Manualele trebuie rescrise: cum arătau, de fapt, primele animale cu patru membre?
Cercetări
performate, realizate cu ajutorul imagisticii 3-D, arată că, timp de
peste 100 de ani, scheletele vertebratelor terestre timpurii au fost
reconstruite greşit: vertebrele lor sunt alcătuite invers decât se
credea, astfel încât informaţia cuprinsă în manualele de paleontologie,
referitoare la acest subiect, este incorectă.
Utilizând imagini în raze X de înaltă rezoluţie, cercetătorii de la mai
multe institute de cercetare britanice au reuşit să „vadă” în interiorul
rocilor, studiind astfel fosile vechi de 360 milioane de ani încastrate
în rocă. Au putut astfel stabili felul în care era alcătuită coloana
vertebrală a primelor animale tetrapode (cu patru membre) care au
cucerit uscatul.
Paleontologii au fost însă consternaţi să constate că, timp de peste un secol, reconstrucţia scheletelor fosile se făcuse greşit, vertebrele fiind asamblate invers decât sunt alcătuite în realitate. În rocile scanate 3-D, unde fosilele se păstraseră nederanjate timp de sute de milioane de ani, oasele şirei spinării îşi menţinuseră alcătuirea lor normală, care s-a dovedit a fi cu totul altfel decât credeau paleontologii care asamblau oasele desprinse din substrat.
Paleontologii au fost însă consternaţi să constate că, timp de peste un secol, reconstrucţia scheletelor fosile se făcuse greşit, vertebrele fiind asamblate invers decât sunt alcătuite în realitate. În rocile scanate 3-D, unde fosilele se păstraseră nederanjate timp de sute de milioane de ani, oasele şirei spinării îşi menţinuseră alcătuirea lor normală, care s-a dovedit a fi cu totul altfel decât credeau paleontologii care asamblau oasele desprinse din substrat.
Descoperirea contrazice modul tradiţional de reconstituire a scheletelor
fosile de tetrapode primitive şi îi va obliga pe oamenii de ştiinţă să
regândească teoriile privind modul în care s-a format şi funcţiona
coloana vertebrală la animale precum Ichthyostega, Acanthostega şi Pederpes.
„Timp de peste 100 de ani”, explică dr. Stephanie Pierce, de la Royal
Veterinary College, Marea Britanie, „s-a crezut că tetrapodele timpurii
aveau vertebre compuse din trei seturi de oase: un os în partea din
faţă, unul deasupra şi o pereche dedesubt. Dar, studiind interiorul
fosilelor cu ajutorul sincrotronului cu raze X, am descoperit că acest
model tradiţional era efectiv de-a-ndoaselea. Rezultatele ne obligă să
rescriem manualele privind evoluţia coloanei vertebrale la cele mai
primitive animale tetrapode.”
Tetrapodele din ziua de azi - printre care se numără şi omul - au o
coloană vertebrală în care fiecare vertebră este reprezentată printr-un
singur os.
Însă la primele tetrapode fiecare vertebră era compusă din mai multe
oase, iar până acum, oamenii de ştiinţă le-au reconstruit greşit.
Studiile realizate de cercetătorii britanici cu ajutorul unei instalaţii
specializate, de mare putere, din Franţa, numită ESRF (European
Synchrotron Radiation Facility), au produs imagini tridimensionale
extrem de detaliate, în care se vede clar că modelul tradiţional de
asamblare a vertebrelor era incorect: osul intercentrum, despre care se
credea că se găseşte în partea anterioară a vertebrei, era, de fapt,
aşezat posterior.
Descoperirea modifică viziunea asupra evoluţiei funcţionale a coloanei
vertebrale la tetrapode. Întreaga biomecanică a tetrapodelor primitive
(mobilitatea coloanei, felul în care mişcarea şi forţele implicate se
transmiteau membrelor) va trebui regândită.
Studiul cu ajutorul sincrotronului a produs şi alte surprize. Astfel,
una dintre fosilele studiate prezenta particularităţi ale scheletului
necunoscute anterior, inclusiv un şir de oase care se întindeau pe
mijlocul toracelui şi care ar reprezenta prima „încercare” a evoluţiei
de a da naştere unui stern osos. O astfel de structură ar fi consolidat
cuşca toracică a unui animal precum Ichthyostega, permiţându-i să
suporte greutatea corpului când animalul se deplasa pe uscat.
Descoperirea sprijină o teorie conform căreia Ichthyostega se deplasa pe
uscat prin mişcări de târâre a părţii posterioare a corpului,
sprijinindu-se pe membrele anterioare ca pe nişte „cârje”, aşa cum se
deplasează azi peştii Periophtalmus (vezi primul video) sau focile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu