar şi cele mai fireşti obiceiuri se transformă în sarcini
complicate. De exemplu, tăiatul unghiilor: dacă un astronaut nu este
atent atunci când efectuează această operaţiune, ceilalţi astronauţi de
pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI) s-ar putea trezi cu unghii în
ochi, ca urmare a condiţiilor de microgravitaţie.Astronautul canadian Chris Hadfield a realizat o filmare la bordul SSI în care dezvăluie modul în care membrii echipajului spaţial efectuează această operaţiune de igienă personală.
Astronauţii nu sunt dotaţi cu vreun instrument special, ci folosesc o unghieră în zona în care sistemul de ventilaţie absoarbe aerul, prevenind astfel posibilitatea în care unghiile îşi iau zborul prin laboratorul spaţial. Ulterior, zona este curăţată cu un aspirator.
Iată imaginile în care Hadfield explică modul în care procedează astronauţii de la bordul SSI pentru a-şi tăia unghiile:
Sursa: Gizmodo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu