miercuri, 17 octombrie 2012

Un păianjen uriaş - al doilea ca mărime din lume - a fost descoperit în Laos

17.10.2012 |
1 Comentarii
Un om de ştiinţă german a colectat, dintr-o peşteră din Laos, un artropod de dimensiuni impresionante: are o deschidere a picioarelor de peste 33 cm. Este vorba de un păianjen, dar zoologii încă nu au identificat cărei specii îi aparţine.

Exemplarul a fost colectat dintr-o peşteră din provincia Khammouan, din sudul ţării, de către dr. Peter Jäger, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Senckenberg din Frankfurt, Germania.
Cu o anvergură (deschidere) a picioarelor de cca. 33 cm, exemplarul este unul dintre cei mai mari păianjeni din lume, cunoscuţi până în prezent (recordul aparţine unei specii din America de Sud, care are o deschidere de peste 34 cm).  
Deocamdată, tot ceea ce se ştie despre el este că aparţine familiei Sclerosomatidae şi face parte, probabil, din genul  Gagrella. Dar, pentru moment, zoologii care l-au examinat nu au putut identifica specia; e nevoie de consultarea unui arahnolog specializat în acest grup de păianjeni (genul Gagrella), care este răspândit în China şi câteva ţări învecinate acesteia, din sud-estul Asiei. De altfel, adesea se întâmplă să nu existe specialişti disponibili pentru anumite grupe de enimale, deoarece tot mai puţini biologi se specializează în această ramură a cercetării - taxonomia descriptivă - care nu mai este „la modă” şi, din această cauză, nu mai este finanţată suficient, fondurile îndreptându-se spre proiectele de cercetare în domenii mai „moderne”. Dar situaţii ca aceasta arată că este nevoie şi de asemenea specializări.
Păinajenii din familia Sclerosomatidae au o mare importanţă în ecosistemele în care trăiesc; sunt prădători cu un rol însemnat în cadrul reţelelor trofice şi servesc drept indicatori ai stării ecologice a ecosistemului.
De asemenea, sunt interesanţi pentru biologi din punct de vedere al comportamentului lor; de pildă, masculii în căutare de partenere oferă „daruri” femelelor şi numai dacă acestea le acceptă, masculii se pot împerechea.
Laos este o ţară cu un potenţial deosebit în ceea ce priveşte descoperile zoologice, mai ales de nevertebrate. În Laos există un mare număr de peşteri, care au început să fie explorate sistematic abia în ultimele decenii, oferind o bogată „recoltă” de specii de artropode cavernicole, unele de dimensiuni foarte mari.
Arahnologii de la  Institutul Senckenberg intenţionează acum să iniţieze un studiu, cu participare internaţională, asupra familiei Sclerosomatidae, utilizând atât metode clasice, cât şi tehnici de taxonomie moleculară, pentru a evita în viitor situaţiile în care un exemplar valoros şi rar nu poate fi identificat până la nivel de specie din cauza lipsei de specialişti.
Sursa: PHYS.ORG
Credit foto: Senckenberg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu