miercuri, 31 octombrie 2012

Fumatul afectează negativ memoria încă din tinereţe

26.09.2011 |
Cei care fumează uită, zi de zi, aproximativ o treime din informaţie, comparativ cu cei care nu fumează. Vestea bună este că renuţarea la fumat restabileşte capacitatea persoanelor de a-şi reaminti informaţiile, readucând-o la aproape acelaşi nivel ca şi la nefumători.

Un studiu de mică întindere, realizat pe aproximativ 70 de studenţi cu vârste între 18 şi 25 de ani, de cercetători de la Universitatea Northumbria, Marea Britanie, a arătat că fumatul are un efect negativ puternic asupra memoriei.
Participanţilor li s-a cerut să-şi reamintească nişte detalii - de pildă, titlurile unor cântece care urmau să fie interpretate la o reuniune studenţească, sau până la ce punct fuseseră îndeplinite anumite sarcini.
Fumătorii s-au descurcat prost, reuşind să-şi reamintească, în medie, doar 59% din informaţii, în timp ce nefumătorii au reuşit să-şi reamintească informaţiile în proporţie de 81%.

Cei care fumaseră, dar renunţaseră la acest obicei, şi-au reamintit detaliile în proporţie de 74%.

Autorii studiului consideră că informaţiile ar putea fi utilizate în campaniile împotriva fumatului.

Ei plănuiesc să investigheze, în continuare, efectele pe care le are asupra memoriei fumatul pasiv (aspirarea, de către cei care nu fumează, a fumului produs de alţii), precum şi aşa-numitul "fumat la a treia mână" - inhalarea reziduurilor rămase în haine, perdele sau mobilier.

Sursa: Mail Online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu