duminică, 18 septembrie 2011

Owl 360, sau al treilea ochi pentru cicliști

Owl 360, sau al treilea ochi pentru cicliști

De Alexandru Safta / 16 septembrie 2011 14:04 /


Camera
Camera
  • Owl 360
  • Camera
  • Sistem Owl 360

Ce le lipsește aproape cu desăvârșire bicicletelor pentru a fi complet echipate ca să participe la traficul rutier? Mai multe lucruri, probabil, dar printre cele mai importante se numără oglinda retreovizoare. Bicicliștii trebuie să își rotească aproape întotdeana capul la aproape 180 de grade înainte de a executa o manevra în trafic, pentru a putea ști ce se întâmplă în spatele lor.
Desigur, s-au inventat oglinzi montabile pe cască sau pe ghidon dar, pentru că trăim în miez de eră digitală și fiindcă mulți preferă gadgeturile obiectelor tradiționale cu funcții similare, avem acum o alternativă high-tech a periculoasei rotiri a capului în plin trafic. Este vorba despre dispozitivele Hindsight, de la Cerevellum, și Owl 360.
(w540) Camera
Acesta din urmă constă dintr-o video-cameră cu senzor CMOS, care se atașează pe partea din spate a bicicletei – îndeosebi pe bara care susține șaua - și un monitor cu diagonala de 3,5 inch (aproape 9 cm) atașabil pe ghidon.  Cele două elemente ale echipamentului sunt conectate printr-un cablu.
Monitorul conține un acumulator litiu-polimer de 3,7 volți, care alimentează ambele dispozitive, având o autonomie de aproximativ cinci ore pentru o încărcare. Camera este încercuită de zece leduri, care încep automat să pâlpâie luminos atunci când senzorul integrat detectează un mediu întunecos. Atât monitorul și camera se presupune că sunt imune la intemperii și protejate împotriva vibrațiilor.
(w540) Sistem Owl
Consumatorii se pot aștepta să plătească 180 de dolari pentru Owl 360 atunci când va apărea în magazine, deși produsul poate fi deja comandat prin website-ul companiei producătoare.
Sursa ; stinta si tehnica

Cel mai performant microfon subacvatic este inspirat de urechile balenelor Orca

Cel mai performant microfon subacvatic este inspirat de urechile balenelor Orca

De Alexandru Safta / 16 septembrie 2011 13:55 /
Hidrofonul
Hidrofonul
  • Hidrofonul
Cercetarea oceanică, navigația submarină, cartografierea terenului subacvatic, observarea obiectelor sub apă (tehnologia sonarului, spre exemplu), toate se bazează pe sunet, care este în continuare cea mai bună modalitate de a transmite și de a recepționa informația prin apă.
Prin urmare, oamenii de știință ai Universității Stanford au considerat adecvat să încerce construirea celui mai performant hidrofon (microfon acvatic), unul care poate recepționa cele mai slabe, dar și cele mai puternice sunete. Dispozitivul deja asamblat este capabil să funcționeze chiar și la 10.000 de metri sub apă, acolo unde presiunea este de 1.000 de ori mai mare decât la suprafață. Inspirația cercetătorilor a venit de la sistemele auditive ale balenelor.
Unele balene care se scufundă în apă până la adâncimi foarte mari, cum sunt balenele Orca, își pot modifica presiunea din urechea internă pentru a o adapta presiunii din jurul lor, ceea ce le sporește capital acuitatea auditivă. Cercetătorii de la Stanford au construit un hidrofon capabil de același procedeu. Senzorul său are trei diafragme din siliciu, fiecare de o sută de ori mai subțire decât un fir de păr uman și acoperită cu mii de cavități minuscule, care permit trecerea apei.
Cu cât dispozitivul coboară mai adânc, cu atât mai multă apă pătrunde în incinte, egalizând presiunea și sporind sensibilitatea la sunet a senzorului. Procedura a rezolvat o problemă, dar a creat în schimb una nouă. Diafragmaele se deplasează foarte puțin atunci când sunt lovite de sunet, mai ales la adâncimi mari, pentru că apa este considerată incompresibilă.
Cele mai slabe sunete din ocean vor mișca diafragma cu numai 0,00001 nanometri, ceea ce înseamnă aproape a zecea mia parte din diametrul unui atom. Deplasarea este atât de subtilă, încât face să pară că întreaga abordare este sortită eșecului. Dar, savanții au descoperit că mișcarea, chiar infinitezimală, poate fi detectată cu ajutor laserelor.
Așadar, în hidrofonul celor de la Stanford, un cablu de fibră optică ramificat intră în senzor; o ramificație este prevăzută cu un laser, iar cealaltă cu un detector optic. Laserul luminează diafragmele, iar acestea reflectă lumina către detectorul optic, care traduce reflecțiile într-o formă de măsurare a sunetului.
Hidrofonul poate recepta o gamă de 160 de decibeli – adică, pentru comparație, de la o șoaptă într-o bibliotecă și până la explozia unei tone de TNT la 20 de metri distanță, fără a distorsiona sunetul. La limita de frecvențe joase, dispozitivul interceptează mai ales huruitul activității seismice a planetei. La capătul de frecvențe înalte, detectează sunetul moleculelor de apă care ricoșează din senzor.
Sursa
Foto: coherentimages.com

Un balon gigant și un furtun de 20 de km vor contribui la combaterea încălzirii globale

Un balon gigant și un furtun de 20 de km vor contribui la combaterea încălzirii globale

De Alexandru Safta / 16 septembrie 2011 13:57 /

Balon spațial
Balon spațial
  • Balon spațial

Deși sună fantezist, câțiva academicieni britanici vor să lanseze în stratosfera Pământului un balon cu heliu având diametrul de 100-200 de metri, aproximativ de dimensiunea stadionului Wembley, branșat la un furtun  cu lungimea de 20 de kilometri prin care să pompeze zilnic sute de tone de particule chimice minuscule în aerul rarefiat pentru a reflecta lumina Soarelui și a răci astfel planeta.
Autorii proiectului își asociază ideea cu cea a unui vulcan artificial, urmând să lanseze testele preliminare în doar câteva luni. Țelul suprem al echipei de experți este imitarea efectului de răcire pe care erupțiile vulcanice îl manifestă atunci când injectează particule în stratosferă, particule din care energia solară ricoșează înapoi în spațiu, prevenind astfel încălzirea globală și atenuând efectele antropice ale schimbărilor climatice.
Înainte ca sistemul să fie construit la mărime naturală, cercetătorii vor testa o versiune de dimensiuni reduse atât pentru balon, cât și pentru furtun. Având susținerea financiară în valoare de 1,6 milioane de lire sterline (1,8 milioane de euro) a guvernului britanic și a Societății Regale (Royal Society), echipa va ridica un balon până la altitudinea de 1 km deasupra unei locații nedivulgate.
În cadrul testelor, se va pompa numai apă în atmosferă, dar acest lucru le va permite experților în climă și inginerilor să măsoare fezabilitatea inginerească a planului. În final, se urmărește probarea impactului sulfaților și a altor particule de aerosoli în urma pulverizării lor directe în stratosferă. Liderii guvernului birtanic au înființat proiectul   "Injectarea particulelor în stratosferă pentru modificarea climei" (Spice) și au investigat folosirea rachetelor, a avioanelor, furnalelor înalte și altor metode de a trimite mii de tone de particule în aer, dar au concluzionat că un simplu balon branșat la un furtun este cea mai ieftină cale.
În mărime naturală, tot angrenajul va cântări câteva sute de tone, aproximativ cât două autobuze cu punte dublă, tipic londoneze. De aceea balonul trebuie să fie foarte mare. De asemenea, furtunul prin care vor fi împroșcați vaporii de apă în atmosferă, sau cristale fine de sare marină în nori pentru a îi albi, va fi prevăzut și cu un soi de robinet, prin care se va putea regla presiunea injectării acestor particule.
Desigur, mai multe voci și chiar grupări din Marea Britanie văd în acest proiect o pierdere de timp și de bani, argumentându-și opinia prin aceea că manevra nu va face nimic în sensul curățării aerului de nocivul dioxid de carbon. În același timp, mai sunt și cei care susțin inițiativa, considerând că „nimic nu ar trebui să ne devieze de la prioritatea de bază a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel global, însă trebuie să luam mereu în considerare un plan B”.
Sursa; stinta si tehnica

Optimismul e genetic

Optimismul e genetic

De Cecilia Stroe / 16 septembrie 2011 10:41 /
optimism
optimism
  • optimism
Potrivit unui studiu al cercetătorilor californieni, optimismul, autostima și convingerea că deții controlul asupra propriei vieți țin de tipul de variantă a genei pentru un receptor al oxitocinei cu care ești înzestrat.
O genă strâns legată de trăsături ale personalității precum optimismul, autostima și convingerea că te afli „la cârma” propriei existențe a fost identificată de un grup de cercetători de la Universitatea California din Los Angeles. Într-un articol publicat în avanpremieră online, pe site-ul revistei „Proceedings of the National Academy of Sciences”, Shelley E. Taylor, care a condus studiul, a explicat că oamenii de știință se aflau în căutarea acestei gene de mulți ani. „Eram convins că trebuie să existe o genă responsabilă de aceste resurse psihologice, dar nu este cea la care mă așteptam”, a precizat cercetătorul.
Gena în chestiune codifică un receptor al oxitocinei (OXTR), un hormon al cărui nivel crește ca reacție la stress și care este asociat unor bune abilități sociale. Într-o poziție specifică, această genă se poate prezenta în două versiuni: o variantă „A” (adenina) și o variantă „G” (guanina), iar mai multe studii anterioare au sugerat că persoanele înzestrate cu cel puțin o variantă „A" au o sensibilitate accentuată la stres, capacități sociale reduse și un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihiatrice.
De această dată, cercetătorii au stabilit că, persoanele care în acea poziție specifică posedă două variante „A” sau o „A” și o „G” au niveluri substanțial mai scăzute de optimism și autostimă față de cele care dețin două „G”. „Uneori, oamenii privesc cu scepticism ideea că genele pot prezice orice tip de comportament sau stare psihologică. Cred că acum am demonstrat în mod definitiv că o fac”, a mai comentat Taylor, precizând că, totuși, acest lucru nu înseamnă deloc că le și determină, fiind doar unul dintre factorii care pot să influențeze decisiv comportamentul.

Sursa: Le Scienze

Luxemburg - de 1000 de ani în inima Europei * Autor: Marius Comper

Luxemburg - de 1000 de ani în inima Europei
În inima Europei, înghesuit între Belgia, Franţa şi Germania, se află unul dintre cele mai mici state ale Europei: Luxemburg. Deşi se întinde pe o suprafaţă de numai 2,586 km², Marele Ducat al Luxemburgului găzduieşte numeroasele castele, cetăţi şi monumente istorice care reflectă istoria bogată a acestei ţări.
Ţara are o populaţie de doar 511.000 de persoane, alcătuită în proporţie de 42,9% din cetăţeni ai altor state. Diversitatea populaţiei nu a condus la tensiuni interculturale, ci din contră, cetăţenii veniţi aici din toate colţurile Europei au contribuit la îmbogăţirea vieţii culturale. La ultima numărătoare, în Luxemburg se găseau locuitori provenind din 160 de ţări, însă 86% dintre aceştia sunt cetăţeni ai ţărilor Uniunii Europene.
Luxemburghezii sunt mândri de tradiţiile şi de istoria lor - de altfel, deviza naţională este "Mir wëlle bleiwe wat mir sinn", adică "Vrem să rămânem ceea ce suntem". Acest lucru s-a văzut cel mai bine în 1919. Atunci, observând că în mai multe ţări europene familiile regale pierdeau puterea, Marele Duce a organizat un referendum la nivel naţional pentru a afla dacă cetăţenii doreau să menţină sistemul monarhic. Răspunsul a fost un "da" resunător, o vastă majoritate a alegătorilor optând să menţină monarhia constituţională.
O altă particularitate a Luxemburgului este "ziua naţională". Termenul nu figurează în legile statului, formula folosită fiind "ziua sărbătoririi publice a aniversării Marelui Duce". Acest obicei datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Între 1919 şi 1964, sărbătoarea avea loc chiar de ziua de naştere a Marii Ducese Charlotte, pe 23 ianuarie. Astăzi, ea are în loc în fiecare an pe 23 iunie, dată stabilită prin edict ducal, aleasă din motive meteorologice.
Cei mai mulţi localnici vorbesc trei limbi: franceza, germana şi luxemburgheza, o limbă germanică influenţată puternic de limba franceză. Un fapt puţin cunoscut este acela că graiul săsesc întâlnit în zona Sibiului seamănă cu limba luxemburgheză, ca urmare a faptului că populaţia germană ce s-a stabilit aici în secolul al XII-lea provenea din valea râului Moselle.
Acum 100 de ani, Luxemburgul era cunoscut în întreaga lume pentru producţia sa de trandafiri. Cele 260 de specii de trandafiri cultivate reprezentau baza celui mai important flux de export al ţării. În secolul al XX-lea, ţara a cunoscut o creştere economică puternică graţie exploatării bogatelor zăcăminte de fier. La apogeul acesteia, un sfert din populaţie lucra în industria oţelului, care constituia două treimi din economia ţării.
După ce în anii '70 industria siderurgică a suferit o criză la nivel mondial, ca urmare a supraproducţiei, minele de fier s-au închis. Luxemburgul s-a reorientat spre sectorul financiar-bancar, care s-a dezvoltat spectaculos în urma deciziilor guvernanţilor de a menţine un nivel scăzut al taxelor şi impozitelor.
Pe lângă atuurile fiscale, Marele Ducat a profitat şi de excelenta pozitionare geografică. Conform statisticilor Eurostat, 40% din averea existentă în UE este concentrată pe o rază de 500 de km în jurul Luxemburgului. Dacă aria este extinsă la 700 de km, averea din această zonă reprezintă 70% din totalitatea bogăţiilor aflate în Uniunea Europeană.
În doar trei decenii, Luxemburgul a devenit cel mai important centru financiar al Europei, dezvoltare ce a transformat micuţul stat în unul dintre ţările cu cel mai înalt nivel de trai din întreaga lume. Astăzi, Marele Ducat se găseşte regulat pe poziţiile superioare ale clasamentelor privind calitatea vieţii, fiind totodată ţara cu cel mai înalt PIB pe cap de locuitor din Uniunea Europeană.
Oraşul Luxemburg, cultură la superlativ
Luxembourg-Ville este centrul cultural şi politic al Ducatului. Acest oraş cosmopolit, în care peste 60% dintre cei 83.000 de locuitori sunt străini, este un loc al contrastelor, reprezentând simultan un simbol al modernităţii şi un monument istoric ce reflectă o istorie de peste 1.000 de ani.
Într-un sondaj efectuat în 2010 în rândul locuitorilor oraşului, 96% s-au declarat mulţumiţi de viaţa lor. Tot în 2010, Luxemburgul a fost declarat de compania Mercer cel mai sigur oraş din lume. Oraşul stabileşte un record şi în ceea ce priveşte parcurile şi spaţiile verzi, acestea ocupând mai bine de un sfert din suprafaţa totală a capitalei.
Partea de sud a oraşului este compusă din fortificaţii vechi de peste o mie de ani, case elegante şi alei labirintice. Aceasta a fost inclusă în Patrimoniul Mondial al Unesco în 1994. În nordul oraşului se află partea modernă, în care îşi au sediul peste 200 de organizaţii financiare şi numeroase instituţii ale Uniunii Europene. Cele două părţi ale oraşului sunt legate de numeroase poduri care traversează văile adânci ce străbat oraşul. De altfel, localnicii susţin că în Luxemburg se găsesc mai multe poduri decât în Veneţia.
Luxemburgul este singurul oraş ce a fost desemnat Capitală Europeană a Culturii de două ori, în 1995 şi în 2007. Printre cele mai importante repere culturale ale oraşului se numără Muzeul de Artă Modernă, proiectat de arhitectul I.M. Pei, celebrul autor al piramidei de sticlă de la Luvru, Le Grand Théâtre şi Philharmonie, o clădire futuristă ce găzduieşte două dintre cele mai spectaculoase săli de concerte din Europa.
Luxemburg - cetatea de necucerit
Oraşul Luxemburg a fost de-a lungul timpului un punct cheie al Europei. În vremea romanilor, locul în care se află astăzi oraşul se găsea la intersecţia a două drumuri importante, poziţia strategică fiind străjuită de un turn fortificat. În anul 963, contele Sigefroi I a obţinut teritoriul Luxemburgului în urma unui schimb de terenuri cu călugării abaţiei St. Maximin din Trier, iar apoi a purces la construcţia unui castel. Denumirea de "lucilinburhuc", însemnând "mic castel", stă la originea numelui de Luxemburg (sau Lëtzebuerg în luxemburgheză).
Cetatea a fost ridicată pe masivul Bock, o stâncă ce se ridică deasupra văii râului Alzette, iar elemente din structura acesteia se păstrează până în ziua de astăzi.
Servitorii şi soldaţii contelui trăiau în jurul cetăţii, casele acestora constituind nucleul din care s-a dezvoltat oraşul. Ca urmare a extinderii acestuia, un nou zid de apărare a fost construit în secolul al XII-lea, fiind urmat în secolul al XV-lea de o a treia fortificaţie.
Ca urmare a poziţiei strategice, Luxemburgul a devenit o ţintă pentru toate puterile regionale, astfel că structurile sale de apărare au continuat să fie îmbunătăţite până în secolul al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea cetatea a primit supranumele de "Gibraltarul Nordului", ca urmare a fortificaţiilor sale inexpugnabile.
Acestea au rezistat până în 1867 şi nu au fost doborâte în războaie, ci ca urmare a Tratatului de la Londra, semnat de marile puteri ale Europei. Pentru a asigura neutralitatea Luxemburgului, s-a hotărât ca fortificaţiile oraşului să fie distruse în totalitate. Operaţiunea de distrugere a peste 24 de structuri de apărare subterane şi a 40.000 de metri pătraţi de cazemate, baterii şi barăci a durat 16 ani şi a costat enorm: peste 1,5 milioane de franci de aur. S-au menţinut până în ziua de astăzi 12 din cele 28 de porţi şi un număr de forturi şi redute.
Sistemul de apărare includea o serie de cazemate săpate la 40 de metri adâncime în rocă, galeriile fiind săpate pe mai multe niveluri. Acestea nu au fost distruse în totalitate, deoarece ar fi fost afectată structura oraşului, astfel că 17 km de galerii s-au păstrat până astăzi.
Această structură subterană reprezenta un veritabil oraş: pe lângă miile de soldaţi ce populau galeriile alături de caii şi de echipamentul lor, aici se aflau ateliere, băcănii, măcelării şi depozite de artilerie.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 35.000 de oameni s-au adăpostit în galeriile subterane. Incluse în 1994 în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, acestea sunt vizitate anual de peste 100.000 de persoane din întreaga lume atrase de istoria bogată a acestui loc şi de panorama superbă asupra oraşului.
Chemin de la Corniche, o privelişte de neegalat
După ce aţi vizitat cazematele, merită să vă plimbaţi pe Chemin de la Corniche, o potecă pietruită ce înconjoară oraşul la înălţime. În urma distrugerii zidurilor de apărare, acest drum oferă o privelişte superbă asupra văii râului Alzette, fiind considerat de mulţi cel mai frumos "balcon" din Europa. Drumul leagă promontoriul Bock de citadela St. Esprit, trecând prin poarta Grunder, construită în 1632.
Exploraţi apoi centrul vechi al oraşului - veţi descoperi numeroase străduţe pietruite, pe care accesul automobilelor este interzis. Aici se află Muzeul Naţional de Istorie şi Artă, ce găzduieşte realizări artistice din ultimii 2.000 de ani, de la spectaculoase mozaicuri datând din vremea romanilor până la picturi contemporane. În apropiere, pasionaţii de istorie pot face un popas la Musée d'Histoire de la Ville, unde pot afla mai multe detalii despre trecutul oraşului.
Majoritatea clădirilor din zonă datează de câteva secole. Aici este situată şi cea mai frumoasă dintre acestea, palatul ce îl găzduieşte suveranul statului, Ducele de Luxemburg.
Marele Palat Ducal, 5 secole de istorie
Palatul Ducal este considerat de localnici cea mai frumoasă realizare arhitectonică a oraşului şi totodată un simbol al independenţei luxemburgheze. Construit în 1572, în timpul dominaţiei spaniole, palatul este un excelent exemplu de arhitectură renascentistă cu influenţe maure.
Regele Ludovic al XIV-lea al Franţei a locuit aici după ce armata sa a cucerit oraşul în 1687 şi tot aici s-a odihnit Napoleon Bonaparte în drumul său spre Austerlitz.
În 1859, în dreapta Palatului a fost construită o clădire auxiliară ce găzduieşte Camera Deputaţilor. Din 1890, clădirea centrală este Palatul Ducal, unde suveranul statului locuieşte şi îşi desfăşoară o bună parte din activitate.
Palatul poate fi explorat în cadrul unei vizite ghidate, contra unei sume de 7€. Cei care doresc să afle dacă ducele se află în Palat pot afla răspunsul privind acoperişul: atunci când steagul Luxemburgului flutură deasupra sa, conducătorul statului se află în incinta palatului.
Delicii culinare în Luxemburg
După ce aţi terminat de explorat oraşul, puteţi lua cina într-unul dintre rafinatele restaurante pe care le veţi întâlni pe străzile urbei. Luxemburgul are cel mai mare număr de restaurante cotate cu stele Michelin raportat la numărul de locuitori, cererea fiind generată ca urmare a activităţii desfăşurate de numeroasele instituţii europene şi financiare ce-şi au sediul aici.
Dacă doriţi să încercaţi preparate din bucătăria locală, veţi descoperi că aceasta este puternic influenţată de cea germană şi de cea franceză. Cel mai cunoscut preparat luxemburghez este judd mat Gaardenbounen, care conţine ceafă de porc afumată, fasole şi cartofi. Acesta se asortează de minune cu o halbă de Diekirch, cea mai cunoscută bere locală.
Dacă preferaţi să încercaţi ceva deosebit, încercaţi moules à la Luxembourgeoise, un preparat din midii cu o garnitură de cartofi prăjiţi. Dacă veţi călători în Luxemburg între octombrie şi februarie, veţi găsi această specialitate în toate restaurantele.
Localnicii produc două tipuri de băuturi alcoolice asemănătoare ţuicii, Mirabelle (băutură făcută din prune gălbui) şi Quetsch (produsă din prune vinete). Localnicii obişnuiesc să le combine cu cafeaua, rezultatul fiind considerat un digestiv excelent după cină.
Dacă nu sunteţi fani ai băuturilor alcoolice, puteţi încerca Quetscheflued, o tartă de prune.
Aventuri în afara oraşului Luxemburg - sport, vin şi istorie
Atracţiile ducatului Luxemburg continuă şi în afara capitalei. De-a lungul ţării se găsesc peste 100 de castele şi cetăţi, unele datând de peste 1000 de ani, iar multe dintre acestea continuă să fie şi astăzi locuite. Una dintre cele mai populare destinaţii este valea Eisch, supranumită valea celor 7 castele.
Luxemburg este locul ideal pentru cei pasionaţi de drumeţii. Oficialităţile au amenajat peste 20 de rute pentru biciclişti de-a lungul ţării, totalizând 600 de km. De asemenea, pasionaţii de ciclism montan pot explora Luxemburgul pe circuitele amenajate special pentru mountain bike, ce se întind pe 300 de km.
Dacă nu sunteţi pasionaţi de sport, dar ştiţi să apreciaţi un vin bun, atunci merită să vă aventuraţi pe Wäistrooss - ruta vinului. Viţa de vie este cultivată în valea râului Moselle încă din vremea romanilor. În regiune există 450 de producători ce cultivă 9 soiuri de struguri, cel mai răspândit fiind Rivaner. Considerat un simbol al Luxemburgului, vinul produs în valea Moselle este menţionat inclusiv în imnul ţării. O plimbare pe ruta vinului vă va permite să înţelegeţi de ce preşedintele francez Charles de Gaulle considera Luxemburgul "micuţa ţară a marilor vinuri".
O altă regiune populară în rândul turiştilor, mai ales al celor care adoră drumeţiile în natură, este Mullerthal. Supranumită "Mica Elveţie" datorită pădurilor şi peisajelor sale montane, regiunea poate fi explorată de-a lungul a celor 110 km de poteci semnalizate organizate pentru pasionaţii de hiking.
În nordul ţării se găsesc Munţii Ardeni, ce au găzduit în cel de-al Doilea Război Mondial ultima ofensivă de amploare a Germaniei naziste în încercarea de a schimba soarta războiului. Astăzi, regiunea este cunoscută pentru peisajele superbe, găzduind două parcuri naturale şi un număr de castele impozante.
Cum ajungem în Luxemburg?
Luxemburgul este deservit de un aeroport internaţional aflat la 10 kilometri de capitala ducatului, însă nu există zboruri directe din România. Din Bucureşti puteţi zbura la Paris, de unde puteţi ajunge în Luxemburg în doar 2 ore cu trenul de înaltă viteză. O alternativă o constituie zborul la Bruxelles, oraş aflat la 3 ore distanţă cu trenul de Luxemburg.

Viitorul e aici: imprimantele 3D sunt folosite pentru tipărirea de vene artificiale

Viitorul e aici: imprimantele 3D sunt folosite pentru tipărirea de vene artificiale
Vase de sânge artificiale realizate cu ajutorul unei imprimante 3D ar putea fi utilizate în curând la transplantarea organelor create în laborator.
Piedica majoră întâmpinată până în prezent în crearea ţesuturilor artificiale a fost aprovizionarea acestora cu nutrienţi, care se realizează natural prin intermediul vaselor capilare.
O echipă de cercetători de la Institutul Fraunhofer din Germania a rezolvat această problemă prin utilizarea unei imprimante 3D şi a unei tehnici numite polimerizare multifotonică.
Din miile de pacienţi care au nevoie disperată de un transplant, unii nu reuşesc să obţină organul necesar în timp util. Peste 11.000 de persoane au fost puse pe lista de aşteptare pentru transplant de organe în Germania doar în 2011.
Pentru a salva cât mai multe vieţi, cercetătorii din întreaga lume care activează în domeniul ingineriei ţesuturilor au încercat să creeze ţesuturi artificiale şi chiar organe întregi în laborator.
Dar, pentru ca un organ creat în laborator să funcţioneze, el are nevoie de vase de sânge artificiale pentru a-l alimenta cu nutrimente. Au eşuat numeroase încercări de creare a unor vase capilare sintetice, însă cele mai recente rezultate ale echipei germane sunt promiţătoare.
"Ambele tehnologii implicate funcţionează deja în teste şi se lucrează la dezvoltarea unei metode prin care ele să funcţioneze împreună", a declarat dr. Gunter Tovar, conducătorul proiectului BioRap aflat în desfăşurare la Institutul Fraunhofer pentru Inginerie Interfacială şi Biotehnologie din Stuttgart. Tehnologia de imprimare 3D este din ce în ce mai folosită în numeroase industrii, de la producţia obiectelor vestimentare şi crearea modelelor arhitecturale până la modelarea figurinelor de ciocolată.
Pentru a imprima, însă, ceva atât de fin şi de complex ca vasul de sânge, cercetătorii au combinat tehnologia tipăririi tridimensionale cu cea a polimerizării bifotonice - folosirea fasciculelor laser asupra materialului pentru a stimula moleculele în puncte de focalizare de dimensiuni foarte mici.
Materialul devine apoi unul solid, dar flexibil, permiţându-le cercetătorilor să modeleze structuri elastice de mare precizie care să poată fi tolerate de ţesuturile corpului uman.
Pentru ca vasele sintetice să nu fie respinse de organismul viu, pereţii acestora vor fi tapetaţi cu biomolecule modificate.
Sursa: BBC News

S-a dovedit: dinozaurii aveau pene ca păsările de azi!

S-a dovedit: dinozaurii aveau pene ca păsările de azi!
Au fost descoperite recent pene de dinozaur veritabile, conservate în chihlimbar. Oamenii de ştiinţă au creionat alte imagini ale dinozaurilor decât cele pe care le vizualizam până acum. "Departe de imaginile unor animale solzoase, avem dovezi care arată că dinozaurii erau coloraţi şi pufoşi", a declarat Mark Norell, din cadrul Muzeului Naţional de Istorie din New York.
Cercetătorii studiază în prezent mai multe specimene, de la cele mai simple până la cele mai complexe. Acestea au fost găsite în vestul Canadei de echipa de cercetători condusă de Ryan McKellar de la Universitatea din Alberta. În unele fragmente de chihlimbar s-au păstrat insecte şi chiar pânze de păianjen. Noile specimene demonstrează faptul că dinozaurii încă aveau pene de un model primitiv - protopene - la vremea dispariţiei lor. Acestea s-au păstrat împreună cu pene care seamănă mult cu cele ale păsărilor de astăzi.
Unele pene au structuri de filamente simple, asemănătoare cu cele ale dinozaurilor ce nu puteau zbura, în timp ce altele sunt mult mai complicate şi pigmentate - cele care ajutau dinozaurii să zboare şi să planeze. Protopene s-au mai găsit până acum, însă noile descoperiri arată faptul că penele s-au dezvoltat până la stadiul de azi încă din era dinozaurilor. Chihlimbarul, o răşină întărită, a conservat pene a căror vechime depăşeşte 70 de milioane de ani. Unele specimene au chiar 90 de milioane de ani vechime, însă penele nu prezintă aceeaşi diversitate.
"În ciuda numeroaselor rapoarte publicate de-a lungul ultimilor zece ani despre dinozaurii cu pene şi speciile noi din China, abia acum începem să înţelegem cât de diverse erau penele acum câteva milioane de ani", a declarat Norell.
Sursa: Daily Mail

Marele crocodil fosil rivaliza cu şarpele gigant

Marele crocodil fosil rivaliza cu şarpele gigant
Rămăşiţele fosilizate ale unei specii extincte de crocodil care depăşea lungimea de 6 metri, descoperite în Columbia, au alimentat teoriile conform căreia uriaşul crocodil era nu numai contemporan cu cel mai mare şarpe care a trăit vreodată, ci şi cel mai mare concurent al acestuia.
Rămăşiţele masivului crocodilian au fost descoperite în mina Cerrejon, una dintre cele mai mari mine de cupru din lume, situată din nordul Columbiei.
Crocodilianul de apă dulce, botezat Acherontisuchus guajiraensis, a trăit acum circa 60 milioane ani, în ecosistemul pădurilor umede din perioada Paleocenului.
Mediul natural din acele timpuri era dominat de reptile, între care se detaşau ţestoasele, şerpii şi crocodilienii de proporţii gigantice. Crocodilienii din genul Acherontisuchus trăiau alături de şerpii giganţi din genul Titanoboa, care puteau atinge lungimea de 13 metri. Cercetătorii au concluzionat că uriaşul crocodil se hrănea preponderent cu peşti, ceea ce îl făcea principalul rival pentru Titanoboa.
Noul crocodil fosil aparţinea unei grupe distincte de crocodilieni, denumiţi dryosaurieni.
Sursa: BBC News

Soluţie eco: acoperişuri făcute din ... scutece

Soluţie eco: acoperişuri făcute din ... scutece
În sfârşit, apar soluţii eco pentru problema scutecelor de unică folosinţă: aceste materiale, care umplu cu miliardele gripile de gunoi, vor putea fi reciclate şi transformate în produse utile, precum ţigle pentru acoperişuri.
În Marea Britanie, de pildă, se utilizează anual aproximativ 3 miliarde de scutece de unică folosinţă; fiecare copil foloseşte cca. 6.000 până să se deprindă cu oliţa, iar marea majoritatea a scutecelor folosite ajung în gropile de gunoi, unde, după calculele specialiştilor, ar avea nevoie de 500 de ani pentru a se descompune.
O companie canadiană, Knowaste, a pus la punct o tehnologie de reciclare a acestor materiale; uzina din Marea Britanie a companiei poate recicla 36.000 tone de scutece pe an, reducând astfel emisiile de gaze cu efect de seră cu câteva zeci de mii de tone în fiecare an.
Scutecele sunt colectate din spitale, creşe şi grădiniţe şi supuse unui proces tehnologic complex.
Ele sunt sterilizate, apoi diferitele materiale din care sunt compuse sunt separate, recuperându-se plasticul şi fibrele.
Acste materiale sunt apoi transformate în obiecte de largă utilizare, precum ţigle pentru acoperişuri, diverse tipuri de ţevi şi alte materiale de construcţii.
Sursa: Mail Online

sâmbătă, 17 septembrie 2011

O zi din viaţa Calcuttei * Autor: Mihaela Gligor

O zi din viaţa Calcuttei
Dacă vreau câteva clipe de linişte absolută sau dacă vreau să aud trilurile mierlelor trebuie să mă trezesc înainte de ora 5, pentru că de îndată ce Calcutta se trezeşte nu am nici o şansă să mă bucur de cântecele păsărilor sau de liniştea ce pare, peste zi, ceva nefiresc în marea metropolă. Dis-de-dimineaţă, când soarele se ridică leneş prin perdeaua de ceaţă, Calcutta pare desprinsă din basme.
E un fel de zână adormită, iar cel ce o readuce la simţire e soarele, înger şi demon pentru cele peste 15 milioane de suflete ale oraşului. Până la ora 6, străzile sunt deja pline. Adormiţi încă, şoferii autoricşelor pleacă în cursă. Vânzătorii de fructe şi legume încep să îşi aranjeze marfa şi aşteaptă, sorbind tacticoşi din paharul de ceai, primii cumpărători. Li se alătură vânzătorii de flori, care-şi aranjează cu grijă ghirlandele de tuberoze parfumate şi garoafe.
Puţin după ora 7, copii pleacă la şcoală, iar vânzătorii ambulanţi încep să îşi laude mărfurile, cu glasuri tărăgănate, pe aleile dintre blocuri. Pentru gospodinele comode, cumpărăturile făcute din balcon sunt mană cerească. În fiecare dimineaţă, prin faţa blocului în care locuiesc, se perindă vânzători de legume şi fructe sau de peşte, băiatul care aduce laptele, băiatul care strânge rufele ce urmează a fi călcate; oameni care vând prosoape, mături sau umbrele, care confecţionează canapele sau scaune din paie. Să nu îi uit pe cei care vin, din uşă în uşă, şi adună gunoiul menajer sau pe cei care, mai apoi, dincolo de gardul ce împrejmuieşte complexul, îl sortează.
Până la ora 9, Calcutta e trează şi toate sunt puse în mişcare. Femeile tocmite să facă curat sau să spele îşi iau în primire îndatoririle; de peste tot vin mirosuri grele, de prăjeli, de ulei ars sau de ceai cu prea multă masala; se ştie doar că micul dejun e masa principală a zilei şi, dincolo de asta, bengalezii adoră să mănânce mult şi foarte dulce. Şoferii spală maşinile şi îi duc pe "patroni" unde au nevoie, iar doamnele… îşi fac baia rituală şi îşi piaptănă părul lung stând pe balcoanele scăldate de soare. Mai schimbă câte o bârfă cu vecinele din blocul de peste drum sau mai dau câteva indicaţii femeilor care ţin de fapt casa, iar apoi, gătite bine, în sariuri elegante sau în costume multicolore compuse din kurta (bluză, scurtă sau lungă, din bumbac, vâscoză sau mătase, purtată de majoritatea femeilor indiene), şalvari şi eşarfe vaporoase, îndeplinesc rugăciunea de dimineaţă, spală zeitatea ocrotitoare a casei, o împodobesc cu ghirlandele de tuberoze şi îi aprind beţişoare parfumate. Obosite de atâta treabă, se aşază comod în faţa televizoarelor şi se odihnesc. Magazinele se deschid abia la ora 10. Mai au timp de încă un ceai…
Plec de acasă puţin înainte de ora 10. Biblioteca de la Ramakrishna Mission Institute of Culture, din Golpark, se deschide, de altfel ca toate instituţiile, la ora 10. Sunt deja peste 30 de grade. Strada e plină. Oameni, biciclete, motociclete, ricşe, autoricşe, maşini de transportat marfa, taxiuri, autobuze… . Autobuzul pare, la prima vedere, nesigur. Văzute din afară, autobuzele sunt pictate şi inscripţionate cu chipurile zeităţilor sau cu cele ale actorilor de la Bollywood. Albastre, vişinii sau albe, autobuzele Calcuttei sunt, în fapt, schelete ruginite din fier, cu podul din lemn, ce scârţâie ameninţător sub greutatea călătorilor. În orice moment sunt gata să îşi dea duhul. În partea din spate a unora dintre ele, stă scris, cu litere de o şchioapă, EURO 2, chiar lângă îndemnul frecvent întâlnit "Blow Horn". În Calcutta se claxonează chiar şi când nu este necesar. 80% dintre autobuze nu ar avea ce căuta pe şosele. Autobuzele ce fac legătura dintre satele noastre sunt clasa I comparativ cu autobuzele cu care, zilnic, circul în Calcutta. Interiorul lor diferă, în funcţie de constructor, însă în orice autobuz din India o parte este dedicată femeilor. Cu litere colorate stă scris, de regulă în partea stângă a autobuzului, "Ladies". Locuri speciale pentru femei sunt şi în metrou, iar bărbaţii care se aşază uneori pe acestea sunt ridicaţi fără menajamente de către femei. În fiecare autobuz există un spaţiu dedicat zeităţii. În partea din faţă, lângă şofer, stă o reprezentare a zeităţii, statuie sau fotografie, căreia i se aprind, înainte de fiecare cursă, beţişoare parfumate.
În multe intersecţii ale Calcuttei, semafoarele sunt acţionate… manual. Un poliţist este cel care decide când este verde pentru maşini şi când pentru oameni. Oricum, nimeni nu respectă nici o regulă, iar trecerea străzii, în Calcutta, este o adevărată aventură. Poliţistul cu pricina stă într-o baracă, într-un colţ al intersecţiei şi, din când în când, apasă butonul pentru schimbarea culorii. Avantajate sunt maşinile, iar bieţii pietoni aşteaptă minute în şir până când poliţistul îşi aduce aminte şi de ei… . Se pornesc grăbiţi să treacă strada, însă ajunşi la jumătatea distanţei, pietonii descoperă că poliţistul se răzgândeşte şi astfel se văd prinşi între cele două benzi până… data viitoare. Însă nu se ştie când va fi "data viitoare", pentru că uneori, poliţistul se plictiseşte şi pleacă să bea un ceai sau să ia prânzul sau Dumnezeu ştie unde, lăsând intersecţia pradă unui haos de nedescris. Atunci intervin echipele de voluntari, hotărâte să facă ordine. Modul în care o fac este absolut nemaipomenit şi cu siguranţă unic în lume. Traficul este dezordonat, pe ambele benzi, maşinile, autoricşele şi autobuzele se grăbesc, iar de cele mai multe ori se apropie periculos de mult unele de altele. Autoricşele se strecoară în zigzag printre autobuze, iar motocicletele taie calea tuturor. Pentru siguranţa lor, pietonii sunt reţinuţi pe trotuare cu ajutorul unei… frânghii, care este întinsă dintr-o parte în alta a trecerii pietonale. Când oamenii care stau sub soarele arzător la peste 40 de grade îşi pierd răbdarea, voluntarii lasă frânghia, iar intersecţia se transformă într-un câmp de luptă, taberele nervoase caută să ajungă de cealaltă parte cât mai repede, căutând "umbra" şi "răcoarea" celuilalt trotuar-bazar.
Multe zone ale Calcuttei seamănă cu un imens bazar. Peste tot sunt oameni care vând şi care cumpără. Găseşti orice îţi trece prin cap: de la zarzavaturi, la produse cosmetice, sucuri, fructe, îngheţată, tot feluri de dulciuri bengaleze, ceai, poşete, cărţi, DVD-uri cu filme Hollywood-iene sau producţie autohtonă, papuci, haine de toate felurile, şaluri colorate, bijuterii, jucării şi lucruri de artizanat, scaune şi cuverturi pentru pat… şi toate sunt amestecate. De multe ori, un om cu un ceainic imens se strecoară printre mulţimea ieşită la cumpărături şi vinde ceai celor doritori. La orele prânzului Calcutta întreagă ia pauză de masă. Pe trotuar se formează cozi în dreptul locurilor unde se prepară mâncarea. Orez cu dal, chapati, cartofi sau noodles cu zarzavaturi, pui fript, pâine prăjită cu unt, dulciuri şi ceai. Meniul zilnic al majorităţii. Jumătate din Calcutta ia masa în stradă. Sunt mii de vânzători ambulanţi care fac mâncarea în faţa ta, pe trotuar, între grămezile de coji de nucă de cocos, la nici doi metri de gazele de eşapament ce formează o perdea de fiecare dată când autobuzele trec în goană. Trotuarul e supraaglomerat. Cozile se formează şi la uşa restaurantelor "pretenţioase", însă acolo meniu diferă considerabil: pui, gătit în zeci de feluri, peşte, carne de capră, orez şi legume asezonate cu tot felul de condimente. Calcutta întreagă se opreşte, pentru cel puţin o oră, să ia masa. În acest interval, deşi e foarte cald, se poate circula pe stradă, ai loc să te mişti în voie, iar în magazine îţi poţi alege liniştit ceea ce vrei să cumperi. După masa de prânz, vânzătorii se odihnesc în spatele tejghelei sau chiar lângă marfa expusă. Unele magazine se închid între orele 14 şi 16 sau 17. În acest interval se închid şi Templele hinduse şi celelalte locaşuri de cult ce sunt păzite. Zeităţile hinduse îşi fac siesta, de multe ori în camere cu aer condiţionat, în timp ce preoţii stau afară, sub o prelată întinsă între doi copaci şi îşi fac vânt cu un evantai. În curtea largă a moscheei din Esplanade credincioşii musulmani se odihnesc sau dezbat probleme arzătoare într-un spaţiu prevăzut cu ventilatoare. Până şi poliţiştii din intersecţiile Calcuttei se odihnesc. Traficul este, în acest interval, mai liniştit.
Însă minunea ţine doar câteva ore, pentru că odată ce se înserează, adică în jur de ora 18, Calcutta e luată cu asalt de milioane de oameni ce ies la plimbare, la cumpărături, gură cască… . Strada este plină de femei ieşite la cumpărat bijuterii ieftine, la 10 rupii, sau bindi (semnul din frunte), sau şaluri sau papuci sau cămăşi de noapte, sau te miri ce…; bărbaţi care nu le scapă din ochi, care negociază preţul cu vânzătorii… . La această oră în magazine nu ai unde arunca un ac. Aerul condiţionat nu mai face faţă, e mai cald ca afară. Pe trotuar, nu ai loc să treci. Dacă vrei să avansezi, e mai sigur pe stradă. Măcar vezi autobuzul sau maşina ce vine în goană … . La un colţ de stradă, vânzătorii de jucării de pluş îndeasă cu foc pluşul în tot felul de forme, în timp ce îşi laudă marfa în gura mare. Copiii îi privesc cu interes şi îşi trag părinţii de mânecă. Lângă ei, o femeie coace porumb, 5 rupii bucata, iar puţin mai încolo, un bărbat lustruieşte pantofii domnilor ieşiti la promenadă. Un copil vinde beţişoare parfumate iar în spatele lui, la o tejghea improvizată, un băiat mânjit cu cenuşă prepară egg-rolls (un fel de plăcinte umplute cu ceapă prăjită, ou, carne de pui, chili) şi lassi (băutură pe bază de lapte îndulcit). Cina este aproape, trebuie să fie pregătit. Pe trotuarul ce duce de la Misiune la Gariahat, de unde iau autobusul spre casă, vânzătorii de fructe îşi aranjează marfa: mai multe sortimente de mere, mango, struguri, ananas, banane, guava, pepeni… şi tot felul de alte fructe exotice stau cuminţi în aşteptarea cumpărătorilor. Care nu se lasă prea mult aşteptaţi. Magazinele cu dulciuri bengaleze sunt arhipline. Mishti doi (o specialitate de iaurt ce se prepară doar în Bengal) şi celelalte bunătăţi din lapte, miere şi caju sunt preferatele multora dintre locuitorii Calcuttei. Sunt preferatele mele.
Templele, deschise o dată cu lăsarea întunericului, sunt pline de oameni veniţi să asculte muzica sau să aducă ofrande. Seara, Calcutta miroase a lemn de sandal, de la miile de beţişoare parfumate ce se aprind peste tot pe stradă, a mâncare, a magnolii şi a tuberoze, de la miile de standuri unde sunt expuse flori… . De peste tot răzbat sunetele specifice de Pūja (rugăciune) şi clinchetul clopoţelului ce încheie rugăciunea. Pentru unii, seara e abia la început. Pentru alţii, e timpul de culcare. Sub podul din Gariahat, zeci de oameni şi-au întins rogojinile sau sacii de rafie ce le ţin loc de pat şi, acoperiţi cu un şal sau cu un prosop murdar şi rupt, îşi încheie ziua nemâncaţi şi adorm în vuietul străzii. Vânzătorii ambulanţi se apucă să-şi împacheteze mărfurile. Rămân deschise doar standurile la care se prepară cina. Toate magazinele se închid până la ora 22. Autobuzele sunt tot mai rare. Strada se goleşte treptat. Câte un travestit îmbrăcat în sari face senzaţie. Câte o autoricşă trece în grabă ducând spre casă sufletele pribege. Cei de la Kolkata Traffic Control montează pe fiecare sens de mers garduri mobile pentru a opri vitezomanii. E noapte deja. Mirosuri grele şi sunete amestecate răzbat până la etajul doi al blocului în care locuiesc. E din ce în ce mai linişte. Încet, încet, Calcutta se pregăteşte de culcare. Curând începe o nouă zi. Identică cu cea care tocmai s-a încheiat.
Articol scris de Mihaela Gligor.
Pentru a cunoaşte mai îndeaproape lumea Bengalului de Vest şi a Calcuttei te invităm în perioada 30 septembrie - 2 octombrie la Muzeul Satului din Bucureşti. Festivalul "Namaste India", comemorează 150 de ani de la naşterea primului laureat Nobel din Asia: Rabindranath Tagore.
Te poţi bucura de specialităţi culinare, târg cu produse tradiţionale,spectacole de muzică şi dans, lecţii de limba hindi şi sanscrită, proiecţii de filme, expoziţie de fotografie, workshop de dans, etc.

www.namasteindia.ro

Surpriza anului! S-ar putea ca bosonul lui Higgs să nu existe

Surpriza anului! S-ar putea ca bosonul lui Higgs să nu existe

”Particula lui Dumnezeu” lipseşte cu desăvîrşire sau o vom găsi în curînd. Aceasta este probabil declaraţia anului în mediile ştiinţifice internaţionale, şi aparţine cercetătorilor din cadrul Large Hadron Collider, de pe lângă CERN, Geneva.
În urma tuturor cercetărilor şi experimentelor desfăşurate de specialiştii din cadrul CERN, aceştia au ajuns să nu mai excludă deloc posibilitatea ca presupusul boson al lui Higgs să nu existe defel.
Guido Tonelli, purtător de cuvânt al Compact Muon Solenoid Detector, un imens detector de particule care face parte din CERN, unde lucrează peste 3.600 cercetători, a declarat într-o conferinţă de presă:
"Dacă excludem existenţa bosonului lui Higgs, avem de aface cu o descoperire revoluţionară, deoarece tot ce ştiam despre Natură şi mecanismele din cadrul ei va trebui cu totul revizuit şi regândit. Cu alte cuvinte, întreaga ştiinţă umană trebuie reconsiderată.Trebuie doar să ne continuăm căutările. Maşinăria de care dispunem este atât de puternică încât prin intermediul ei vom putea explora teritorii noi şi nebănuite ale cunoaşterii".
În completarea acestei declaraţii, James Gillies purtător de cuvânt al CERN, susţine că "modelul standard al fizicii particulelor are o vechime de cel puţin 40 ani. Dar pare a se baza pe o teorie improbabilă. Duce spre un punct mort din care nu rezultă nimic. La gama de energii cuantificabile cu ajutorul Large Hadron Collider, noi investigăm ce anume generează masa particulelor. Teoria lui Higgs este doar o teorie.
Higgs a dezvoltat cea mai populară teorie de gen, deoarece se poate demonstra din punct de vedere matematic. Dacă nu descoperim bosonul lui Higgs, trebuie să identificăm ce anume generează masa particulelor".
Alţi cercetători mai optimişti au avansat ideea conform căreia un răspuns final şi definitiv nu poate fi găsit mai devreme de sfârşitul anului următor.
Sursa: Daily Mail

O nouă specie de delfini a fost descoperită în largul Australiei

O nouă specie de delfini a fost descoperită în largul Australiei
Cercetătorii australieni au descoperit că delfinii care trăiesc în colonii în jurul oraşului Melbourne fac parte dintr-o specie unică în lume.
Delfinii care trăiesc în Port Phillip Bay şi în Lacurile Gippsland, în jur de 150 de exemplare, au fost iniţial consideraţi ca aparţinând uneia dintre cele două specii de delfin cu bot gros.
Recent, cercetătorii de la Universitatea Monash au descoperit că aceştia sunt diferiţi faţă de cele două specii. Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au comparat craniile, ADN-ul şi trăsăturile fizice a mai multor exemplare de delfini, inclusiv specimene datând de la începutul anilor 1900. Specimenele analizate au fost prelevate din mai multe muzee australiene.
Kate Charlton-Robb, cea care a condus studiul, a numit noua specie Tursiops australis, deşi aceştia vor fi cunoscuţi popular ca "delfinii Burrunan", un nume aborigen care deseamnează un peşte mare din familia marsuinilor.
Oamenii de ştiinţă consideră că acest studiu este unul cu o importantă însemnătate, deoarece din anul 1800 până acum au mai fost descoperite doar trei specii noi de delfini.
Sursa: AFP

Primul zbor spaţial disponibil publicului larg ar putea avea loc în 12 luni

Primul zbor spaţial disponibil publicului larg ar putea avea loc în 12 luni
Magnatul britanic Richard Branson intenţionează să lanseze prima navă spaţială disponibilă publicului larg în mai puţin de 12 luni, marcând startul erei călătoriilor spaţiale comerciale.
"Nava principală este terminată, testarea rachetelor dă rezultate foarte bune, prin urmare cred că în 12 luni vom fi gata de lansare. Acest eveniment ar putea marca începutul unei noi ere a călătoriilor spaţiale", a declarat omul de afaceri.
Compania sa, Virgin Galactic, speră ca într-o bună zi să lanseze turişti în spaţiu, să lanseze sateliţi cu un cost mult mai mic decât cel al sateliţilor din programele guvernamentale şi, eventual, să ofere zboruri intercontinentale de mare viteză.
Între timp, compania a vândut deja 430 de bilete pentru călătoria în spaţiu, obţinând 86 de milioane de dolari. Fiecare turist a plătit 200.000 de dolari pe bilet.
"Nu e deloc ieftin să construieşti o companie spaţială. Consider că e fantastic faptul că avem clienţi din întreaga lume", a declarat Branson.
Pentru început, Virgin Galactic va efectua zboruri suborbitale, urmând ca pe viitor traseul să devină mai îndrăzneţ. Mai mult, Branson a declarat că speră ca, în viitor, să reuşească să construiască un hotel în spaţiu.
În prezent, un număr destul de mare de astfel de companii private se grăbesc să umple golul lăsat de încheierea programului spaţial al NASA din acest an. Ca urmare a acestor implicări din partea organizaţiilor private, agenţia spaţială americană a investit aproape 270 de milioane de dolari în patru companii pentru a le susţine proiectele.
Sursa: AFP

A fost inventat detectorul de minciuni ce analizează emoţiile de la distanţă

A fost inventat detectorul de minciuni ce analizează emoţiile de la distanţă
Cercetătorii de la universităţile Bradford şi Aberystwyth din Marea Britanie au dezvoltat un dispozitiv de identificare a emoţiilor care ar putea deveni un rival al testului poligraf. El va fi testat toamna aceasta la un punct de trecere a frontierei situat într-un aeroport britanic.
Sistemul include o cameră de filmat care identifică schimbările de expresie involuntare, precum dilatarea pupilelor, strâmbatul din nas sau clipitul. În acelaşi timp, un senzor infraroşu de înaltă rezoluţie înregistrează variaţiile temperaturii din jurul feţei şi dilatarea vaselor de sânge, care îi trădează pe mincinoşi.
Testele efectuate pe 40 de voluntari au arătat că aparatul are o precizie de 70%, mincinoşii pricepuţi reuşind să-l păcălească. Specialiştii îşi propun să-l perfecţioneze, astfel ca acurateţea lui să se apropie în viitorul apropiat de cea a poligrafului, adică de 90%.
Principalul avantaj pe care noul sistem îl are în faţa poligrafului este faptul că poate fi folosit pe subiecţi fără ca aceştia să-şi dea seama că sunt testaţi.
Deşi dispozitivul a fost creat pentru a ajuta personalul punctelor de trecere a frontierei, tehnologia imaginilor create pe baza indicilor termici va fi utilizată şi în agenţiile de securitate şi de către organele de aplicare a legilor.
Mai mult, sistemul ar putea fi folosit în medicină pentru depistarea timpurie a bolilor Parkinson şi Alzheimer, dar şi în marketing pentru studierea reacţiilor consumatorilor la produse noi.
Sursa: The Week

vineri, 16 septembrie 2011

Descoperire revoluţionară: o planetă ce orbitează în jurul a două stele! (VIDEO)

Descoperire revoluţionară: o planetă ce orbitează în jurul a două stele! (VIDEO)
În premieră absolută, cercetătorii NASA au detectat la 200 de ani-lumină de Terra o planetă care orbitează două stele. Oamenii de ştiinţă au fost surprinşi de această descoperire, crezându-se până acum că este imposibil ca o planetă să se găsească atât de aproape de un sistem solar binar.
Cercetătorii bănuiau că există planete ce orbitează în jurul sistemelor binare (ce sunt alcătuite din două stele ce orbitează în jurul centrului comun de masă), însă teoriile enunţate până acum estimau că, pentru ca planeta să poată avea o orbită stabilă, este nevoie ca aceasta să se găsească la o distanţă de cel puţin 7 ori mai mare decât cea ce desparte cele 2 stele. Kepler-16b, aşa cum a fost numită planeta, reprezintă o surpriză pentru oamenii de ştiinţă, deoarece este amplasată la jumătate din distanţa minimă postulată de cercetători. Aceasta orbitează la 104,6 milioane de km de cele două stele, o distanţă similară cu cea dintre Venus şi Soare.
Planeta a fost descoperită de naveta Kepler, care cercetează Calea Lactee pentru a găsi planete similare Pământului, ce ar putea găzdui forme de viaţă.
Kepler 16-b este o planetă-gigant, având dimensiunile şi masa similare cu cele ale planetei Saturn. Cele două stele în jurul cărora planeta orbitează au culori şi dimensiuni diferite, schimbându-şi poziţia la fiecare 41 de zile. Un an pe această planetă - durata unei orbite în jurul celor două stele - durează 229 de zile.
Un observator aflat pe planetă ar vedea steaua mai mare ca fiind de culoare portocalie, iar pe cea mai mică ca fiind de culoare roşie. Niciun apus de "sori" nu este la fel - uneori steaua roşie apune prima, urmată de cea portocalie, alteori ordinea este inversă. În fiecare lună, un observator situat pe această planetă ar putea observa două eclipse.
Pentru că stelele în jurul cărora planeta orbitează sunt mai mici şi mai reci decât Soarele din sistemul nostru solar, temperatura de la suprafaţa planetei Kepler 16-b este scăzută, oscilând între -73 şi -101 grade Celsius.
Cercetătorii estimează că în următoarele luni este posibil să fie descoperite noi planete ce orbitează în jurul sistemelor binare.

Surse: NYT şi CNN