vineri, 19 octombrie 2012

A fost descoperit primul vertebrat dotat cu dinţi: un peşte care a dominat oceanele timp de 70 de milioane de ani

18.10.2012 |
0 Comentarii
Dezbaterea privind originea dinţilor şi a primului animal dotat cu astfel de structuri a luat sfârşit datorită unor fosile aparţinând unor peşti preistorici.

Peştele în cauză este numit Compagopiscis croucheri şi este un placoderm, un animal care a trăit din Silurianul târziu (acum 444 milioane de ani), până în Devonianul târziu (acum 360 de milioane de ani). O echipă de cercetare alcătuită din paleontologi şi fizicieni din întreaga lume eu expus fosilele la raze X de înaltă energie pentru a putea observa structura dentară a lui Compagopiscis croucheri
Iniţial se credea că rechinii ar fi fost primele vertebrate dotate cu dinţi, speculându-se că placodermii nu ar fi putut avea dinţi. Despre primele vertebrate dotate cu maxilare se credea că ar fi avut dinţi ca nişte foarfece, dar noua cercetare arată că, de fapt, dinţii au apărut mult mai devreme, odată cu dezvoltarea maxilarului. 
 
„Descoperirea reprezintă o dovadă puternică ce poate demonstra că primele vertebrate dotate cu maxilar prezentau dinţi. Astfel punem punct unei discuţii îndelungate”, a explicat Zerina Johanson  de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. 
 
Sursa: New Scientist

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu