joi, 6 decembrie 2012

“Evolueaza Terra intr-o planeta a mega-oraselor?

06.01.2010 |
0 Comentarii
Judecand dupa ritmul accelerat de dezvoltare urbana din intreaga lume, suntem indreptatiti sa luam in calcul aceasta posibilitate. Mai ales ca, secolul 21 ii va aduce in scurt timp Pamantului un numar record de 19 orase, populate cu peste 20 milioane locuitori fiecare.

Istoria umana este una a migratiei. In anul 1000 d.Hr. orasul Cordoba, din Spania, era cel mai mare din lume. Pana in 1500, Beijingul a inceput sa prospere iar 300 de ani mai tarziu avea sa fie primul oras cu o populatie de peste un milion de locuitori. Pana in 1900, Londra a devenit un "supercity", cu peste 6 milioane de cetateni. In 1950, New York a fost proclamat "megacity", adapostind peste 10 milioane de suflete in marea sa suprafata metropolitana.

Cum este afectata calitatea vietii de cresterea urbanizarii in masa? 1,4 milioane de oameni se muta la oras in fiecare saptamana. Acest lucru va redefini in timp peisajul macroeconomic si cultural al lumii viitorului. In 1800 numai 3% din populatia lumii traia in medii urbane; pana la sfarsitul secolului al XX-lea, acest procent a crescut la 47%. In 1950, populatia a 83 de orase depasea un milion de locuitori iar pana in 2007, 468 de regiuni urbane din lumea intreaga au ajuns sa gazduiasca mai mult de un milion de oameni fiecare.


Daca aceasta tendinta se va mentine, populatia citadina a lumii se va dubla la fiecare 38 de ani. Prognozele ONU indica posibilitatea ca populatia urbana de 3,2 miliarde de astazi sa creasca pana in jurul a 5 miliarde inainte de 2030, situatie in care 3 din 5 oameni vor locui la oras. Pana in 2050, doua treimi din populatia mondiala va trai in orase, de la 50%, cat este aceasta valoare in prezent.


Marea explozie demografica se anunta dramatica in cele mai sarace si cel mai putin urbanizate continente, Asia si Africa. Sondajele si estimarile arata ca dezvoltarea urbana din urmatorii 25 de ani va avea loc in tarile de aici aflate in dezvoltare, unde un miliard de oameni, adica a sasea parte din populatia lumii, traieste in prezent in conditii mizere, in infractionalitate, dependenta de droguri si saracie. Pana in 2030, peste doua miliarde de oameni de pe Pamant vor trai in aceste mega-ghetouri.

Sursa: Dailygalaxy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu