Paul Watson: păstorul biodiversităţii marine în lupta contra criminalilor
La 62
de ani, majoritatea oamenilor se gândesc deja la pensionare, la nepoţi
sau diferite moduri prin care şi-ar putea ocupa timpul odată ce vor
renunţa să mai fie angajaţii unei companii. Nu acelaşi lucru se poate
spune şi despre activistul Paul Watson care în prezent, căutat fiind de
INTERPOL, continuă să îşi riste viaţa pentru a salva căt mai mult
animale marine de harpoanele vânătorilor.
Paul Watson s-a născut în Toronto, Canada, în decembrie 1950. Cariera sa de activist a început la vârsta de 10 ani, când Watson a devenit membru al unei organizaţii educaţionale pentru protejarea animalelor, numită Kindness Club. Când unul dintre „prietenii” săi castori este prins într-o capcană şi omorât, canadianul decide să militeze pentru confiscarea şi distrugerea capcanelor de picior.
Până în 1969, când s-a alăturat echipajului de la bordul vasului cargo Bris, Watson a lucrat o scurtă perioadă ca pescar pe vas şi ca membru al Pazei de Costă din Canada. Pe Bris, el a ajuns să călătorească în Africa şi Asia şi să capete experienţă în navigaţie.
Fondator Greenpeace
Watson a fost unul dintre cofondatorii Fundaţiei Greenpeace. În octombrie 1969, fiind îngrijorat de starea biodiversităţii marine, s-a implicat direct în acţiunile de protest împotriva testelor nucleare organizat de Comisia pentru Energie Atomică, în insulele Amchitka (o insulă vulcanică şi instabilă din punct de vedere tectonic), organizat de grupul de activişti cunoscuţi sub numele de Don't Make a Wave Committee. În octombrie 1971, acest grup a sponsorizat primul voiaj al Fundaţiei Greenpeace. Greenpeace I a fost un vas canadian de pescuit care a urmat traseul Vancouver - Amchitka cu scopul de a intra în zona de testare tocmai pentru a împiedica detonarea. La bordul ambarcaţiunii, echipajul a fost format din 13 voluntari, care din cauză că testele au fost amânate, s-au întors în Vancouver la doar o lună după ce ridicaseră ancora.
Între timp se pregătise un alt vas, numit ulterior Greenpeace II la bordul căreia se afla şi Watson. Cu toate acestea, 5 megatone de explozibil au fost detonate pe insulă când Greenpeace II se afla la câteva mile depărtare.
Deşi nu au ajuns la timp pentru a stopa evenimentul, eforturile activiştilor au devenit vizibile iar membrii Comisiei pentru Energie Atomică nu au mai putut să mai aprobe continuarea testelor, lucru care a făcut ca detonarea din noiembrie 1971 să fie ultimul test nuclear realizat pe insula Amchitkc.
Un an mai târziu, determinarea îl face pe Watson să acţioneze iar, de data aceasta, împotriva francezilor. Conducând una dintre navele Greenpeace, în portul Vancouver, el se plasează în faţa vasului cargo francez, Jeanne d'Arc, care transporta elicoptere, împiedicând astfel înaintarea acestuia. În acest mod, Greenpeace protesta împotriva testelor nucleare întreprinse de francezi în Atolul Mururo, din Pacific.
În aprilie 1975, Watson ia parte la unul dintre cele mai marcante evenimente din viaţa lui. Sub comanda căpitanului John Cormack, tinerii voluntari Greenpeace s-au decis să plece în căutarea vânătorilor de caşaloţi pe care urmau să îi confrunte.
Caşaloţii erau vânaţi pentru ulei. Acesta este extrem de rezistent la căldură şi prin urmare poate fi utilizat la maşinile care funcţionează doar sub temperaturi mari. În Rusia, uleiul de caşalot era intens folosit pentru răcirea rachetelor balistice intercontinentale.
Acum, strategia voluntarilor Greenpeace era pe cât de simplă, pe atât de nebunească. Ei plănuiau să îşi plaseze pur şi simplu bărcile gonflabile între harpoanele ruşilor şi caşaloţi, în speranţa că pescarii nu vor risca să omoară oameni.
După 3 luni de căutări, în apele de pe coasta nordică a Californiei, Watson şi colegii săi zăresc flota pescadoarelor ruseşti care invadau marea în căutarea balenelor. Trebuie menţionat că acţiunea se petrecea înaintea stabilirii unei legislaţii cu privire la apele teritoriale, motiv pentru care vânătorii de pe balenierele ruseşti nu se sfiau să pescuiască pe teritorii străine.
Din amintirile lui Watson, pe care le-a făcut publice într-un articol în publicaţia britanică The Guardian, aflăm că era vorba despre un adevărat masacru. Ruşii vânau caşaloţii cu harponul şi în încercarea de a prinde cât mai multe exemplare, îi lăsau pe cei ucişi să „zacă” în apa plină de sânge, până când se strângeau destul de multe corpuri pentru a putea fi aduse pe navă.
După ce au vânat tot ce au putut găso în această zonă, navele ruseşti au plecat în căutarea altor prăzi. Însă, voluntarii Greenpeace nu s-au lăsat mai prejos şi i-au urmărit câteva ore, până vânătorii ce au dat peste un alt grup de caşaloţi. „În câteva minute ne-am poziţionat între vasul rusesc şi un grup format din 8 caşaloţi magnifici. Ei încercau să îşi salveze vieţile dar nu puteau să iasă la suprafaţă pentru a-şi lua destul aer, pentru a se putea avânta în adâncuri. Ne aflam atât de aproape de ei încât le puteam mirosi respiraţia, iar obiectivul nostru era acela de a bloca calea harponului”, îşi aminteşte Watson.
Din păcate, strategia lor nu a avut efect căci ruşii, lipsiţi de scrupule, au lansat harponul chiar pe deasupra capetelor lor. Ţinta a fost o femelă care a scos un „strigăt de disperare în timp ce sângele ţâşnea din rana ei”. În aceeaşi clipă, cel mai mare dintre caşaloţi a luat poziţia de atac, gata să îşi apere tovarăşii.
„Pentru un moment am crezut că ne va ataca. Cu toţii văzusem vechi reprezentări în care caşaloţii furioşi distrugeau ambarcaţiunile vânătorilor. Cu toate acestea, animalul s-a aruncat cu putere în apă în încercarea de a ajunge la omul din spatele harponului”. Din păcate, ruşii se aşteptau la o asemenea mişcare şi erau pregătiţi pentru ea. De îndată ce caşalotul a ieşit la suprafaţă, omul a îndreptat harponul spre el şi în câteva clipe, voluntarii Greenpeace au auzit din nou şuieratul harponului pe deasupra capetelor şi zgomotul produs de acesta când a străpuns capul animalului.
„A urlat. A fost un strigăt sfâşietor provocat de durere, şoc şi confuzie. A căzut la loc în apa plină de sânge, învârtindu-se în agonie”, a povestit Watson.
„Cele două balene se chinuiau să se menţină în viaţă rămânând nemişcate. Nu îmi puteam lua ochii de la caşalotul din apropierea noastră. Coada lui spulbera marea şi în jurul lui se forma o spumă roz. Apoi, brusc, animalul s-a uitat la mine. În acelaşi moment el s-a scufundat iar şi am văzut bule roz mari venind la suprafaţă, mult mai aproape de barca noastră. În câteva secunde capul lui s-a înălţat deasupra apei. Pe măsură ce ieşea la suprafaţă i-am văzut iar ochiul atât de aproape că îmi puteam vede propria reflexie în acel întuneric profund. Dintr-o dată mi-am dat seama că balena înţelegea ce voiam noi să facem. Muşchii i s-au tensionat şi a încetat să se mai înalţe deasupra apei începând să alunece încet înapoi în mare. Am păstrat contactul vizual cu el până ce ochiul i s-a scufundat treptat. Şi aşa a murit”, a notat Watson. „Ne-ar fi putut omorî, dar nu a făcut-o iar privirea lui m-a bântuit mereu de atunci”, a adăugat el.
Aceste câteva secunde de contact vizual cu cetaceul i-a schimbat viaţa lui Watson care, începând din acel moment, a jurat să îşi dedice viaţa protejării animalelor marine.
„Iată-i pe aceşti oameni care măcelăreau nişte fiinţe magnifice, inteligente şi complexe din punct de vedere social, cu scopul de a fabrica arme pentru extincţia rasei umane. Şi atunci mi-am spus: «Suntem chiar atât de nebuni?»”, a notat Watson în articolul din The Guardian.
În urma acestui eveniment, acţiunile lui Watson au devenit mai răsunătoare şi deci mai convingătoare. În 1967, aflat la bordul vasului Greenpeace V, i-a confruntat din nou pe ruşi, de data aceasta în la nord de Hawaii. În 1995 şi 1997 a întreprins două campanii pentru protejarea focilor de pe Coasta de Est a Canadei. În timpul celei de-a doua misiuni, el a apelat la ajutorul actriţei Brigitte Bardot pentru a putea atrage atenţia presei asupra problemelor ce privesc ecosistemul marin.
Tot în această campanie, încercând să oprească o navă de vânătoare, Watson s-a legat de un scripete de pe vas care trăgea o grămadă de blănuiri de focă. Când echipajul vasului a realizat ce se întâmpla l-au târât pe Watson pe gheaţă până în apă unde l-au cufundat de câteva ori până când acesta a rămas inconştient. Într-un final, când autorităţile şi-au făcut apariţia, Watson a fost ridicat la bordul vasului unde pescarii l-au târât prin sângele de focă.
Sea Shepherd Conservation Society
În iunie 1977 Watson decide să o ia pe un drum diferit de cel al Fundaţiei Greenpeace, dorind să continue campaniile agresive împotriva măcelăririi animalelor marine. Pentru a răspunde acestei nevoi el devine fondatorul Sea Shepherd Conservation Society, o organizaţie non profit dedicată cercetării, investigaţiilor şi punerii în aplicare a legilor şi reglementărilor privind protejarea faunei marine.
De atunci, an de an organizaţia s-a ocupat de mai multe campanii privind salvarea animalelor. Pe lângă protejarea balenelor, a caşaloţilor, a rechinilor, delfinilor sau focilor, membrii Sea Shepherd Conservation Society au întreprins şi acţiuni în favoarea altor animale. De pildă, în 1983, aflând de starea deplorabilă în care erau ţinute animalele de la grădina zoologică St. George, activiştii au acţionat într-o noapte eliberând toate primatele.
În prezent, cele mai mai multe acţiuni întreprinse de Watson, au loc în apele extrem de periculoase din Antarctica acolo unde vânătorii japonezi măcelăresc cetacee. „În timpul acestor intervenţii, navele şi echipajele noastre sunt în pericol pentru că se trage în noi şi ni se distrug bunurile. În tot acest timp, tacticile noastre sunt create strategic astfel încât să nu rănim, să nu distrugem proprietăţile altora şi să nu încălcăm legea”, nota Watson într-un articol de anul trecut.
Tot din cauza japonezilor, spune Watson este căutat acum de Interpol. Potrivit spuselor sale, în urma presiunilor din Japonia, el a fost acuzat de Costa Rica sub pretextul că, în timpul unui protest din 2002, ar fi pus în pericol echipajul unui vas. Din acest motiv, în luna mai a anului trecut Watson a fost arestat în Germania de unde a reuşit să fugă. Acum el este dat în urmărire, dar asta nu l-a împiedicat să îşi mobilizeze flota care acum se află deja în apele oceanice din emisfera sudică, acolo unde Japonia „pescuieşte” intens cetacee.
Cu toate acestea, în urma unui ordin judecătoresc eliberat de autorităţile americane Watson s-a retras de la conducerea organizaţiei.
Pe măsură ce pescarii japonezi măcelăresc delfini, în portul Taiji apa devine roşie de la tot sângele vărsat. Imaginile au fost surprinse în 2003.
Confruntara dintre nava "Steve Irwin" (Sea Shepherd) şi vasul japonez Nisshin Maru, în Antarctic.
Paul Watson s-a născut în Toronto, Canada, în decembrie 1950. Cariera sa de activist a început la vârsta de 10 ani, când Watson a devenit membru al unei organizaţii educaţionale pentru protejarea animalelor, numită Kindness Club. Când unul dintre „prietenii” săi castori este prins într-o capcană şi omorât, canadianul decide să militeze pentru confiscarea şi distrugerea capcanelor de picior.
Până în 1969, când s-a alăturat echipajului de la bordul vasului cargo Bris, Watson a lucrat o scurtă perioadă ca pescar pe vas şi ca membru al Pazei de Costă din Canada. Pe Bris, el a ajuns să călătorească în Africa şi Asia şi să capete experienţă în navigaţie.
Fondator Greenpeace
Watson a fost unul dintre cofondatorii Fundaţiei Greenpeace. În octombrie 1969, fiind îngrijorat de starea biodiversităţii marine, s-a implicat direct în acţiunile de protest împotriva testelor nucleare organizat de Comisia pentru Energie Atomică, în insulele Amchitka (o insulă vulcanică şi instabilă din punct de vedere tectonic), organizat de grupul de activişti cunoscuţi sub numele de Don't Make a Wave Committee. În octombrie 1971, acest grup a sponsorizat primul voiaj al Fundaţiei Greenpeace. Greenpeace I a fost un vas canadian de pescuit care a urmat traseul Vancouver - Amchitka cu scopul de a intra în zona de testare tocmai pentru a împiedica detonarea. La bordul ambarcaţiunii, echipajul a fost format din 13 voluntari, care din cauză că testele au fost amânate, s-au întors în Vancouver la doar o lună după ce ridicaseră ancora.
Între timp se pregătise un alt vas, numit ulterior Greenpeace II la bordul căreia se afla şi Watson. Cu toate acestea, 5 megatone de explozibil au fost detonate pe insulă când Greenpeace II se afla la câteva mile depărtare.
Deşi nu au ajuns la timp pentru a stopa evenimentul, eforturile activiştilor au devenit vizibile iar membrii Comisiei pentru Energie Atomică nu au mai putut să mai aprobe continuarea testelor, lucru care a făcut ca detonarea din noiembrie 1971 să fie ultimul test nuclear realizat pe insula Amchitkc.
Un an mai târziu, determinarea îl face pe Watson să acţioneze iar, de data aceasta, împotriva francezilor. Conducând una dintre navele Greenpeace, în portul Vancouver, el se plasează în faţa vasului cargo francez, Jeanne d'Arc, care transporta elicoptere, împiedicând astfel înaintarea acestuia. În acest mod, Greenpeace protesta împotriva testelor nucleare întreprinse de francezi în Atolul Mururo, din Pacific.
În aprilie 1975, Watson ia parte la unul dintre cele mai marcante evenimente din viaţa lui. Sub comanda căpitanului John Cormack, tinerii voluntari Greenpeace s-au decis să plece în căutarea vânătorilor de caşaloţi pe care urmau să îi confrunte.
Caşaloţii erau vânaţi pentru ulei. Acesta este extrem de rezistent la căldură şi prin urmare poate fi utilizat la maşinile care funcţionează doar sub temperaturi mari. În Rusia, uleiul de caşalot era intens folosit pentru răcirea rachetelor balistice intercontinentale.
Acum, strategia voluntarilor Greenpeace era pe cât de simplă, pe atât de nebunească. Ei plănuiau să îşi plaseze pur şi simplu bărcile gonflabile între harpoanele ruşilor şi caşaloţi, în speranţa că pescarii nu vor risca să omoară oameni.
După 3 luni de căutări, în apele de pe coasta nordică a Californiei, Watson şi colegii săi zăresc flota pescadoarelor ruseşti care invadau marea în căutarea balenelor. Trebuie menţionat că acţiunea se petrecea înaintea stabilirii unei legislaţii cu privire la apele teritoriale, motiv pentru care vânătorii de pe balenierele ruseşti nu se sfiau să pescuiască pe teritorii străine.
Din amintirile lui Watson, pe care le-a făcut publice într-un articol în publicaţia britanică The Guardian, aflăm că era vorba despre un adevărat masacru. Ruşii vânau caşaloţii cu harponul şi în încercarea de a prinde cât mai multe exemplare, îi lăsau pe cei ucişi să „zacă” în apa plină de sânge, până când se strângeau destul de multe corpuri pentru a putea fi aduse pe navă.
După ce au vânat tot ce au putut găso în această zonă, navele ruseşti au plecat în căutarea altor prăzi. Însă, voluntarii Greenpeace nu s-au lăsat mai prejos şi i-au urmărit câteva ore, până vânătorii ce au dat peste un alt grup de caşaloţi. „În câteva minute ne-am poziţionat între vasul rusesc şi un grup format din 8 caşaloţi magnifici. Ei încercau să îşi salveze vieţile dar nu puteau să iasă la suprafaţă pentru a-şi lua destul aer, pentru a se putea avânta în adâncuri. Ne aflam atât de aproape de ei încât le puteam mirosi respiraţia, iar obiectivul nostru era acela de a bloca calea harponului”, îşi aminteşte Watson.
Din păcate, strategia lor nu a avut efect căci ruşii, lipsiţi de scrupule, au lansat harponul chiar pe deasupra capetelor lor. Ţinta a fost o femelă care a scos un „strigăt de disperare în timp ce sângele ţâşnea din rana ei”. În aceeaşi clipă, cel mai mare dintre caşaloţi a luat poziţia de atac, gata să îşi apere tovarăşii.
„Pentru un moment am crezut că ne va ataca. Cu toţii văzusem vechi reprezentări în care caşaloţii furioşi distrugeau ambarcaţiunile vânătorilor. Cu toate acestea, animalul s-a aruncat cu putere în apă în încercarea de a ajunge la omul din spatele harponului”. Din păcate, ruşii se aşteptau la o asemenea mişcare şi erau pregătiţi pentru ea. De îndată ce caşalotul a ieşit la suprafaţă, omul a îndreptat harponul spre el şi în câteva clipe, voluntarii Greenpeace au auzit din nou şuieratul harponului pe deasupra capetelor şi zgomotul produs de acesta când a străpuns capul animalului.
„A urlat. A fost un strigăt sfâşietor provocat de durere, şoc şi confuzie. A căzut la loc în apa plină de sânge, învârtindu-se în agonie”, a povestit Watson.
„Cele două balene se chinuiau să se menţină în viaţă rămânând nemişcate. Nu îmi puteam lua ochii de la caşalotul din apropierea noastră. Coada lui spulbera marea şi în jurul lui se forma o spumă roz. Apoi, brusc, animalul s-a uitat la mine. În acelaşi moment el s-a scufundat iar şi am văzut bule roz mari venind la suprafaţă, mult mai aproape de barca noastră. În câteva secunde capul lui s-a înălţat deasupra apei. Pe măsură ce ieşea la suprafaţă i-am văzut iar ochiul atât de aproape că îmi puteam vede propria reflexie în acel întuneric profund. Dintr-o dată mi-am dat seama că balena înţelegea ce voiam noi să facem. Muşchii i s-au tensionat şi a încetat să se mai înalţe deasupra apei începând să alunece încet înapoi în mare. Am păstrat contactul vizual cu el până ce ochiul i s-a scufundat treptat. Şi aşa a murit”, a notat Watson. „Ne-ar fi putut omorî, dar nu a făcut-o iar privirea lui m-a bântuit mereu de atunci”, a adăugat el.
Aceste câteva secunde de contact vizual cu cetaceul i-a schimbat viaţa lui Watson care, începând din acel moment, a jurat să îşi dedice viaţa protejării animalelor marine.
„Iată-i pe aceşti oameni care măcelăreau nişte fiinţe magnifice, inteligente şi complexe din punct de vedere social, cu scopul de a fabrica arme pentru extincţia rasei umane. Şi atunci mi-am spus: «Suntem chiar atât de nebuni?»”, a notat Watson în articolul din The Guardian.
În urma acestui eveniment, acţiunile lui Watson au devenit mai răsunătoare şi deci mai convingătoare. În 1967, aflat la bordul vasului Greenpeace V, i-a confruntat din nou pe ruşi, de data aceasta în la nord de Hawaii. În 1995 şi 1997 a întreprins două campanii pentru protejarea focilor de pe Coasta de Est a Canadei. În timpul celei de-a doua misiuni, el a apelat la ajutorul actriţei Brigitte Bardot pentru a putea atrage atenţia presei asupra problemelor ce privesc ecosistemul marin.
Tot în această campanie, încercând să oprească o navă de vânătoare, Watson s-a legat de un scripete de pe vas care trăgea o grămadă de blănuiri de focă. Când echipajul vasului a realizat ce se întâmpla l-au târât pe Watson pe gheaţă până în apă unde l-au cufundat de câteva ori până când acesta a rămas inconştient. Într-un final, când autorităţile şi-au făcut apariţia, Watson a fost ridicat la bordul vasului unde pescarii l-au târât prin sângele de focă.
Sea Shepherd Conservation Society
În iunie 1977 Watson decide să o ia pe un drum diferit de cel al Fundaţiei Greenpeace, dorind să continue campaniile agresive împotriva măcelăririi animalelor marine. Pentru a răspunde acestei nevoi el devine fondatorul Sea Shepherd Conservation Society, o organizaţie non profit dedicată cercetării, investigaţiilor şi punerii în aplicare a legilor şi reglementărilor privind protejarea faunei marine.
De atunci, an de an organizaţia s-a ocupat de mai multe campanii privind salvarea animalelor. Pe lângă protejarea balenelor, a caşaloţilor, a rechinilor, delfinilor sau focilor, membrii Sea Shepherd Conservation Society au întreprins şi acţiuni în favoarea altor animale. De pildă, în 1983, aflând de starea deplorabilă în care erau ţinute animalele de la grădina zoologică St. George, activiştii au acţionat într-o noapte eliberând toate primatele.
În prezent, cele mai mai multe acţiuni întreprinse de Watson, au loc în apele extrem de periculoase din Antarctica acolo unde vânătorii japonezi măcelăresc cetacee. „În timpul acestor intervenţii, navele şi echipajele noastre sunt în pericol pentru că se trage în noi şi ni se distrug bunurile. În tot acest timp, tacticile noastre sunt create strategic astfel încât să nu rănim, să nu distrugem proprietăţile altora şi să nu încălcăm legea”, nota Watson într-un articol de anul trecut.
Tot din cauza japonezilor, spune Watson este căutat acum de Interpol. Potrivit spuselor sale, în urma presiunilor din Japonia, el a fost acuzat de Costa Rica sub pretextul că, în timpul unui protest din 2002, ar fi pus în pericol echipajul unui vas. Din acest motiv, în luna mai a anului trecut Watson a fost arestat în Germania de unde a reuşit să fugă. Acum el este dat în urmărire, dar asta nu l-a împiedicat să îşi mobilizeze flota care acum se află deja în apele oceanice din emisfera sudică, acolo unde Japonia „pescuieşte” intens cetacee.
Cu toate acestea, în urma unui ordin judecătoresc eliberat de autorităţile americane Watson s-a retras de la conducerea organizaţiei.
Pe măsură ce pescarii japonezi măcelăresc delfini, în portul Taiji apa devine roşie de la tot sângele vărsat. Imaginile au fost surprinse în 2003.
Confruntara dintre nava "Steve Irwin" (Sea Shepherd) şi vasul japonez Nisshin Maru, în Antarctic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu