sâmbătă, 8 decembrie 2012

Specialiştii avertizează: mor marii arbori ai Terrei

08.12.2012 |
0 Comentarii
Cele mai mari organisme, marii şi bătrânii copaci care reprezintă căminul pentru multe specii de păsări, mor în număr tot mai mare.

Un nou raport avertizează cu privire la „rata mortalităţii” copacilor cu vârste între 100 şi 300 de ani, din întreaga lume. „Este o problemă mondială care a fost identificată în majoritatea pădurilor. Arborii mari şi bătrâni se află în stare critică. Studiile realizate în mai multe ecosisteme din întreaga lume sugerează că populaţia acestor copaci scade dramatic”, susţine coordonatorul studiului, profesorul David Lindenmayer. 
Specialiştii au realizat pentru prima dată acest pericol când au analizat un studiu din 1860 asupra pădurilor din Suedia. Apoi, un alt studiu realizat pe o perioadă de 30 de ani, care privea populaţia de arbori din specia Eucalyptus regnans, din Australia, a confirmat nu numai că arborii cădeau pradă incendiilor, ci şi că numărul lor scade de 10 mai mult decât în mod normal, din cauza secetei, a temperaturilor ridicate şi a exploatării. 
O analiză amănunţită a mai multor medii au arătat că fenomenul se întâlneşte la nivel mondial şi la toate altitudinile. 
„Este o tendinţă foarte supărătoare. Vorbim de pierderea celor mai mari organisme de pe planetă, care au un rol esenţial în reglarea şi îmbogăţirea lumii”, a declarat profesorul Bill Laurance de la Universitatea James Cook. 
Copacii mari şi bătrâni au un rol critic în menţinerea echilibrului în ecosistem. Ei asigură adăpost pentru 30% dintre animale şi păsări, în unele ecosisteme. De asemenea ei depozitează cantităţi mari de carbon, reciclează nutrienţii din sol, ajută la susţinerea altor vieţuitoare şi influenţează debitul de apă şi climatul local. 
Cercetătorii asociază acest fenomen cu cele întâlnite în rândul animalelor. La fel cum numărul animalelor mari precum elefanţii, rinocerii, tigrii şi cetaceele a scăzut drastic în multe părţi ale lumii, tot aşa se întâmplă şi cu arborii mari. 
Ca urmare a acestui lucru, oamenii de ştiinţă solicită realizarea unor investigaţii la nivel mondial pentru a evalua pierderile şi pentru a identifica locaţii în care arborii ar avea o mai bună şansă de supravieţuire. 
Sursa: Science Daily

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu