miercuri, 24 octombrie 2012

Cum să îţi păstrezi creierul sănătos după pensionare?

24.10.2012 |
1 Comentarii
Multă lume vorbeşte despre efectul benefic al mişcării, iar numeroase studii vin să confirme acest lucru. Ultima cercetare în acest domeniu face legătura dintre bătrâneţe, exerciţiu fizic şi creier.

Experţii de la Universitatea din Edinburgh spun că exerciţiile fizice efectuate de persoanele vârstnice ajută la protejarea creierului, împiedică micşorarea acestuia şi totodată blochează semnele îmbătrânirii, printre care şi demenţa. 
Pe parcursul a trei ani de studiu, cercetătorii au scanat 638 de persoane trecute de vârsta pensionării şi au observat că aceia care sunt activi din punct de vedere fizic nu au suferit o micşorare a creierului masivă. 
Exerciţiile fizice nu trebuie să fie unele foarte dure, câteva plimbări pe săptămână fiind suficiente. Mai mult, cerecetătorii au observat că rezolvarea cuvintelor încrucişate sau alte "jocuri" destinate minţii nu au acelaşi efect. Nici cititul sau socializarea cu prietenii şi familia nu ajută la fel de mult precum exerciţiile fizice. 
În momentul în care cercetătorii au examinat materia albă au descoperit că persoanele active trecute de 70 de ani au mai puţine zone deteriorate, comparativ cu persoanele sedentare. De asemenea, aceştia au observat un nivel mai mare al materiei cenuşii. 
Exerciţiile fizice măresc cantitatea de sânge care traversează creierul, iar oxigenul şi nutrienţii ajunşi aici au un efect important asupra acestuia şi duc la o încetinire a preocesului de micşorare. 
"Acest studiu leagă exerciţiile fizice de semnele îmbătrânirii creierului, sugerând astfel un mod mai simplu pentru protejarea sănătăţii cognitive. Deşi nu putem afirma că exerciţiile fizice reprezintă factorul cauzator al acestui studiu, ştim cu siguranţa că mişcarea făcută la vârsta mijlocie scade riscul de apariţie al demenţei odată cu îmbătrânirea", a declarat Simon Ridley, directorul din cadrul Centrului de Cercetare al Alyheimerului din Marea Britanie. 
Sursa: BBC


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu