duminică, 27 ianuarie 2013



Atenţie, profesori! Corecturile cu pixul roşu vă afectează relaţia cu studenţii

21.01.2013 |
0 Comentarii
Pixurile roşii îi întristează pe studenţi, susţine un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Statele Unite, care le recomandă profesorilor să renunţe la utilizarea acestei culori atunci când fac observaţii pe lucrări.

Cercetarea specialiştilor de la Universitatea din Colorado indică faptul că utilizarea pixurilor cu cerneală roşie are un impact negativ asupra relaţiei dintre student şi profesor. 
În studiu, 199 de studenţi au primit câte 4 lucrări corectate, toate având notate şi observaţiile profesorilor. În cazul unora dintre lucrări, răspunsul era superficial, pe când altele conţineau răspunsuri complexe, scrise fie cu un pix cu mină roşie, fie cu unul de culoare acvamarin. 
Apoi, studenţii au fost rugaţi să admită dacă erau sau nu de acord cu nota pusă de profesor şi să noteze anumite calităţi ale profesorului în funcţie de comentariile lăsate pe marginile lucrărilor. De asemenea, participanţilor li s-a cerut şi să completeze un chestionar. 
Autorii studiului au declarat că percepţia studenţilor cu privire la calitatea învăţării nu este afectată de utilizarea pixului roşu. Cu toate acestea, s-a constatat că atunci când profesorul a scris observaţiile cu acvamarin, studenţii l-au apreciat ca fiind mult mai priceput în relaţiile interumane. 
„Atunci când studenţii învaţă şi primesc o notă mare, toată lumea câştigă (şi profesorul şi studentul se simt bine). Totuşi, atunci când studenţii nu obţin rezultate bune, cel puţin o parte din vină este aruncată asupra profesorului”, a explicat profesorul Richard Dukes.
Dukes a mai declarat că studenţii asociază observaţiile scrise cu pixul roşu cu ţipatul sau scrierea cu majuscule. Prin urmare, scrierea cu pixul roşu declanşează o încărcătură emoţională, motiv pentru care ea nu ar trebui folosită atunci când profesorii vor să noteze observaţii critice constructive. 
Autorii studiului sunt de părere că o schimbare a pixului standard de corectat poate „genera rezultate care ar facilita interacţiunea dintre student şi profesor”. 
Sursa: ABC Science

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu