Unele mamifere nu fac niciodată cancer. Cum reuşesc?
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Rochester, SUA, şi de la
universitatea din Haifa, Israel, au cultivat celule provenite de la două
specii de orbeţi care trăiesc în Orientul Mijlociu (Spalax judaei şi Spalax golani) şi au observat că, în culturi, aceste celule se comportă într-un mod care face imposibilă dezvoltarea tumorilor.
Cca. 23% dintre oameni mor de cancer; în schimb, orbeţii - mamifere
subterane săpătoare întâlnite în Eurasia -, care pot trăi până la 21 de
ani (o vârstă impresionantă pentru rozătoare), par să fie imuni la
această boală.
Anterior, se descoperise că şobolanul-cârtiţă golaş (Heterocephalus glaber),
o altă specie de mamifer subteran, care însă trăieşte în Africa, este
de asemenea imun la apariţia tumorilor. Orbeţiii însă au dezvoltat un
mecanism de rezistenţă diferit de cel al speciei africane.
„Aceste animale sunt supuse unui stres foarte mare în mediul subteran:
întuneric, hrană puţină, un număr imens de agenţi patogeni şi niveluri
scăzute de oxigen. Aşa că şi-au dezvoltat o gamă de mecanisme prin care
să facă faţă acestor dificultăţi”, a explicat Eviatar Nevo, unul dintre
autorii lucrării publicate în revista Nature.
În cazul celor mai multe specii de animale, atunci când celulele lor
sunt cultivate pe o placă Petri (un vas rotund şi turtit, cu capac, din
sticlă sau plastic transparent, în care se găseşte un strat subţire de
mediu de cultură), ele se comportă într-un anumit mod: se divid până
când acoperă tot fundul vasului (toată suprafaţa mediului de cultură)
într-un singur strat de celule; după acest moment, celulele sănătoase
încetează să se mai dividă, în vreme ce acelea canceroase se divid în
continuare.
Dar, în cazul celulelor ce provin de la la orbeţii rezistenţi la cancer,
nu se întâmplă aşa. Survine un moment în care celulele anormale mor în
masă, un fenomen numit de cercetători „moarte celulară concertată.”
Evenimentul pare a fi declanşat de eliberarea masivă a unei substanţe cu
rol de semnal, numită interferon-beta; cauza eliberării acestei
molecule este însă necunoscută.
„Celulele simt, într-un anume fel, când au proliferat exagerat, dar încă
nu ştim precis cum simt asta”, afirmă Vera Gorbunova, unul dintre
autorii studiului. ”Asta este ceea ce trebuie să aflăm în continuare,
deoarece ne-ar putea indica modul în care am putea activa acelaşi proces
în cazul celulelor umane.”
Să fie acesta mecanismul prin care orbeţii reuşesc să evite apariţia
cancerului? Jerry Shay, care studiază mecanismele îmbătrînirii şi morţii
celulare la Universitatea Texas, crede că nu; el consideră că, pur şi
simplu, autorii studiului nu au reuşit să găsească metodele adecvate
pentru a menţine celulele de orbete în cultură pe termen lung.
Condiţiile de cultură ar fi putut determina o stare de stres celular,
ducând la moartea în masă a celulelor.
E adevărat că autorii studiului n-au reuşit să păstreze vii timp
îndelungat celulele de orbete în culturi de laborator, deşi au aplicat
tehnici care funcţionează în cazul a zeci de alte specii de rozătoare.
Totuşi, autorii cred că exact acest fenomen ar putea explica de ce
orbeţii reuşesc să trăiască atât de mult: ar putea fi un mecanism
natural pe care organismul lor îl foloseşte pentru a îndepărta celulele
precanceroase, oprind astfel dezvoltarea tumorilor.
Sursa: Nature
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu