sâmbătă, 10 noiembrie 2012

„Blestemul” climatic care a pus capăt civilizaţia Harappa ar putea devasta India

09.11.2012 |
0 Comentarii
Acum mai bine de 3000 de ani, civilizaţia Harappa, care reprezenta una dintre cele mai mari şi mai puternice civilizaţii din lume, a fost distrusă de schimbările climatice care au afectat echilibrul musonilor. Acum, oamenii de ştiinţă susţin că acelaşi fenomen ar putea fi declanşat acum în cazul musonilor din Asia.

Civilizaţia Harappa a fost distrusă de schimbările climatice naturale, dar acum oamenii de ştiinţă susţin că şi cele induse de om că ar putea avea un impact la fel de devastator. Autorii noului studiu susţin că următorii 200 de ani ar putea fi caracterizaţi de modificări ale musonului indian, produse de schimbările climatice.
Cercetarea sugerează că pe măsură ce temperaturile cresc, circulaţia Walker (circulaţia curenţilor de aer de la ecuator), care face ca presiunea să crească în anumite zone din Oceanul Indian, şi-ar putea modifica direcţia, aducând acele fronturi de aer în India, suprimând ploile musonice. Acest fenomen ar putea reduce ploile cu aproximativ 40 sau chiar 70 de procente în decursul secolului următor. 
Arii vaste ale lumii se bazează pe sistemele musonice care, prin regularitatea lor, furnizează apă pentru agricultură şi pentru fermele din Asia. În cazul în care musonii vor fi afectaţi dramatic, producţia de alimente va fi şi ea grav afectată. 
Sursa: io9

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu